România şi Statele Unite ale Americii 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Depărtări şi apropieri

La 12 august 1880, Eugene Schuyler transmitea, de la Bucureşti, secretarului de Stat William Evarts acceptul Guvernului român de a reprezenta interesele Statelor Unite ale Americii faţă de tânărul stat independent. Primise calitatea de consul general şi agent diplomatic încă din 14 iunie, socotit moment de debut al relaţiilor oficiale. Timp de 135 de ani, iată, relaţiile diplomatice dintre cele două state stau sub semnul încercării apropierii şi armonizării intereselor. Scurtele perioade de dispariţie a raporturilor diplomatice (1941-1946) sau de punere a lor pe baze conflictuale (anii ’50, anii ’80 ai secolului XX) nu modifică esenţa pozitivă a acestora.
 
Interesul american pentru spaţiul românesc nu a început odată cu recunoaşterea oficială, ci mult mai devreme, imediat după Războiul Crimeii, SUA numind un consul la Galaţi, zonă strategică şi cu un potenţial uriaş, în condiţiile activităţii Comisiei Europene a Dunării şi ale activizării comerţului pe Dunărea inferioară.
 
Relaţiile bilaterale se dezvoltă, inclusiv prin semnarea de tratate comerciale, în anii ’80, iar diplomaţii americani vor acorda atenţie problemelor României, până la Primul Război Mondial, inclusiv situaţiei românilor aflaţi în cadrul Imperiului Austro-Ungar şi viziunilor Bucureştiului în această privinţă.
 
Fără a fi cel mai important partener economic, în prima jumătate a secolului XX, SUA s-a implicat totuşi în sectoare-cheie, cum ar fi industria petroliferă sau, în perioada interbelică, în cea a telecomunicaţiilor.
 
Ne exprimăm opinia că, mai ales în secolul XX, spaţiul american a fascinat intelectualitatea şi opinia publică românească. Depărtarea făcea imposibilă o dispută teritorială, concretă. În schimb, iradierea, în România, a modelului de viaţă american, de către cei care au ales o altă viaţă, prin emigraţie, a reprezentat un pod între cele două societăţi. Aceeaşi emigraţie a furnizat sprijinul necesar în anii dramatici 1917-1918, pentru cauza unităţii româneşti, susţinută şi de reprezentanţi sosiţi de la Bucureşti. Un episod din istoria bilaterală de o semnificaţie şi o emoţie deosebite. La rândul lor, reprezentanţii americani au resimţit din plin simpatia de care se bucurau la Bucureşti, inclusiv în anii celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când opţiunile au fost total opuse.
 
Fascinaţia monumentalităţii, mecanizării, eficienţei, punctualităţii, onestităţii o regăsim constant la personalităţile culturale care au avut şansa de a vizita societatea americană (îl putem menţiona, de exemplu, pe marele istoric Nicolae Iorga, fără a fi şi singurul care a mers pe urmele acestei fascinaţii).
 
„Experienţa americană“ a fost încercată (şi interiorizată pe un loc de frunte în ierarhia valorilor personale) şi de numeroşi oameni de ştiinţă, într-o scurtă perioadă de deschidere, la mijlocul anilor ’70, aceştia beneficiind de imensele oportunităţi de cercetare şi informare. Liderii celor două ţări, indiferent de regimul politic (turneul Reginei Maria a României, în 1926, a fascinat, la rândul său, societatea americană, care a primit-o cu o mare căldură şi admiraţie), s-au întâlnit la Bucureşti şi la Washington, România fiind a doua ţară din zonă (după Turcia, gazdă a cinci astfel de întâlniri) vizitată de patru preşedinţi americani (Richard Nixon, Gerald Ford, Bill Clinton, George W. Bush). Ceea ce semnifică importanţa deosebită acordată României, în diverse conjuncturi geopolitice, dar mai ales în lumea contemporană. Relaţia româno-americană, în timpul confruntării ideologice postbelice, a fost una specială, depăşind, cel puţin până la începutul deceniului nouă, restricţiile de această natură.
 
Astăzi, România şi Statele Unite ale Americii dezvoltă un Parteneriat Strategic, împărtăşesc aceleaşi viziuni şi colaborează pe diverse planuri pentru a face faţă provocărilor mediului internaţional. Cele două state cunosc o intensificare a schimburilor comerciale, importante companii americane fiind prezente în mediul de afaceri românesc. Mai important, poate, cultura şi modelul educaţional american se regăsesc şi sunt receptate în campusurile pre şi universitare, apetenţa tinerilor pentru a cunoaşte „the American way“ fiind impresionantă. Ca de altfel şi performanţa celor care aleg o carieră de pregătire academică şi profesională în SUA.

Conf. univ. dr. Emanuel PLOPEANU, Decan al Facultăţii de Istorie şi Știinţe Politice, Universitatea „Ovidius“ Constanţa