Replica Se pregateste privatizarea SC Neptun Olimp si SC Mamaia SA

Încă de la sfârşitul anului trecut, ministrul Elena Udrea a sugerat că toate unităţile de turism care se mai află în proprietatea statului ar trebui privatizate şi atraşi investitori care să le rentabilizeze. Ideea a fost reiterată, ea devenind, până la urmă, realitate. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului anunţa, încă de luna trecută, că scoate la licitaţie o vilă a SC Carmen Silva 2000. Este vorba despre vila „Alexandru Ioan Cuza” din Eforie Sud, cu preţ de pornire licitaţie 55.000 de euro. Vila nu s-a vândut, ministerul anunţând, din nou, că scoate vila la vânzare, licitaţia urmând să aibă loc pe data de 29.07.2010. Dacă în cazul clădirii din Eforie lucrurile sunt departe de a fi considerate un succes, investitorii întârziind să apară, în privinţa altor societăţi în care statul este acţionar lucrurile se ghicesc încă de pe acum a fi mult mai interesante.

Vorbim despre SC Neptun Olimp SA şi SC Mamaia SA. Despre SC Neptun Olimp SA, se poate aprecia că patrimoniul deţinut este mult mai atrăgător decât o vilă la Eforie. Astfel, societatea condusă în prezent de directorul general Paul Foleanu are un hotel la Galaţi, o terasă în Neptun, dar, şi mai frumos – 16 terenuri în Neptun, o parte dintre acestea situate lângă lac. Terenurile în cauză pot fi considerate o afacere bună, depinde acum şi de cum va decurge viitoarea licitaţie. În momentul de faţă, după cum au precizat sursele noastre, stadiul viitoarei privatizări este acela de stabilire a unui evaluator. Tot sursele noastre spun că, în câteva zile, posibil luni, societatea va stabili unul sau chiar doi evaluatori (s-au arătat interesate două societăţi, una din Constanţa şi alta din Mangalia), care să evalueze valoarea patrimoniului. După acest pas, se va demara, probabil în două sau trei luni, licitaţia propriu-zisă a activelor, fie că e vorba despre construcţii sau terenuri. În privinţa Mamaia SA, menţionăm, legat de patrimoniu, un hotel în staţiunea Mamaia, dar şi acţiunile de la Telegondola SA.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Economiei anunță desființarea administratorilor speciali

24 Aug 2021 1687

A murit Mitică Dumitru, fostul șef al ANAF Constanța

07 May 2021 6140

Sondaj de opinie 74% dintre respondenți nu sunt de acord cu privatizarea Portului Constanța

08 Mar 2021 1494

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu privatizarea Portului Constanța?

01 Mar 2021 3825

Pastilă amară pentru Mamaia SA, în procesul pentru Palatul din Mamaia al Reginei Maria

25 Sep 2020 2380

Președintele României a semnat decretul. Ce lege a fost promulgată

19 Nov 2019 1768

Procedura de preluare a Vestmoldtransgaz finalizată de SNTGN Transgaz SA. Încep lucrările pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău

07 Sep 2018 1750

Omul de afaceri Omar Hayssam scapă de un dosar penal după ce faptele cercetate s-au prescris. Cine este procurorul care se ocupa de dosar

05 Feb 2018 1837

Mariana Gheorghe-"Anul viitor vom decide dacă investim câteva miliarde de euro în proiectul din Marea Neagră"

15 Nov 2017 2225

Profit.ro. Frații Micula au scos la vânzare 11 hoteluri de pe litoral, cel mai mare pachet ofertat vreodată de un operator privat de turism din România

13 Mar 2017 9320

74 de milioane de euro, alocate temporar pentru programe destinate IMM-urilor

23 Feb 2017 1694

Peste 74 de milioane de euro alocate temporar pentru programe destinate IMM-urilor și finanțate din fonduri europene

23 Feb 2017 1396

Ministerul Transporturilor scoate la privatizare Administrația Porturilor Maritime Constanța prin listarea pe bursă

15 Dec 2016 1963

Președintele ASF „Revocarea unui membru al Consiliului nu este legal posibilă“

31 Oct 2016 1658

Deputații din Comisia economică au votat pentru demiterea președintelui ASF

24 Oct 2016 1854