Adevărul de Seară Accident rutier grav în intersecţia de la Brotăcei

Accidentul s-a produs la intersecţia dintre bulevardul Tomis şi strada Tulcei. În coliziune au fost implicate trei autoturisme, printre care un taxi aparţinând firmei Valentino.

UPDATE ora 23.40: Unul dintre martori a observat că de sub capota unuia dintre autoturismele implicate în accident ieşea fum şi, de teamă ca nu cumva să aibă loc o explozie, a sunat la 112. Imediat la faţa locului a ajuns un echipaj de pomipieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, dar din fericire intervenţia lor nu a mai fost necesară.

UPDATE ora 23.25: Martorii spun că maşina înmatriculată CT 29 TOM, marca Mercedes, venea dinspre strada Tulcei către complexul Brotăcei, iar un alt şofer, care conducea o maşină marca KIA, înmatriculată B 07 RVC, circula pe celălat sens de mers.

Ajunşi la intersecţie, cei doi conducători auto ar fi trebuit să oprească la semafor, însă ambii au trecut pe galben.

„S-au izbit în plin şi au prins între ele şi taxiul", a declarat Cristian, unul dintre tinerii care au fost de faţă în momentul producerii accidentului.

Maşina despre care vorbeşte martorul este un taximetru înmatriculat B 73 ABJ, aparţinând firmei Valentino.

„Veneam dinspre Brotăcei, spre Zmeurei. Eram pe prima bandă şi am fost prins în accident.", spune taximetristul.

Două ambulanţe şi un echipaj al Poliţiei Rutiere Constanţa au ajuns la faţa locului. Doi tineri au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

www.adevarul.ro/locale/constanta


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

madalina

07 Mar, 2011 01:39

autoturismul kia venea de pe tomis dinspre soveja si a trecut pe rosu. eu eram pe trotuar pe bv. tomis

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 336

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 507

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 203

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 637

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 640

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 803

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 293

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 548

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 943

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 862

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 249

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 836

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 952