Observator de Constanţa Legea Turismului, pe jumatate muma, pe jumatate ciuma

Hotelierii de pe litoral vor fi obligati sa deschida unitatile la 1 mai si sa le mentina asa pana la 30 septembrie

Una din cele mai asteptate prevederi, TVA de 9% pentru alimentatia hoteliera, nu se regaseste in noua lege

Normele recent aprobatei legi a turismului sunt asteptate cu nerabdare de catre hotelieri. Pe de-o parte, cel putin deocamdata nu se cunosc in detaliu toate prevederile noului act normativ iar pe de alta, operatorii din turismul estival au serioase rezerve in ceea ce priveste cea mai importanta modificare pe care aceasta lege ar fi trebui sa o aduca, respectiv modificarea TVA in alimentatia hoteliera de la 24% cat este in prezent, la 9%.

„Proiectul de lege a suferit modificari. Nu stim daca forma sa initiala si amendamentele aduse in timpul dezbaterii publice se regasesc in actul oficial. Nu stiu daca TVA a fost redus la 9%, asa cum au solicitat operatorii din turism", a precizat Ciprian Constantinescu, presedintele Patronatului Industriei Hoteliere „Marea Neagra". Oficialul a mentionat ca reducerea TVA este masura care i-ar fi ajutat cel mai mult pe hotelieri. Un lucru este cert - toate hotelurile trebuie deschise incepand cu 1 mai si mentinute deschise pana la 30 septembrie, indiferent daca au sau nu clienti. „Obligativitatea deschiderii hotelurilor la 1 mai este, in sine, o idee buna. Ramane de vazut insa cum va fi pusa in aplicare", a spus Ciprian Constantinescu. Prevederea s-a aplicat inca de anul trecut si, cel putin pana in prezent, autoritatile de control ale ministerului au colaborat bine cu hotelierii pe aceasta problema. „Este vorba despre deschiderea unitatii la un nivel minim necesar", a explicat presedintele patronatului „Marea Neagra". Reamintim ca guvernul a adoptat, in sedinta din 20 martie, Legea turismului. Ministerul de resort sustine ca legea clarifica responsabilitatile autoritatilor publice centrale si ale celor locale implicate in acest domeniu, precum si unele cerinte obligatorii referitoare la calitatea serviciilor oferite turistilor. Legea aprobata recent aduce prevederi distincte referitoare la: turismul de litoral, parcurile turistice, statiunile turistice si patrimoniul turistic. Legea mai prevede infiintarea unui sistem national de colectare si interpretare a datelor si informatiilor din domeniul turismului. In acest demers se vor folosi informatiile colectate atat de la agentii economici din turism, cat si de la institutiile si organizatiile publice si private care au legatura cu activitatile turistice. Acest sistem va permite cunoasterea informatiilor relevante din industrie, pe care se vor fundamenta deciziile pe care MDRT la va lua in legatura cu turismul.

http://observator.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1133

Cumpărări directe Constanța Geco M.E.C. 2003 SRL evaluează mai multe terenuri, dar și alte bunuri pentru Primăria Eforie. Contract de aproape 40.000 de euro (DOCUMENT)

10 Apr 2024 434

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 580

Firme Constanța Nicolae Bucovală își deschide o firmă nouă!

20 Mar 2024 600

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 985

Firme Constanța Adunarea Generală a Hoteluri Restaurante Sud SA a decis numirea Gabrielei Alexe ca administrator unic

16 Mar 2024 566

Firme Constanța Se închid mai multe puncte de lucru ale THR Marea Neagră SA

08 Mar 2024 654

Firme Constanța Noi puncte de lucru deschise de Hoteluri Restaurante Sud SA, pe litoral

01 Mar 2024 594

#DunăreaTuristică Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

14 Feb 2024 5256

Metoda Loverboy, face victime! Tinere recrutare și obligate să se prostitueze în hoteluri din Constanța (GALERIE FOTO)

10 Feb 2024 1057

Firme Constanța Schimbări semnificative anunțate de administratorul Hoteluri Restaurante Sud SA

05 Feb 2024 792

Acționarii THR Marea Neagră, convocați în adunare generală și extraordinară

23 Jan 2024 736

Firme Constanța Steaua de Mare H&R SRL a fost preluată de Complex Hotelier Steaua de Mare SRL

12 Jan 2024 1245

OMD Mamaia Constanța Noaptea dintre ani pe litoralul românesc – alternativa Revelionului la munte. Anumite hoteluri din stațiunea Mamaia, ocupate în proporție de 90% (FOTO)

18 Dec 2023 739

Mai multe hoteluri, restaurante și vile de la intrare din stațiunea Mamaia, fără energie electrică, astăzi

16 Dec 2023 738