Jurnal de ConstantaOvidiu, Poarta Albă şi Adamclisi, asfaltate cu bani de la Elena Udrea

2011 pare să fie anul asfaltărilor pentru mai multe localităţi din judeţul Constanţa. Administraţiile publice din Ovidiu, Poarta Albă, Murfatlar, Adamclisi, Crucea, Corbu, dar şi multe altele vor investi anul acesta în reabilitarea infrastructurii de transport rutier, dar şi în asfaltarea străzilor şi realizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în localităţile pe care le conduc.

Primarul oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai, le-a promis locuitorilor că anul acesta vor face un pas înainte spre civilizaţie. Procesul de asfaltare a tuturor străzilor din oraş a început deja, iar edilul spune că îşi doreşte ca anul acesta să reuşeasă să asfalteze mare parte din străzile din Ovidiu, atât cu bani de la bugetul local, cât şi cu fonduri europene. „Anul ăsta asfaltăm tot oraşul! Sunt peste 30 de străzi cuprinse într-un proiect al Zonei Metropolitane Constanţa. Altele sunt incluse în programul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) de asfaltare a 10.000 de kilometri de drumuri. Avem şi un al treilea proiect, unde avem incluse străzi neasfaltate care nu au putut fi incluse în primele două şi pe care le vom asfalta din fonduri de la bugetul local", a declarat Dumitru Bocai. Procesul de asfaltare a demarat deja, iar reprezentantul autorităţii locale spune că întâmpină câteva probleme la găsirea unei firme care să realizeze lucrarea la un preţ bun.

Mai mult pe http://www.jurnaldeconstantaonline.ro/2011/06/02/ovidiu-poarta-alba-si-adamclisi-asfaltate-cu-bani-de-la-elena-udrea/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 538

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 763

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 536

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 713

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 622

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 786

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1455

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 663

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 506

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 732

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1274

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 446

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1060

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1085

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 874