Jurnal de ConstanţaDupă „Colas“, şi „Astaldi“ a fost amendată de MTI

De câteva zile, Anca Boagiu se tot laudă că a reziliat contractul cu firma „Colas" şi că a aplicat societăţii o serie de amenzi pentru nerespectarea unor condiţii impuse în contract. Vineri, ministrul Transporturilor a subliniat, încă o dată, faptul că a împărţit amenzi. Printre nominalizaţi de Boagiu se numără atât „Colas", care ar fi trebuit să realizeze tronsonul de autostradă Cernavodă-Constanţa, cât şi „Astaldi", societatea care ar trebui să realizeze centura municipiului.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Trasporturilor şi Infrastructurii (MTI), dar şi declaraţiilor ministrului Anca Boagiu, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a amendat firma „Colas", în cinci rânduri, în perioada septembrie 2010 - martie 2011, cu peste 16 milioane de euro în total. Motivele sancţionărilor sunt netransmiterea programului de lucrări, oprirea lucrărilor de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, neîndeplinirea obligaţiilor privind exproprierile, întârzierea proiectării unei variante alternative, precum şi întârzierea în obţinerea autorizaţiei de construire. Pe lista societăţilor amendate de CNADR figurează şi FCC „Construccion-Astaldi", care execută varianta de ocolire a municipiului Constanţa. Societatea a fost penalizată cu 12,4 milioane de euro. Se pare că ministerul se străduieşte din răsputeri să recupereze măcar o parte din prejudiciul creat din întârzierea lucrărilor şi, în acelaşi timp, să-şi rotunjească veniturile. Cine este însă vinovat pentru că lucrările întârzie nu ne-am lămurit încă, principala cauză fiind tergiversarea procedurilor de expropriere. Ministerul, pe de o parte, dă vina pe „Colas", iar societatea spune că instituţia centrală trebuia să facă exproprierile.

 

Creşte bugetul la investiţii

Emil Boc a lăudat activitatea colegei sale de partid la MTI, susţinând că apreciază efortul autorităţii de a repune România pe roate şi de a atrage fonduri europene. „La Transporturi se simte mai bine viaţa de Executiv. Vreau să apreciez efortul pe care MTI îl face pentru a repune România pe roate, pentru absorbţia fondurilor europene. Se poate observa şi o desfăşurare mare de licitaţii pe Coridorul 4paneuropean şi pe infrastructura feroviară. (...)Precizez că ceea ce se întâmplă aici, la MTI, este şi o susţinere încurajatoare a locurilor de muncă", a declarat Boc. Premierul a precizat că, dacă în 2011 a fost alocată de la bugetsuma totală de 35 de miliarde de euro pentru investiţii (administrate de toate ministerele, nu doar de transporturi), în 2012 vor fi alocate 45 de miliarde.

http://www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contracte publice Cerna Pro Construct SRL, din Cernavodă, cere să intre în insolvență!

25 Apr 2024 93

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 154

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 189

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 195

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 231

CFR În „Săptămâna verde”, elevii din Constanța află de ce trenul este cel mai ecologic mijloc de transport (FOTO)

25 Apr 2024 186

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 184

Cazarma 1369 Constanța va f reabilitată. Contractul de peste 450.000 de lei, scos la licitație de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (DOCUMENT)

25 Apr 2024 243

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 232

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 247

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 499

ISU Constanța Iepurașul Pompier vine în Piața Ovidiu! Toți copiii sunt așteptați

25 Apr 2024 240

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 244

Electrocentrale Constanța SA, proces cu municipalitatea pentru anularea unei HCL din 2001, prin care mai multe trenuri au fost preluate de primărie. Decizia Tribunalului (MINUTA)

25 Apr 2024 252

Confort Urban SRL va primi în gestiune delegată mai multe străzi din Cartierul Tomis Plus din Constanța pentru asfaltare (DOCUMENT)

25 Apr 2024 270