Jurnal de Constanta CJC colaborează cu judeţul Tulcea la programe sociale

Consilierii judeţeni au fost de acord să asigure cheltuielile şi să încheie acordul de parteneriat pentru proiectul „Acces pe piaţa muncii, consiliere, training şi informare continuă pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile şi dezavantajate social din judeţele Tulcea şi Constanţa" (ACTIIS).

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 urmăreşte ca, prin fondurile ce vor fi alocate, instituţiile abilitate să faciliteze accesul pe piaţa muncii al grupurilor vulnerabile. În acest context, reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă a judeţului Tulcea le-au propus celor de la Consiliul Judeţean Constanţa să pună bazele unui parteneriat pentru depunerea la finanţare a proiectului. Obiectivul general al acestuia îl constituie derularea unor acţiuni şi activităţi comune menite să conducă la crearea de noi locuri de muncă pentru tinerii de peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie socială. În grupul-ţintă al proiectului se regăsesc şi membrii familiilor cu mai mult de doi copii în întreţinere, inclusiv familiile monoparentale, din judeţele Tulcea şi Constanţa. Proiectul îşi propune să-i ajute pe cei care au nevoie să dobândească competenţe şi abilităţi cerute pe piaţa muncii, care este într-o continuă schimbare, pentru ca aceştia să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă. Astfel, vor fi organizate în ambele judeţe ample campanii de conştientizare, instruire, orientare şi formare profesională, activităţi de mentorat şi practică profesională pentru 100 de tineri din grupul-ţintă. Proiectul urmăreşte dezvoltarea programelor de formare pentru specialiştii implicaţi în sistemul serviciilor sociale prin susţinerea de cursuri speciale de formare pentru 50 de persoane, prin sesiuni de instruire privind combaterea fenomenului discriminării la locul de muncă, şi beneficiile diversităţii pentru 700 persoane (600 specialişti implicaţi în sistemul serviciilor sociale şi 100 persoane din domeniul economiei sociale).

Fără discriminare!

Proiectul pentru care aleşii judeţeni au alocat finanţarea are ca obiectiv şi prevenirea şi combaterea discriminării pe piaţa muncii, consilierea şi asigurarea gratuită de informaţii juridice. Contribuţia Consiliului Judeţean Constanţa, în calitate de partener, este de 15.000 de lei.

Colaborare similară între judeţe

În judeţul Constanţa mai sunt şi alte autorităţi care colaborează cu omologii lor din alte unităţi administrative pentru acţiuni pe plan social. Astfel, Primăria Murfatlar, autoritatea publică locală din Sectorul 4 şi o organizaţie non-guvernamentală din Italia şi-au dat mâna pentru a pune în aplicare un proiect social trans-regional care vizează integrarea sau reintegrarea socială a persoanelor care aparţin familiilor sărace şi a tinerilor peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, care se va desfăşura în Constanţa, Bucureşti şi Curtea de Argeş şi are o perioadă de implementare de 34 de luni. Programul a demarat deja, iar autorităţile se străduiesc să formeze echipele de specialişti care să-i identifice pe cei ce au nevoie de ajutor. Gheorghe Cojocaru spune că autoritatea locală pe care o reprezintă va încerca să identifice copii şi tineri atât din judeţul Constanţa, cât şi din cele apropiate, din regiunea sud-est, care au nevoie de sprijin. Atât reprezentanţii autorităţilor locale care vor munci în cadrul acestor proiecte, cât şi cei din grupurile-ţintă vizate vor efectua mai multe deplasări pentru schimb de experienţă de la o regiune la cealaltă şi chiar în Italia, la partenerii autorităţilor române. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Valoarea eligibilă a proiectului este cu puţin peste un miliard o sută de milioane de lei.

www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 251

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 326

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 257

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 351

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 533

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 381

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 386

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 391

Firme Constanța Un nou administrator în cadrul Medical See SRL

25 Apr 2024 324

Evenimente de neratat în acest weekend, la Constanța!

25 Apr 2024 595

Firme Constanța Gammadyne PVC Fabrik SRL își deschide un nou punct de lucru

25 Apr 2024 315

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 434

Ședință interinstituțională pentru siguranța școlară în județul Constanța

25 Apr 2024 370

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 253

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 314