Telegraf Profesorii se revoltă - „NU asumării Legii Educaţiei"

După „răscoala finanţiştilor", a venit rândul profesorilor să iasă în stradă pentru a cere să le fie respectate drepturile. Sute de cadre didactice din întreaga ţară au declanşat, vineri, proteste spontane în faţa sediilor prefecturilor sau ale inspectoratelor şcolare, nemulţumiţi de scăderea salariilor şi de decizia Guvernului de a adopta Legea Educaţiei prin asumarea răspunderii. Aproximativ o sută de profesori au protestat, vineri, pentru a doua zi consecutiv, în faţa Ministerului Educaţiei, cerând demisia ministrului Daniel Funeriu. „Cerem demisia ministrului pentru două motive esenţiale. Unul - întrucât vrea să adopte Legea Educaţiei prin asumarea răspunderii de către Executiv, blocând reforma pe care o cerem de un deceniu. Doi - pentru că a spus că este mandatat de către preşedintele României să închidă 1.700 de şcoli, indiferent de opoziţia pe care o va avea în teritoriu, indiferent ce ar genera această măsură la nivel local", a declarat secretarului general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Liviu Pop. Protestatarii au scandat „11 clase, 11 clase!" şi „Nu vă fie frică, Funeriu pică". Potrivit secretarului general al FSLI, vineri, mai multe cadre didactice din Piteşti, Suceva, Satu Mare, Iaşi, Constanţa au protestat, în unele unităţi fiind întrerupte cursurile. „De luni, acţiunile ar putea căpăta o şi mai mare amploare", a precizat Liviu Pop.

BANDEROLE ALBE. La nivelul judeţului Constanţa, cadrele didactice nu au întrerupt orele, însă au intrat în sălile de clasă cu banderole albe la braţ, în semn de solidaritate cu colegii care au protestat în faţa sediului Ministerului Educaţiei. Protestul cadrelor didactice nu a avut, însă, niciun ecou. Într-o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali din ţară, ministrul Daniel Funeriu a anunţat că Legea Educaţiei va fi asumată. „Ministrul Educaţiei ne-a anunţat că Legea va fi asumată de Executiv. De asemenea, el ne-a solicitat să cerem consiliilor profesorale din şcoli şi licee amendamente la Legea Educaţiei, amendamente de care se va ţine cont", a declarat inspectorul şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, prof. dr. Aliss Andreescu. După ce a ignorat cadrele didactice prezente în faţa sediului ministerului, Daniel Funeriu a dat asigurări că „modernizarea educaţiei se face împreună cu profesorii şi pentru profesori, elevi şi părinţi".

www.telegrafonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 557

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 497

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 691

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 542

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 530

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 481

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 431

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 724

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 583

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 564

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 914

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 713

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 585

Firme Constanța Decizii luate de AGA Container Network Agency SRL

21 Feb 2024 640

Firme Constanța Schimbări în cadrul Hambar Vama Veche SRL. Decizii în AGA

20 Feb 2024 467