Cuget Liber La deschiderea noului an şcolar 2010-2011 - Luxul elevilor a sfidat „-25%" din salariul profesorilor

Discrepanţa relaţiei elev - profesor se adânceşte grav. Ieri, în timp ce unele cadre didactice protestau purtând la piept un fluturaş pe care era scris „- 25%", elevii coborau din cele mai luxoase limuzine în parcările instituţiilor de învăţământ, iar mult prea multe eleve păreau coborâte de pe podiumurile de modă, afişând aşa-zisa colecţie de toamnă-iarnă 2010. (asta apropo de vestuţele de blăniţă purtate de majoritatea liceenelor!).

Printr-un comunicat remis redacţiei, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ recomande „tuturor angajaţilor din învăţământ - cadre didactice, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic - să poarte în piept, în prima zi de şcoală, fluturaşul de salariu care arată diminuarea venitului cu 25 la sută sau un ecuson, pe care să fie scris: «- 25%». Este o formă de protest simbolică faţă de Guvernul României, care nu a putut să elaboreze un plan de susţinere a învăţământului".

Reacţiile părinţilor nu au încetat să apară, pentru că foarte mulţi dintre cei care şi-au însoţit ieri copiii în prima zi de şcoală sunt în aceeaşi situaţie, respectiv cu un sfert din salarii tăiate. „Îmi pare rău să o afirm, dar pare umilitor pentru condiţia de dascăl să acţioneze de o asemenea manieră. Ce să înţelegem, că trebuie să suportăm noi diferenţa? Nici noi nu suntem într-o situaţie mai bună, ba chiar în familia noastră soţul este şomer, iar mie mi-au luat un sfert din salariu. Şi ce să fac?", ne declara mămica a trei copii, toţi de grădiniţă.

Cuvântul ministrului e sfânt!

Ieri am efectuat un raid prin câteva instituţii de învăţământ, pentru a consemna modul cum se aplică îndemnurile mobilizatoare ale ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, de a nu o „lălăi" cu festivităţile şi de a intra direct în... pâine.

La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu", de dimineaţă au luat cunoştinţă cu viitorul orar elevii claselor a XI-a şi a XII-a, după care, de la ora 12, în sala de sport a avut loc festivitatea de deschidere a anului şcolar, elevii claselor a IX-a şi a X-a făcând cunoştinţă cu noii lor colegi.

La Colegiul Economic „Carol I", acţiunea de distribuire a manu-alelor era în toi, pentru elevii claselor a IX-a.

La Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân", liceenii l-au avut alături, la deschidere, pe prefectul Claudiu Palaz, după care fiecare, conform repartiţiei pe clase, a luat la cunoştinţă orarul.

În schimb, am asistat la o adevărată paradă a modei, în timp ce în parcarea alăturată salonul auto se completa cu noi şi noi modele de limuzine, dar... cu „mămăligă-n" geam. Nu ştim dacă intrarea în posesia liceenilor a unor modele precum Audi TT sau Mercedes C200 se datorează încrederii acordate de părinţi, cert este că ar fi fost interesant să fie adulţii, ieri, pe aproape şi să vadă cum se chinuiesc odoarele să parcheze luxoasele limuzine. Ferească Sfântul să parcheze alături de elev un profesor vreun Logan, că deja toată şcoala va servi un banc nou.

Cât despre ţinutele fetelor, în marea majoritate provocatoare şi mai repede bune de mers în club decât la cursuri, mai sperăm că ele au fost o eroare în prima zi şi că, ghinion, a căzut şifonierul peste ele. Refuzăm să credem că în ţinute precum cea din foto, o elevă cu pantaloni scurţi roşii iese la tablă în faţa clasei.

Dincolo, însă, de penibilele ţinute afişate de aceste ÎNCĂ ELEVE, trista concluzie a primei zile de şcoală este că elevii arborează un lux de-a dreptul indecent, sfidând condiţia profesorului bugetar, rămas la catedră pe un salariu cu un sfert mai mic.

www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 522

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 742

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 820

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 560

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 732

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 627

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 805

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1468

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 682

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 508

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 733

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1277

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 447

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1061

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1087