Cuget Liber Trei constănţeni au fost reţinuţi în mega-dosarul furturilor de limuzine

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat că trei dintre maşinile de lux fuseseră furate chiar din Constanţa, ele fiind deja înapoiate proprietarilor

Nouă persoane au fost ridicate, ieri dimineaţă, pentru audieri într-un dosar de furturi auto şi obiecte de lux, poliţiştii făcând, totodată, percheziţii în mai multe locaţii din Bucureşti şi şase judeţe din ţară, printre care şi Constanţa. Pe raza judeţului nostru au avut loc două percheziţii, una în localitatea Cumpăna, iar cealaltă pe raza Secţiei 2 Poliţie.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisar Christian Ciocan, a declarat că au avut loc 21 de percheziţii în acest caz, urmând ca după audieri să se stabilească calitatea procesuală a celor ridicaţi în urma descinderilor.

Ciocan a mai precizat că percheziţiile au avut loc în judeţele Vâlcea, Vrancea, Călăraşi, Constanţa, Bacău, Argeş şi în Capitală.

El a adăugat că cele nouă persoane suspecte au fost duse la sediul Serviciului Furturi Auto din Capitală, ele fiind membre ale unor reţele care ar fi furat cel puţin nouă maşini de lux marca BMW X5 şi BMW X6.

Ancheta este coordonată de procurori ai Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Comisarul Ciocan a mai spus că anchetatorii urmează să stabilească dacă reţelele de hoţi vizate de percheziţiile de ieri au ramificaţii şi în afara ţării. De asemenea, urmează să se stabilească şi dacă există vreo legătură între hoţii de maşini şi proprietarii acestora, deoarece toate autoturismele erau asigurate pentru sume importante de bani.

Trei persoane ridicate de la Constanţa

La Constanţa, mascaţii au descins, ieri dimineaţă, în două locaţii, una aflată pe raza localităţii Cumpăna, iar cealaltă a Secţiei 2 de Poliţie.

Christian Ciocan a declarat, ieri, pentru Cuget Liber, că trei persoane de la Constanţa au fost ridicate şi conduse la Poliţia Capitalei în vederea efectuării de cercetări suplimentare. Din spusele acestuia, trei dintre maşinile de lux furate, respectiv trei BMW X6, au fost sustrase de pe raza localităţii Constanţa şi au fost deja restituite proprietarilor. Tot acesta ne-a declarat că reţeaua folosea mijloace electronice specializate în vederea comiterii furturilor respective. De asemenea, poliţiştii ne-au spus că limuzinele de lux erau furate pentru a fi vândute pe piaţa naţională ori internaţională.

Conferinţă europeană pe tema furturilor maşinilor de lux

Ciocan a precizat, de asemenea, că acţiunea vine la scurt timp după întâlnirea anuală a şefilor de poliţie din capitale europene de la Bucureşti, la care au participat şapte oficiali din UE. La această conferinţă, una din temele abordate a fost chiar combaterea furturilor internaţionale de autoturisme de lux.

www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victimă în dreptul localității Ghindărești! Primele informații

03 Apr 2024 766

Circulația rutieră este oprită, pe autostrada A2 București-Constanța (kilometrul 192) din cauza unui accident rutier

31 Mar 2024 933

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 61 Ghimpați-Găești

29 Mar 2024 398

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 1471

UPDATE Accident rutier la Săcele, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

24 Feb 2024 800

UPDATE Planul Roșu de Intervenție activat după un accident rutier în județul Constanța. Mai multe persoane, implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 5932

Oficiali ai IPJ Constanța despre accidentul cu motocicleta, în apropiere de Nazarcea Poarta Albă

13 Feb 2024 919

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 12

01 Feb 2024 436

UPDATE Accident rutier cu șase victime pe DN 2A!

27 Jan 2024 993

Declarația oficialilor IPJ Constanța despre accidentul de la Stupina (FOTO+VIDEO)

25 Jan 2024 2759

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 6

23 Jan 2024 399

UPDATE. Accident grav la Cluj. Intervine elicopterul SMURD și descarcerarea! Printre victime, și copii (FOTO)

21 Jan 2024 815

La Galați 10.000 țigarete de contrabandă, descoperite în urma unui control în trafic.Țigările erau din Republica Moldova

20 Jan 2024 972

UPDATE Accident la Brăila. O autoutilitară a lovit un tir ce se afla oprit. Un șofer a ajuns la spital

12 Jan 2024 946

UPDATE Oficial de la Forțele Aeriene Române Mai multe elicoptere observate în zbor deasupra localității Cumpăna, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Jan 2024 12700