Replica Incalzirea locuintelor ieftine, blocata de o firma din Sibiu

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a obligat Primăria municipiului Constanţa să refacă procedura de atribuire, prin licitaţie deschisă, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „lucrări privind realizarea centralelor termice aferente obiectiv investiţii: Construire locuinţe ieftine pentru tineri, Zona Baba Novac”.

Şi asta din cauza faptului că societăţii comerciale Baltur SIB din Sibiu - reprezentată prin Simion Stoichiţă -, i-a fost admisă, în parte, plângerea împotriva licitaţiei organizate de primăria constănţeană. Astfel, conform contestaţiei înregistrată cu numărul 19862/08.06.2010, SC Baltur SIB SRL a solicitat anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, anularea ei în cazul în care o altă ofertă a fost declarată câştigătoare. Mai mult decât atât, firma reprezentată prin Simion Stoichiţă a solicitat ca Primăria Constanţa să emită un nou act prin care să declare oferta sa ca fiind câştigătoare. O altă unitate care a râvnit la încălzirea locuinţelor ieftine pentru tinerii din Constanţa este IMSAT DMA SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, reprezentată legal prin directorul Marius Avram.

În baza contestaţiei nr. 102/07.06.2010, înregistrată la CNSC  cu numărul 19889/08.06.2010, IMSAT a solicitat anularea hotărârii Primăriei Constanţa prin care oferta depusă de societatea sa a fost respinsă, ca inacceptabilă, obligarea autorităţi contractante de a accepta oferta societăţii sale, ca fiind conformă şi reluarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor, prin luarea în considerare şi a ofertei depuse. Deşi a avut „comandă serioasă”, IMSAT şi-a restras plângerea. În urma analizării documentaţiei puse la dispoziţie, CNSC a decis să admită, în parte, contestaţia formulată de către Baltur SIB, în ceea anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii şi anularea procedurii de atribuire, însă a respins, ca inadminisbil, capătul de cerere prin care Simion Stoichiţă a cerut ca Primăria Constanţa să emită un act prin care să declare oferta depusă de SC BALTUR SIB SRL  ca fiind câştigătoare. Decizia este executorie şi obligatorie, însă Primăria Municipiului Constanţa poate formula plângere.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 73

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 238

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 567

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 400

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 448

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

17 Apr 2024 469

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 718

Frimituri SRL furnizează materiale de promovare și protocol pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 332

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 444

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 483

Justiție Constanța Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța a câștigat în instanță procesul cu primăria!

16 Apr 2024 694

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 1588

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 491

Din această noapte, încep lucrările pe bulevardul Mamaia din Constanța

16 Apr 2024 561

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 370