Cuget Liber Locotenenţii lui Nicuşor s-au îmbogăţit în an de criză

Deşi este an de criză şi toată lumea se vede cu veniturile reduse considerabil, sunt oameni care o duc foarte bine, chiar dacă sunt angajaţi cu simbrie la stat.

Până acum, şefii CJC au reuşit să facă faţă de minune crizei economice. Potrivit declaraţiei de avere, în 2010, vicepreşedintele Cristinel Dragomir şi-a mai deschis două conturi, unul în lei (1.500 de lei) şi unul în dolari (5.000 de dolari). Astfel, el are opt conturi, în valoare totală de 32.500 de lei, aproximativ 20.000 de euro şi 5.000 de dolari. În declaraţia din 2009, Dragomir scria că are în total în conturi 34.230 de euro şi aproximativ 18.000 de lei.

Pe de altă parte, el are şi o datorie la bancă de 45.000 de euro, scadentă în 2036.

Vicepreşedintele mai deţine un teren intravilan în Valu lui Traian, un apartament şi un autoturism Peugeot 307.

Anul acesta, pe lângă venitul de la CJC (67.745 de lei), Cristinel Dragomir a mai încasat 35.000 de lei din premii şi din jocuri de noroc. În plus, el a obţinut şi 16.643 de lei din dividende şi 2.019 de lei, reprezentând onorariul său din partea unei comisii de la Primăria Năvodari.

În declaraţia sa de interese, Dragomir a menţionat şi contractele derulate cu statul de către soţia sa Rodica Dragomir, prin cabinetul său de avocatură. Este vorba despre două contracte de asistenţă juridică, prin încredinţare directă, cu Primăria Siliştea (aflată sub umbrela PSD) şi Primăria Crucea (aflată sub umbrela PSD). Primul a fost încheiat la 2.03.2010 pentru un an (3.500/lună), iar cel de-al doilea la 4.03.2010 pentru un an (4.500/lună).

Terenuri... fără număr...

Celălalt vicepreşedinte al CJC, Cristian Darie, şi-a întregit colecţia de terenuri în 2010, cu un intravilan în comuna Topalu, de 1.500 de metri pătraţi, titular fiind soţia sa Ruxandra Luminiţa Darie Devălmaş.

Ea mai este trecută titular pentru alte două terenuri intravilane în Topalu. La toate acestea, pe numele ei, mai sunt înscrise alte zece terenuri intravilane în Constanţa, Nicolae Bălcescu, staţiunea Mamaia şi Mihail Kogălniceanu. Familia Darie mai are şi două terenuri agricole în Topalu şi în 23 August.

În luna octombrie a lui 2009, Cristian Darie a vândut două terenuri intravilane din comuna Agigea, valoarea lor totală ridicându-se la aproximativ 41.000 de euro.

Mai mult, anul acesta, familia Darie şi-a întregit şi colecţia de case. În 2010, ei şi-au cumpărat o casă în Topalu şi un restaurant în staţiunea Mamaia, titular fiind tot Ruxandra Luminiţa Darie. Ei mai au două apartamente în Con-stanţa, o remiză în comuna Nicolae Bălcescu, două case de locuit şi o casă de vacanţă în Topalu.

Bijuteriile, obiectele decorative şi cele de artă au rămas la aceeaşi valoare ca în 2009, respectiv de 26.000 de euro. Cristian Darie nu a uitat să menţioneze în declaraţia sa ceasul său Piaget de 15.000 de euro.

La capitolul bunuri mobile, el precizează că deţine o rulotă cam-ping, o barcă cu motor, încă o barcă cu motor/remorcă suport metalic şi un motovehicul nautic/periodic.

În ceea ce priveşte conturile sale bancare, el scrie că are un cont de 98.500 de lei însă nu precizează data la care acesta a fost deschis.

Pe de altă parte, datoriile sale se ridică la peste un milion de euro.

În declaraţia sa de interese, el precizează că este asociat unic la nouă societăţi, valoarea părţilor sociale fiind în total de peste 70.000 de lei.

Deşi declaraţiile şefului lor, Nicuşor Constantinescu, fuseseră publicate, marţi, împreună cu toate celelalte, pe site-ul CJC, acestea au fost retrase ieri. Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii instituţiei nu a reuşit să actualizeze şi declaraţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa.

www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

proprietar

05 Jan, 2011 12:42

noroc pentru voi cu declaratiile de avere.altfel ?????

Articole asemanatoare

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 243

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 598

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 668

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 464

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 538

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 531

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 714

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3368

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 13930

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 901

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 896

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1927

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1303

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 2799

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6812