Telegraf Explozie la Petromidia

ACCIDENT DE MUNCĂ. Trei muncitori au ajuns, duminică seară, în urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa după ce au fost victimele unei explozii ce a avut loc pe platforma Petromidia. „Am fost alertaţi prin 112 că a avut loc un incident urmat de un incendiu, dar ulterior am fost anunţaţi că nu mai este nevoie să intervenim cu autospeciale pentru că focul a fost stins de pompierii civili de pe platformă. Am trimis doar un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijri medicale victimelor", a declarat sg. maj. Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea". Din primele verificări, anchetatorii au stabilit că incidentul a avut loc în timpul unor probe la un reactor, rafinăria Petromidia fiind închisă până la sfârşitul acestei luni pentru efectuarea reviziei. „Incidentul a fost raportat la ora 17.30. Angajaţii au declarat că se făceau probe de presiune la reactorul 1 al instalaţiei HDV (Hidrofinare Distilat de Vid). Presiunea a fost urcată treptat până la 20 de bari. Din câte se pare, la această presiune conducta de ieşire din reactor a cedat. Cei trei muncitori care efectuau lucrarea au suferit arsuri şi au avut nevoie de îngrijiri medicale", a declarat Marian Becheanu, directorul adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa.

TREI VICTIME. Cei trei bărbaţi răniţi, Ilie Flugeanu, Nicuşor Băboi şi Cezar Popescu, sunt angajaţi ai TMUCB, o firmă subcontractoare de pe platforma Petromidia. „În urma exploziei, doi muncitori au suferit arsuri la nivelul feţei, iar unul, la picioare. Sunt în afara oricărul pericol şi au fost duşi la spital pentru investigaţii. Incendiul a fost stins de pompierii de pe platformă fără a solicita intervenţia pompierilor militari", a declarat Ciprian Chiriac, PR-ul Petromidia. Victimele le-au povestit salvatorilor că au auzit o bubuitură puternică, iar apoi s-au trezit cu costumele de protecţie cuprinse de flăcări. Muncitorii au apucat să arunce repede de pe ei costumele şi salopetele pe care le purtau pe sub acest echipament. Cercetările în acest caz sunt efectuate de o comisie formată din specialişti din cadrul Petromidia şi inspectori ITM Constanţa. Ultimul accident de muncă a avut loc pe platforma Petromidia în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2009, la instalaţia de polietilenă de înaltă densitate, în timpul probelor tehnologice de repornire. Trei muncitori au rămas izolaţi la etajele superioare ale turnului înalt de 36 de metri. Luigi Nicolae a reuşit să se salveze, dar trupurile celorlalţi doi, Daniel Cristi Marin şi Vasile Rusu, au fost găsite carbonizate de pompieri. Din cauza arsurilor grave, Luigi Nicolae a decedat la scurt timp după ce a fost transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

www.telegrafonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1761

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2451

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2668

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7105

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3416

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3597

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6199

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2729

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5701

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4274

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9449

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4086

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3276

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2701

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2783