Jurnalul de Constanţa Pescăriile din nordul litoralului românesc, dotate cu dispozitive acustice pentru salvarea delfinilor

Săptămâna trecută, reprezentanţii ONG „Mare Nostrum" au organizat o întâlnire cu pescarii de la Sulina, cărora le-au fost explicate beneficiile amplasării dispozitivelor acustice pe plasele de pescuit. La întâlnire au participat reprezentanţi ai INCDM „Grigore Antipa", reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură Constanţa, precum şi reprezentanţi ai pescăriilor din zonă.

„Mare Nostrum" a organizat „Masa Rotundă" destinată pescarilor din zona de nord a litoralului românesc. Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a primăriei din Sulina şi a avut ca scop informarea pescarilor cu privire la utilizarea unor metode alternative de pescuit, în vederea conservării biodiversităţii marine. În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte referitoare la beneficiile amplasării dispozitivelor acustice pe plasele de pescuit. Celor prezenţi li s-a explicat că folosirea acestor dispozitive ar reduce semnificativ numărul delfinilor capturaţi accidental, reducând în acelaşi timp şi numărul plaselor rupte de aceste mamifere în încercarea de a se elibera. Pescarilor prezenţi li s-a realizat o prezentare detaliată a modului în care funcţionează dispozitivele acustice, li s-au prezentat fişe de monitorizare şi li s-a adus la cunoştinţă existenţa numărului gratuit Telverde prin intermediul căruia pot semnala prezenţa delfinilor. Proiectul urmăreşte, în primul rând, creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei locale cu privire la ameninţările la viaţa delfinilor din Marea Neagră, dar şi sprijinirea comunităţii pescarilor pentru reducerea numărului de delfini capturaţi accidental în plasele pescăreşti.

„Scopul acestei întâlniri a fost de a informa comunităţile de pescari cu privire la existenţa unor modalităţi de pescuit prin intermediul cărora pot proteja populaţiile de deflini din Marea Neagră. Au fost destul de receptivi, mai ales că este şi în beneficiul acestora să evite capturarea accidentală a delfinilor, având în vedere că aceştia le rup de cele mai multe ori plasele în încercarea de a se elibera. Succesul a fost cu atât mai mare cu cât am reuşit să îi determinăm să amplaseze pe plasele lor 10 din cele 50 de dispozitive acustice de îndepărtare a delfinilor. În perioada următoare, alte patru pescării vor beneficia de aceste dispozitive, momentul exact al amplasării acestora fiind determinat de condiţiile meteorologice. Sperăm, totuşi, ca şi ceilalţi pescari să fie receptivi şi să conştientizeze beneficiile reciproce care rezultă din utilizarea acestor metode de pescuit", a declarat Mihaela Cândea, director executiv ONG „Mare Nostrum".

Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 4, având valoarea totală de 669.930,17 lei, din care valoarea eligibilă este de 550.047,1 lei (finanţare nerambursabilă FEDR şi buget de stat), iar valoarea, alta decât cea eligibilă, este de 119.883,07 lei.

www.jurnaldeconstantaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Atmosferă neobișnuită în Constanța! (FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 1224

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 721

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 600

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

24 Mar 2024 784

UPDATE Meteorologii au prelungit codul galben de vânt puternic până la ora 24.00 în Constanța

11 Mar 2024 655

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

11 Mar 2024 746

Cod Galben de vânt puternic la Constanța!

05 Feb 2024 684

Vești bune de la meteorologi! Se încălzește vremea în Dobrogea! Prognoza pentru următoarele două săptămâni

29 Jan 2024 730

Ninge la Constanța! După o zi cu temperaturi de primăvară, revine iarna la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Jan 2024 1449

Cod Galben de vânt puternic la Constanța! Mâine, vremea se menține rece

09 Jan 2024 986

IGSU, pregătit pentru intervenții, în contextul emiterii prognozelor de vreme severă

08 Jan 2024 569

Cod galben de vreme severă la Constanța cu intensificări ale vântului, polei și viscol!

07 Jan 2024 1762

Cum o să fie vremea de Revelion, Sfântul Vasile și Sfântul Ion. Iată ce spun meteorologii

26 Dec 2023 1161

Meteo Constanța Cod galben de vânt puternic la Constanța!

21 Dec 2023 1522

Coduri Galben și Portocaliu de vreme rea, emise de meteorologi. Recomandări pentru șoferi

21 Dec 2023 1343