Jurnal de Constanta Constantinescu şi-a declarat public averea

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Daniel Constantinescu şi-a depus declaraţia de avere pe site-ul instituţiei pe care o conduce. Potrivit documentului, şeful CJC deţine în co-proprietate o serie de terenuri în Constanţa, Ilfov, Bucureşti, Tulcea şi Piatra Neamţ. De asemenea, Constantinescu se „laudă" cu o serie de acţiuni deţinute la diverse societăţi, dar şi cu împrumuturi acordare în nume personal unor firme.

În conformitate cu prevederile legale, aleşii locali sau judeţeni sunt obligaţi să-şi reactualizeze anual declaraţiile de avere şi de interese. Astfel, preşedintele CJC a postat pe site-ul instituţiei pe care o conduce ambele documente. Nicuşor Daniel Constantinescu deţine, împreună cu soţia sa, cinci terenuri situate în intravilan, din care două la Constanţa, unul la Tulcea, unul în comuna Voluntari, judeţul Ilfov, şi unul la Piatra Neamţ. Preşedintele autorităţii judeţene mai deţine, în cotă parte de doar 4%, două terenuri în Bucureşti, unul în suprafaţă de 24,16 mp şi unul de 35,62 mp, împreună cu primarul municipiului Constanţa Radu Mazăre şi fratele acestuia Mihai Mazăre, Emilian Schwartzemberg şi alţi câţiva. De asemenea, Constantinescu este posesorul unei case de locuit în Constanţa, una la Bucureşti şi o casă de vacanţă la Piatra Neamţ.

Economii pe timp de criză

În declaraţia de avere mai este menţionată o şalupă de agrement, cumpărată în 1997, dar şi cinci autoturisme de diverse mărci, achiziţionate toate până în anul 2008. Preşedintele Nicuşor Daniel Constantinescu pare şi el afectat de criză, având în vedere că nu şi-a mai achiziţionat nicio maşină din momentul în care criza a început să-şi facă clar simiţită prezenţa în România. Din 1990 şi până în 2008, şeful CJC a colecţionat tablouri, timbre, bijuterii, obiecte şi mobilier vechi, dar şi obiecte de artă, însă nu a putut estima valoarea acestora.

Constantinescu este prevăzător şi are un depozit bancar în valoare de 987.000 de dolari şi un cont de card în valoare de peste 5.000 de dolari americani. La capitolul împrumuturi, s-a evidenţiat unul pe care preşedintele CJC l-a acordat unei persoane fizice. Asta pentru că este în valoare de 200.000 de euro. În final, Nicuşor Daniel Constantinescu precizează că venitul său anul este de 55.711 lei.

www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce firmă va furniza pliante pentru promovare de activități culturale pentru CJ Constanța (DOCUMENT)

28 Mar 2024 24

APM Constanța Cine va construi un salon de evenimente festive la Hârșova?

28 Mar 2024 92

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 107

Licitații Constanța Îmbunătățirea securității la Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu prin sistem de supraveghere video IP (DOCUMENT)

28 Mar 2024 144

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 186

Rugby CSM Constanța Under-20 a urcat pe locul doi, după victoria cu LPS Suceava (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 240

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 374

Termoficare Constanța, anunț despre revenirea energiei termice pentru consumatorii afectați

28 Mar 2024 217

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 246

Atribuiri Constanța Primăria Năvodari achiziționează urnă mobilă. Ce firmă o va furniza (DOCUMENT)

28 Mar 2024 238

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 300

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Iată ce se va discuta (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 292

Felicia Ovanesian strânge semnături pentru candidatura la Primăria Constanța - „Constănțeni, am nevoie de ajutorul vostru!”

28 Mar 2024 413

Praful saharian în Constanța. Imagini surprinse în această dimineață (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 945

Angajări Constanța Post vacant la Școala Gimnazială Nr. 22 „I. C. Brătianu” Constanța

28 Mar 2024 448