Vraja Marii, restaurantul in care ospatarii uita de tine (document)

cap_3.jpgstele_vraja_marii.jpg

 

 

Este un restaurant ce îţi oferă o privelişte minunată, dar păcat de mâncare şi de servicii. Ar fi fost mult mai apreciat dacă îşi dădeau silinţa să mulţumească clienţii şi să nu se uite numai la câţi bani le intră în buzunar.

Vraja_Marii_2.JPGVraja Mării este probabil cel mai vechi restaurant din Constanţa. A fost deschis la puţin timp după Primul război mondial, în imediata apropiere a Cazinoului, la Poarta 1 a portului. În timp a suferit diverse modificări, ajungând astăzi la un spaţiu cu o capacitate mare. Este un local preferat de mulţi pentru nunţi şi botezuri. Interiorul, aşa cum spuneam, este spaţios, dar aranjat destul de urât. Arată mai mult a cantină decât a restaurant. Localul dispune şi de două terase care sunt deschise vara. Una este exact lângă mare, iar a doua undeva mai sus, pe un mic deal de lângă restaurant. De pe ambele terase ai o privelişte extraordinară. Poţi admira Marea Neagră, Cazinoul, chiar şi portul dacă ţi se va părea interesant.

Vraja_Marii_3.JPGEste plăcut să bei ceva acolo, dar nu vă recomand mâncarea. Chiar dacă preţul este acceptabil, gustul lasă de dorit. Nu merită nici măcar pentru a-ţi potoli un pic foamea. Să nu mai zic de faptul că se prepară foarte greu. O porţie de cartofi prăjiţi mi-a fost adusă în aproximativ 30 de minute. Probabil au plecat să-i şi culeagă de a durat atât. Ospătăriţe sunt multe şi, unele dintre ele, amabile. Dar se mişcă foarte greu şi uită de tine. Am stat la o masă pe terasa de sus, unde nu erau mulţi clienţi. Când am vrut să cer nota de plată, nu găseam nicio ospătăriţă. După 15 minute de aşteptare am plecat în căutarea ei, care a mai durat cinci minute. Când am găsit-o, şi-a cerut scuze că a uitat de masa la care stăteam eu pentru că este aglomerat. Nu mi-a venit să cred că se poate întâmpla aşa ceva.

Este un restaurant ce îţi oferă o privelişte minunată, dar păcat de mâncare şi de servicii. Ar fi fost mult mai apreciat dacă îşi dădeau silinţa să mulţumească clienţii şi să nu se uite numai la câţi bani le intră în buzunar.

Localul funcţionează pe societatea Vraja Mării SRL, administrată de Dumitru Cuşu, care se mai ocupă şi de Cupa Internaţional SRL.

Vraja Mării primeşte două stele pentru locul în care este amplasată şi priveliştea oferită.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Alexandru

26 Jul, 2016 18:24

Ce pot sa zic . . . eu am fost acolo si sincer si personal mancarea este de nota 10+ preturile la fel si privelistea ! am fost 3 zile la rand sa mananc si personalul a fost amabil si totul a fost super ok , deci RECOMAND TUTUROR !

Sorina Stroia

08 Sep, 2015 16:19

Si iata, dupa 5 ani, e la fel. Am foat acolo luna trecuta, nu mai vazusem faleza si cazinoul din Constanta si parea un loc de incarcat bateriile. Fara exagerare, am asteptat mai bine de o ora pe terasa, dupa care ne-am mutat inauntru, in ideea ca erau mai putini oameni si vine cineva sa ne serveasca. Ceea ce s-a si intamplat, dupa mai bine de ora! Intre timp, am luat cate o cafea de la bar impotriva "regulilor", care spuneau sa servirea nu se face la bar. Groaznica experienta, nu mai calc acolo veci! Si fara nici un bacsis pentru "doamne", evident.

Articole asemanatoare

Imagini de dimineață, cu barca pescarilor prinsă în furtună (FOTO+VIDEO)

09 Oct 2023 3343

Firme Constanța Danimar Tur SRL își deschide punct de lucru în Eforie Nord

16 Aug 2023 779

Internet în zona Vraja Mării – Cazino – Port Tomis. Ce valoare are achiziția (DOCUMENT)

24 Jun 2023 1009

Primăria Eforie Zece terenuri scoase la vânzare. Unde sunt situate

16 Jun 2023 1467

Primăria Eforie vinde și închiriează mai multe terenuri, inclusiv în zona Belona Vraja Mării

21 Apr 2023 1883

Eforie Nord Sportivul Arun Asan a intrat în apa mării și în februarie. „După o alergare, merge și o baie“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Feb 2023 3315

Decizii importante luate de Agrostar Constanța SA, firmă controlată de familia Cușu

05 Jan 2022 2320

Vraja Mării SRL, printre fondatorii unei cooperative agricole la Săcele. Cine sunt administratorii

01 Jan 2022 3118

Apelul disperat al unei mame- Vă rog ajutați-mă! Fiul ei cu dizabilități, dispărut în Costinești. Unde a fost găsit de jandarmi

06 Aug 2021 2039

Litigiu pentru Vraja Mării, din Eforie Compania Eny & Edy SRL, la judecată cu Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră

01 Jul 2021 2958

Licitația privind închirierea imobilului Vraja Mării din Eforie, contestată. Se ajunge în instanță

05 Jun 2021 2751

Terasa The View, fosta Vraja Mării, din Constanța va fi modificată. Ce îmbunătățiri îi sunt aduse (galerie foto)

08 Feb 2021 5961

Un nou hotel, la Eforie Nord! Cine este investitorul

08 Dec 2020 3070

Dezbatere publică pentru investiţia societăţii Briza Mării Negre SRL în Eforie Nord

16 May 2019 3376

Modificări în societatea care deţine restaurantul The View, situat pe faleza Cazinoului Constanţa

28 Feb 2019 3958