Replica Vasile Iorga a fost schimbat de la sefia DMHI

Pedelistul cu acte în regulă Vasile Iorga nu mai este preşedinte al şantierului Daewoo Mangalia Heavy Industries. Decizia schimbării a fost luată de coreeni – acţionari majoritari, care nu au mai vrut să facă statului român (acţionar în proporţie de 49%) favoarea de a avea propriul preşedinte la şantier. Vasile Iorga este însă, din data de 2 iulie, vicepreşedinte al DMHI, în timp ce Soon Gil Hong a fost numit preşedinte. Anterior schimbării, Hong era vicepreşedinte. „Au făcut rocada coreenii, care mai au puţin şi ne iau tot. Şi aşa Iorga  era pe post de executiv, nu avea nici un cuvânt de spus. Coreenii au considerat că rezultatele şantierului nu sunt satisfăcătoare, aşa că au schimbat preşedintele cu unul de-al lor”, a comentat, pe acest subiect, liderul sindicaliştilor din şantierul de la Mangalia, Florian Marin. Potrivit acestuia, statul român a făcut o afacere extrem de proastă la şantier. „S-au acumulat datorii foarte mari. Dacă statul ar vrea să ia înapoi şantierul, coreenii ar spune să-l ia şi pe 1 euro, dar cu tot cu datorii. Cui i-ar conveni? N-are statul român banii aceştia”, a mai fost de părere Marin, care a adăugat că tot ce a însemnat câştig „au dus coreenii la ei acasă”, în timp ce angajaţii români de la DMHI sunt în continuare sub ameninţarea disponibilizării. „Se fac simulări de disponibilizare a 840 de oameni”, a conchis Marin, în timp ce Vasile Iorga  a precizat că nimeni nu va fi dat afară. Iorga a confirmat, de asemenea, schimbarea sa din funcţie, dar şi faptul că acest lucru înseamnă că are un salariu mai mic.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5130

Judecătoria Constanța i-a validat mandatul Liberalul Florin Gavrilă revine luna aceasta în Consiliul Local Municipal

03 Dec 2023 1046

A murit Anton Burcea, fost primar al comunei Adamclisi

23 Apr 2023 3379

Unul dintre cei mai vechi politicieni locali, Constantin Avătavului s-a stins, astăzi, din viață!

14 Feb 2023 2124

Modificări în firma fondată de un angajat al Consiliului Județean Constanța

29 Aug 2022 1786

Florin Vizan, numit la conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA

12 Aug 2022 5862

S-a stins din viață fostul parlamentar PNL, Mircea Iustian. Sâmbătă va fi depus la capela bisericii Sfântul Gheorghe din Constanța

22 Jul 2022 3069

Un fost consilier județean PDL, promovat în cadrul Serviciului Control al Consiliului Județean Constanța

19 Jul 2022 2328

Noul director de la Drumuri Naționale Constanța, PSD-istul Florin Vizan, decizie importantă într-una dintre firmele deținute (DOCUMENTE)

17 Jun 2022 4448

Avi Food INC SRL, firmă controlată de Adrian Gearâp, fost preşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu, a intrat în insolvență

25 May 2022 1944

Doliu în politică. Deputatul PNL Corneliu Olar s-a stins din viață

15 Feb 2022 1732

Fostul consilier județean constănțean Sponte Adrian-Doru și-a deschis o firmă nouă

01 Feb 2022 2128

Ce se construiește Document pentru Iancu Stavrositu, soțul fostei deputate Maria Stavrositu. Ridică un bloc de 8 etaje în Mamaia

19 May 2021 4270

Povestea (neoficială) din dosarul Irinei Manole, din OJFIR Tulcea, arestată pentru luare de mită

06 Apr 2021 6414

Doliu în familia Stavrositu! „A plecat cu demnitate și discreție, așa cum a trăit toată viața”

29 Jan 2021 5033