Liderul de opinie Hoţia şi indolenţa dezintegrează infrastructura - Cartierul Abator riscă surparea!

Podurile dunărene, dar şi alte patru alte obiective constănţene vor intra într-un amplu proces de reabilitare prin intermediul Programului Operaţional Sectorial - Transporturi (POST). Vestea este îmbucurătoare, dar, din păcate, nu s-a găsit finanţare pentru ce era mai important: tunelul de cale ferată dublă Palas-Port Vechi, din cauza căruia un întreg cartier se poate prăbuşi. Construcţia tunelului feroviar, situat lângă Gara CFR Constanţa, considerat obiect de patrimoniu, s-a desfăşurat între anii 1896-1900 şi poartă amprenta inginerului Anghel Saligny. În decursul celor 110 ani de existenţă, deasupra şi de-a lungul lui au fost construite zeci de blocuri, şcoli, grădiniţe, spitale, dar şi două bulevarde pe sub care trec conducte de apă, gaze şi canalizare, fără ca cineva să ia în calcul presiunea ce se pune pe structura de rezistenţă a tunelului. Singurele lucrări de consolidare a tunelului s-au efectuat în 1965. Tunelul a fost lăsat pradă inundaţiilor din iulie 1992. Bolta a început să cedeze, iar taluzul de la intrare se prăbuşeşte.

Primăria, cu mâinile legate

În perioada 2003-2004, s-a efectuat o expertiză tehnică a tunelului, în baza căreia a fost creat un proiect tehnic de reabilitare a obiectului de patrimoniu. Numai întocmirea tuturor acestor „hârtii" a costat trei miliarde de lei vechi. Banii necesari ar fi trebuit alocaţi din Planul de reparaţii capitale infrastructură publică, dar nu s-a întâmplat. În 2004, Primăria Constanţa a demarat demersurile legale pentru trecerea tunelului Palas din infrastructura naţională în patrimoniul local. Compania CFR SA şi-a exprimat acordul, dar... verbal. Actele nu au fost puse la punct. „Demersul nostru nu s-a concluzionat nici până la această oră. Tunelul a rămas în administrarea CFR. Proiectul de consolidare de atunci era în valoare de circa un milion de euro, dar vremurile s-au schimbat şi a fost lăsat de izbelişte", a declarat Decebal Făgădău, viceprimarul Constanţei. Acesta speră, totuşi, să se ajungă la o înţelegere între primărie şi CFR, dar, la ora actuală „nu putem prelua un cal mort".

Se repară podul "Saligny" şi pasajul Gară

În schimb, prin POST, podul „Anghel Saligny" va intra într-un amplu proces de reparaţii. „Este vorba despre un proiect mult mai amplu, care cuprinde reabilitarea firelor I şi II. Firul III, adică acest pod, se va reabilita primul, pentru a fi redat circulaţiei drept variantă ocolitoare până la finalizarea lucrărilor pe firele I şi II", a declarat Dorin Maer, directorul CFR Infrastructură Constanţa. Podul are o vechime de 115 ani şi s-au împlinit deja 15 ani de când nu mai este funcţional. În cadrul aceluiaşi proiect POST va fi reabilitat şi tunelul pietonal de la Gară. „Azi, (n.r. ieri) am semnat contractul cu SC SOPMET, firma din Bucureşti care a câştigat licitaţia. Valoarea estimată este de circa 150.000 lei fără TVA", a mai precizat directorul Dorin Maer.

http://lideruldeopinie.ro 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 534

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 392

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 306

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 512

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 656

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 623

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 551

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 798

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 617

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 607

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 547

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 509

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 826

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 667

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 630