Liderul de opinie Lumânări (portocalii) la căpătâiul Sănătăţii - Spitale pe patul de moarte

Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, este decis să facă tot posibilul să evite desfiinţarea sanatoriului din municipiu, chiar dacă, spune el, asta ar însemna ca pedeliştii să-i facă zile fripte în continuare. „Am discutat cu consilierul ministrului Sănătăţii şi aştept un telefon pentru a-mi spune ce soluţii mai am ca sanatoriul să nu se desfiinţeze. O să fac tot posibilul să evit acest lucru, deşi în ţara asta totul este posibil. Au legile lor (n.r. - pedeliştii) pe care le aplică numai în favoarea lor, însă, datoria mea este să lupt până epuizez orice cale de atac", a declarat, ieri, primarul Mangaliei, Claudiu Tusac. Acesta este decis, ca o ultimă variantă, să atace în contencios administrativ Hotărârea de Guvern privind transformarea sanatoriului într-o secţie exterioară a celui de la Techirghiol. Nu este singurul din ţară care vrea să adopte măsură extremă, alături de el fiind mai mulţi primari din ţară, susţinuţi de Asociaţia Oraşelor din România (AOR). Tusac crede că pasul următor desfiinţării Sanatoriului Mangalia va fi privatizarea lui şi împărţirea „profitului" între PDL şi UNPR. „Zarurile au fost aruncate, dar nu voi face ce vor ei", a mai precizat edilul-şef. Tusac a afirmat că interpunerea sa în planurile PDL i-a adus nu numai probleme, dar şi răzbunarea prefectului Claudiu Palaz. „Din cauza asta m-au atacat Palaz şi Iorguş. Din cauza asta mi-au fost blocate toate proiectele şi nu mai pot fi colectate taxele la bugetul local", a mai precizat Tusac. Transformarea unităţii în secţie exterioară a Sanatoriului Techirghiol va aduce mari prejudicii atât din punctul de vedere al sănătăţii oamenilor, cât şi din punct de vedere financiar. Va stagna dezvoltarea turismului în sudul litoralului. Taxele şi impozitele strânse la buget vor scădea considerabil, iar asta înseamnă că viaţa mangalioţilor va deveni mai grea.

"Probabil prefectul va răspunde unei chemări politice"

Nici managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Dan Căpăţână, nu este de acord cu modul abuziv în care se va face desfiinţarea sau schimbarea destinaţiei unor unităţi sanitare. „Preluarea unor secţii de către spitalul nostru se va face numai dacă vrea Consiliul Judeţean, cel care ne-a preluat. Ministerul îşi încalcă atribuţiile. Potrivit prevederilor din Legea 95, Ministerul Sănătăţii nu poate decât să stea de vorbă cu autorităţile locale, să le îndrume", a declarat dr. Căpăţână. Potrivit aceleiaşi legi, desfiinţarea sau înfiinţarea de spitale se face numai la solicitarea Prefecturii sau a Consiliului Judeţean. „Dacă toate aceste modificări vor avea loc, înseamnă că, probabil, prefectul va răspunde unei chemări politice, dar nu se procedează corect. În mod normal, ar fi trebuit purtate discuţii atât cu managerii, cât şi cu CJC şi primarii", a adăugat managerul SCJU Constanţa.

Nemulţumiri cu nemiluita

Nici managerii celorlalte spitale din judeţ vizate de Hotărârea de Guvern nu şi-au acceptat soarta şi fac tot ce pot pentru ca spitalele lor să nu se desfiinţeze. Potrivit managerului Spitalului de Pneumoftiziologie, dr. Erdin Borgazi, s-au făcut demersuri pe lângă autorităţile locale, cât şi pe lângă minister. Şi primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii, care are de gând să transforme spitalul de aici în cămin pentru bătrâni, deşi oraşul deţine o astfel de instituţie. Federaţia „Solidaritatea Sanitară" a anunţat, ieri, că nu şi-a dat acordul pentru comasarea spitalelor, deşi ministrul Cseke Attila anunţase contrariul.

http://lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1780

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2474

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2680

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7122

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3432

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3613

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6220

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2740

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5727

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4287

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9472

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4099

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3286

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2711

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2793