Liderul de opinie Grevă generală pe termen nelimitat - Navaliştii bagă DMHI la apă

Au obţinut în instanţă dreptul de a continua şi acum au reluat manifestările de protest. Vorbim de sindicaliştii din cadrul companiei „Daewoo - Mangalia Heavy Industries" (DMHI) SA, care au reluat greva pe termen nelimitat, începută în vara acestui an, în luna iunie. Atunci, greviştii au fost opriţi după ce Tribunalul Constanţa admisese solicitarea conducerii societăţii şi declarase acţiunea ca fiind ilegală. Lupta în instanţă, însă, nu s-a oprit aici, sindicaliştii atacând decizia la Curtea de Apel Constanţa, care le-a dat dreptate. „În data de 23 septembrie, Curtea de Apel ne-a admis cererea şi a anulat decizia tribunalului care declarase greva ca fiind nelegală", a declarat, liderul sindicatului „Navalistul", din cadrul DMHI SA, Marin Florian. Acesta a mai precizat că, după data respectivă, au încercat să discute cu patronatul, dar nu a fost chip să se întâlnească pentru discuţii. Drept urmare, ierim 11 octombrie a.c.m salariaţii au intrat din nou în grevă generală pe termen nelimitat şi au aceleaşi solicitări ca şi la începutul verii, adică o majorare salarială, dar nu de 300 de lei, cum ceruseră iniţial, suma reducându-se la 160 de lei, precum şi semnarea unui nou contract colectiv de muncă, valabil până la sfârşitul anului 2011. Peste 1.200 de angajaţi au ieşit ieri dimineaţă cu tobe, fluiere şi vuvuzele în curtea şantierului, sub birourile conducerii, făcând o hărmălaie de nedescris.

De ce vreţi bani?!?

„Conducerea ne-a întrebat de ce vrem majorări salariale, când în sectorul de stat s-au tăiat 25% din salarii, că noi avem salariile mult peste ale bugetarilor. De ce nu spun că, de la an la an, a crescut atât producţia societăţii, cât şi cifra de afaceri, iar, pentru anul viitor, producţia de nave va creşte de la opt unităţi la 12. Să nu mai facă nave atunci", a mai declarat liderul de sindicat. Purtătorul de cuvânt al „Daewoo - Mangalia Heavy Industries" SA, Gemal Memetcea, spune că este dreptul sindicaliştilor de a face grevă, dar acţiunea lor este „puţin iraţională" în actualul context economic. „Conducerea şantierului nu poate acorda creşteri salariale în actualele condiţii economice, atât din ţară, cât şi de la nivelul întregului domeniu naval. În plus, anul 2011 nu este acoperit integral de contracte, iar aceste proteste ar putea zădărnici eforturile noastre de a atrage clienţi, prin pierderea încrederii acestora faţă de munca depusă în cadrul şantierului", a declarat Gemal Memetcea, care a mai precizat că patronatul se va întâlni cât de curând cu reprezentanţii sindicaliştilor, pentru a încerca găsirea unei soluţii. Prima zi de grevă s-a încheiat la ora 17.00, ora la care şantieriştii termină în mod normal. Vicepreşedintele sindicatului „Navalistul", Nicolae Ilie, a declarat că astăzi, 12 octombrie a.c., la ora 14.00, trebuie să se întâlnească cu conducerea şantierului DMHI, pentru a discuta solicitările lor.

http://lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

EUUUUUUU

29 Oct, 2010 12:35

DATI BANII LA OAMENI SARLATANILOR....................CE SALARIU AI DL GAVRILA??? SAU U DL CORNEA?SAU U CRACIUN? SAU U GEMAL? SAU ORICARE ALT DUNGAT? SEF DE SECTIE ,,DIRECTOR,SAU MANAGER? CE FACETI PT BANII ASTIA? VOI CONSTRUITI VAPOARELE??? NU CRED ....HABAR NU AVETI CUM SE BATE UN CUI.... CATI ASSTEFEL DE DIRECTORI SUNT IN SANTIER? 1000? HAI SA SPUNEM 900..... UITE UNDE SUNT BANIIIIIII .... VIN COREENI SI LUCREAZA AICI ....SI NU FAC NIMIC....DOAR II SUPRAVEGHEAZA PE ROMANI....IAR PT TREABA ASTA ARE UN SALARIU DE 5000 EURO MANCARE CAZARE ALTE PRIME.... IAR UN ROMAN CARE MUNCESTE PRIN TANCURI,,,SUDEAZA,VOPSESTE,SABLEAZA,SAU FREACA PWLA,,,PE LIMBAJUL VOSTRU....ABIA AJUNGE LA 15 MILIOANE AMARATI.... VI SE PARTE CORECT DOMNILOR DIRECTORI? CHIAR NU AVETI NICI UN CUVANT DE SPUS?NU SUNT BANI? CUM ADICA NU SUNT BANI?CAND TOCMAI CE A PLECAT UN VAPOR?CAT COSTA? UN FOTBALIST CASTIGA PE AN 200 MILIOANE DE EURO.... INSEAMNA CA UN ASTFEL DE VAPOR DEPASESTE LEJER ACEASTA SUMA.... PEY CUM SA DA-TI BANI LA OAMENI....CINE SA SE MAI PLIMBE CU AUDI A 6 PRIN SANTIER..? DACA MERGE CU DACIA IL DOARE SPATELE,NU? ??? NU SUNTETI IN STARE SA DATI BANII LA OAMENI...ATUNCI NU MAI FACETI VAPOARE..... APUCATI-VA SA FACETI BARCUTE DIN HARTIE..... CA BANUIESC CA PT ALEA SE GASESC CONTRACTORI...... HAHALELEROR ..... DA-TI DREPTURILE OAMENILOR....CU EI FACETI VAPOARELE,DATORITA LOR AVETI FUNCTIA PE CARE O AVETI...........

Articole asemanatoare

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 539

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 398

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 312

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 520

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 665

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 638

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 557

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 811

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 625

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 615

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 556

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 513

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 832

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 671

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 637