România şi Statele Unite ale Americii 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Depărtări şi apropieri



La 12 august 1880, Eugene Schuyler transmitea, de la Bucureşti, secretarului de Stat William Evarts acceptul Guvernului român de a reprezenta interesele Statelor Unite ale Americii faţă de tânărul stat independent. Primise calitatea de consul general şi agent diplomatic încă din 14 iunie, socotit moment de debut al relaţiilor oficiale. Timp de 135 de ani, iată, relaţiile diplomatice dintre cele două state stau sub semnul încercării apropierii şi armonizării intereselor. Scurtele perioade de dispariţie a raporturilor diplomatice (1941-1946) sau de punere a lor pe baze conflictuale (anii ’50, anii ’80 ai secolului XX) nu modifică esenţa pozitivă a acestora.
 
Interesul american pentru spaţiul românesc nu a început odată cu recunoaşterea oficială, ci mult mai devreme, imediat după Războiul Crimeii, SUA numind un consul la Galaţi, zonă strategică şi cu un potenţial uriaş, în condiţiile activităţii Comisiei Europene a Dunării şi ale activizării comerţului pe Dunărea inferioară.
 
Relaţiile bilaterale se dezvoltă, inclusiv prin semnarea de tratate comerciale, în anii ’80, iar diplomaţii americani vor acorda atenţie problemelor României, până la Primul Război Mondial, inclusiv situaţiei românilor aflaţi în cadrul Imperiului Austro-Ungar şi viziunilor Bucureştiului în această privinţă.
 
Fără a fi cel mai important partener economic, în prima jumătate a secolului XX, SUA s-a implicat totuşi în sectoare-cheie, cum ar fi industria petroliferă sau, în perioada interbelică, în cea a telecomunicaţiilor.
 
Ne exprimăm opinia că, mai ales în secolul XX, spaţiul american a fascinat intelectualitatea şi opinia publică românească. Depărtarea făcea imposibilă o dispută teritorială, concretă. În schimb, iradierea, în România, a modelului de viaţă american, de către cei care au ales o altă viaţă, prin emigraţie, a reprezentat un pod între cele două societăţi. Aceeaşi emigraţie a furnizat sprijinul necesar în anii dramatici 1917-1918, pentru cauza unităţii româneşti, susţinută şi de reprezentanţi sosiţi de la Bucureşti. Un episod din istoria bilaterală de o semnificaţie şi o emoţie deosebite. La rândul lor, reprezentanţii americani au resimţit din plin simpatia de care se bucurau la Bucureşti, inclusiv în anii celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când opţiunile au fost total opuse.
 
Fascinaţia monumentalităţii, mecanizării, eficienţei, punctualităţii, onestităţii o regăsim constant la personalităţile culturale care au avut şansa de a vizita societatea americană (îl putem menţiona, de exemplu, pe marele istoric Nicolae Iorga, fără a fi şi singurul care a mers pe urmele acestei fascinaţii).
 
„Experienţa americană“ a fost încercată (şi interiorizată pe un loc de frunte în ierarhia valorilor personale) şi de numeroşi oameni de ştiinţă, într-o scurtă perioadă de deschidere, la mijlocul anilor ’70, aceştia beneficiind de imensele oportunităţi de cercetare şi informare. Liderii celor două ţări, indiferent de regimul politic (turneul Reginei Maria a României, în 1926, a fascinat, la rândul său, societatea americană, care a primit-o cu o mare căldură şi admiraţie), s-au întâlnit la Bucureşti şi la Washington, România fiind a doua ţară din zonă (după Turcia, gazdă a cinci astfel de întâlniri) vizitată de patru preşedinţi americani (Richard Nixon, Gerald Ford, Bill Clinton, George W. Bush). Ceea ce semnifică importanţa deosebită acordată României, în diverse conjuncturi geopolitice, dar mai ales în lumea contemporană. Relaţia româno-americană, în timpul confruntării ideologice postbelice, a fost una specială, depăşind, cel puţin până la începutul deceniului nouă, restricţiile de această natură.
 

Astăzi, România şi Statele Unite ale Americii dezvoltă un Parteneriat Strategic, împărtăşesc aceleaşi viziuni şi colaborează pe diverse planuri pentru a face faţă provocărilor mediului internaţional. Cele două state cunosc o intensificare a schimburilor comerciale, importante companii americane fiind prezente în mediul de afaceri românesc. Mai important, poate, cultura şi modelul educaţional american se regăsesc şi sunt receptate în campusurile pre şi universitare, apetenţa tinerilor pentru a cunoaşte „the American way“ fiind impresionantă. Ca de altfel şi performanţa celor care aleg o carieră de pregătire academică şi profesională în SUA.

Conf. univ. dr. Emanuel PLOPEANU, Decan al Facultăţii de Istorie şi Știinţe Politice, Universitatea „Ovidius“ Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Neversea caută peste 1.000 de voluntari pentru cea de-a șasea ediție de festival de la Constanța

18 Apr 2024 453

VIDEO Accident mortal la Kogălniceanu! Militar condamnat, la Constanța, cu executare, iar un civil cu suspendare

20 Mar 2024 2594

Percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri! Incredibil cine a fost adus la audieri (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 944

Licitații publice Plătim 700.000 de euro pentru iluminatul festiv de iarnă în municipiul Constanţa (DOCUMENT)

05 Nov 2023 1368

Firme Constanța Green Energy Elow SRL și-a schimbat denumirea în Shikun and Binui Energy Romania Management SRL. Asociat unic nou

05 Oct 2023 884

Vești bune pentru fanii Neversea! Organizatorii au anunțat perioada în care va avea loc festivalul de la Constanța în 2024 (VIDEO)

21 Sep 2023 1018

DNA Sinteză condamnări iunie, iulie și august 2023. Au fost condamnați aproape 100 de inculpați

13 Sep 2023 852

Ce decizie au adoptat acționarii Diamant Jupiter SA, din Constanța?

09 Sep 2023 938

Firma Tomis Hub SRL Constantin Bogdan Mărgineanu, născut în Constanța, noul asociat unic și administrator

07 Sep 2023 778

Firme Constanța Arca Corbu SRL are acum doi asociați. Cine a fost cooptat în firmă

06 Sep 2023 990

Mandate prelungite pentru administratorii Portului Constanța. Cine sunt și ce indemnizații încasează?

18 Aug 2023 2899

Firme Constanța Acționarii Ameropa Grains SA au aprobat încheierea unui contract de credit

18 Aug 2023 1075

România, în topul țărilor cu cea mai mare inflație

18 Aug 2023 816

Firme Constanța Trophaeum Traiani Tur SRL își schimbă punctul de lucru

09 Aug 2023 723

Socep SA Constanța Contractul de mandat - director investiţii al lui Lucian - Ştefan Teodorescu, prelungit

08 Aug 2023 1234