Liderul de opinie Fonduri europene pentru drumuri judetene

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a semnat ieri ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a DJ 228 pe tronsonul Nazarcea – Ovidiu, proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de peste 50 milioane euro. Contribuţia proprie a CJC, în calitate de beneficiar, este de aproape 10 milioane lei. Proiectul este o componentă a unei iniţiative promovate de Consiliul Judeţean pentru modernizarea reţelei judeţene de drumuri şi poduri, cu finanţare din fonduri structurale ale Uniunii Europene. Modernizarea şi reabilitarea acestui tronson va asigura o legătura rutieră astfel încât o parte a traficului pe DN 22C şi DN 2A, pe direcţia Bucureşti – Cernavodă – Medgidia spre/dinspre Tulcea, Năvodari, Mamaia nu va mai ocoli pe alte rute şi va prefera acest traseu. Volumul traficului pe acest tronson de drum judeţean este de 2,26 ori mai mare decât media naţională zilnică. În concluzie, rezultă că sectorul de drum judeţean DJ228 Nazarcea – Ovidiu intră în categoria drumurilor publice cu trafic mare, care justifică poziţia prioritară în ceea ce priveşte necesitatea investiţiilor în lucrări de reabilitare şi modernizare. Odată realizat, traficul va creşte de la 12% la 19,2%, vor fi amenajate opt staţii de autobuz, iar noxele în urma circulaţiei fluente cu viteză constantă vor fi reduse.

Pierdere incomensurabilă

Lucrările ar fi fost demarate mai devreme, dacă n-ar exista firmele specializate în contestări, a căror rezolvare a durat nouă luni, vreme în care CJC a pierdut bani, întrucât s-au schimbat cursul valutar şi TVA. „Din păcate, a trebuit să aşteptăm nouă luni, de la începerea licitaţiei în noiembrie 2009, care a fost contestată şi para-contestată. Sunt firme specializate în contestări! Guvernarea ar trebui să se întrebe despre «schimbarea modificaţiei legislative» în ceea ce priveşte achiziţiile publice. Pentru că pierde judeţul Constanţa, pierd autorităţile locale, pierde România! Gândiţi-vă numai la diferenţa de curs valutar din momentul în care s-a făcut estimarea proiectului până în momentul de faţă, la diferenţa de TVA, la faptul că economia judeţului, viaţa cetăţenilor au fost perturbate, deşi aceşti bani europeni puteau fi folosiţi mult mai repede şi mai eficient“, a declarat Nicuşor Constantinescu. Administraţia judeţeană a realizat 200.000 de pliante cu rutele ocolitoare, pe care le va distribui conducătorilor auto – locali şi turişti, atât la barierele de la Cernavodă, cât şi în toate punctele de informare. De altfel, Consiliul Judeţean a demarat un amplu program de reabilitare a infrastructurii rutiere, pe cheltuiala proprie, în scopul de a fluidiza traficul. „Din păcate, nu acelaşi lucru îl face Guvernul României, care nu a reuşit, din 2004, să termine Autostrada Cernavodă – Constanţa, în condiţiile în care China face 100 de km de autostrăzi pe zi“, a declarat preşedintele CJC. „Cât pierde judeţul Constanţa, cât pierd cetăţenii, cât pierde economia judeţului, cât pierde România, este incomensurabil! Carol a venit cu locomotiva cu aburi pe Podul „Anghel Saligny“, acum 100 de ani, şi a făcut trei ore jumătate, până la Mamaia. Iar noi vorbim de infrastructura turismului, şi dezvoltarea turismului… asta este concluzia!“, a completat şeful administraţiei judeţene.

Minciuna lui “nu sunt bani”

De astfel de proiecte ar trebui să se ocupe Ministerul Transporturilor, dar domnul Berceanu nu iubeşte deloc Constanţa şi n-o bagă în seamă cu niciun fel de investiţii, deşi are la dispoziţie 4,7 miliarde… europene! „Din păcate, Guvernul României nu percepe că am devenit graniţă a Uniunii Europene, că avem cel mai important port de la Marea Neagră, că e nevoie de infrastructură pentru economie, pentru transporturi, pentru coridoarele europene care sunt doar pe hartă. Toate astea ne costă fără să ne dăm seama, prin banii mai puţini pe care-i încasăm, prin salariile mai mici pe care le primim, prin viaţa din ce în ce mai proastă pe care o ducem. În loc să profităm de aceste fonduri europene, de poziţia geostrategică pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu aici la Marea Neagră, acum când suntem ţară europeană cu drepturi depline, ar trebui să beneficiem de proiecte de miliarde de euro, la fel ca ţările europene cu drepturi depline cu deschidere la Mediterană sau la Ocean“, explica Nicuşor Constantinescu, dând exemplu podul portughez Vasco da Gama, lung de 24 km, peste ocean, cu benzi pentru tren, pentru auto şi pietonale. Iar Cabinetul Boc nu este în stare să termine 54 km de la Cernavodă la Constanţa! Motiv pentru care ne evită toţi transportatorii şi armatorii ca şi pentru faptul că suntem foarte scumpi şi avem infrastructura foarte proastă, ca atare, aleg variante ocolitoare. „Probabil nu pot face autostrăzi gen Bechtel, cu milioane de euro mai scump decât se face în Europa, aceşti bani fiind verificaţi de funcţionarii europeni! De şase ani sunt preşedintele CJC, semnez autorizaţii şi certificate de urbanism pentru această autostradă şi ea nu se face, şi nu se face şi nu se face! Pe minciuna că nu sunt bani!“, arăta Nicuşor Constantinescu.

www.lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 439

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 470

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 542

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 685

Licitații publice CJC cumpără dotări în cadrul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”

24 Apr 2024 298

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 630

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 605

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 639

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 836

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 503

Cumpărări directe Tectonic Green Energy SRL face mentenanță preventivă la centralele termice ale Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 306

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 787

Ședință CJ Constanța Consilierii vor vota pentru aprobarea documentației de atribuire a lotului 3 din contractul de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane (DOCUMENT)

22 Apr 2024 1282

Proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța Se înființează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor în comuna Topraisar (DOCUMENT)

22 Apr 2024 2389

Achiziționarea serviciilor de consultanță juridică și reprezentare juridică în instanță pentru Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 321