Libertatea Florin Huidu şi-a vizitat ieri fiul la spitalul din Austria «Şerban mănâncă sandvişuri şi bea suc de fructe»

thumb_612_x_0_4637-320720-tatalluiserbanhuidu.jpgVeştile despre starea de sănătate a prezentatorului TV Şerban Huidu (34 de ani) sunt din ce in ce mai bune. Cu aproape toţi membrii familiei langă el, la spitalul din staţiunea austriacă Innsbruck, "cârcotaşul" şi-a revenit după accidentul petrecut miercuri pe partia de schi, a vorbit cu rudele, a inceput să mănânce şi a cerut masaje de relaxare.

Medicii austrieci au numai veşti îmbucurătoare despre cum evoluează starea lui Şerban Huidu. Trezit complet din coma indusă de doctori, prezentatorul a stat de vorbă, zilele trecute, cu toată familia. Socrul lui, Matei Vintilă (foto), ne-a povestit că Şerban s-a ridicat la marginea patului, a mâncat şi chiar i-a cerut soţiei lui, Cristina, să-i facă masaje de relaxare.

"Arată bine, se mişcă, a vorbit cu toată lumea şi ne-a spus că-i pare rău că a trebuit să ne petrecem Revelionul la spital. Are un bandaj mic în partea dreaptă a capului, iar astăzi (n.r. - ieri) urmează să fie mutat de la Terapie Intensivă într-un salon de recuperare. Toată lumea îl îngrijeşte ireproşabil. Din jumătate în jumătate de oră i se schimbă bandajul, pijamalele, tot, tot", ne-a declarat Matei Vintilă.

A slăbit câteva kilograme

Florin Huidu, tatăl "cârcotaşului", a ajuns şi el, ieri, în Austria şi şi-a vizitat fiul la Terapie Intensivă. "Toate semnele sunt bune. E foarte vioi şi a zâmbit larg când m-a văzut că intru pe uşă. Am vrut să-i fac o surpriză şi am reuşit. Şerban e perfect conştient, a mai slăbit, dar îl prind bine kilogramele date jos. Deja mănâncă sendvişuri speciale, pregătite de asistente, şi bea suc de fructe cu vitamine şi ceaiuri. Şi le ia singur de pe masă. În vreo săptămână, sper să-l aducem acasă", ne-a precizat tatăl vedetei imediat după ce şi-a văzut fiul pentru prima dată după accidentare.

Parcă a presimţit ceva!
Huidu: «Le urez românilor să n-aibă nevoie de sistemul medical»

Dacă se poate spune că există şi o parte bună pentru Şerban Huidu în toată această poveste, e că vedeta nu a suferit accidentul în România.

"Le urez românilor să nu aibă nevoie de sistemul medical, de sistemul de asigurări, în general să nu aibă nevoie de nimic din România", a precizat "cârcotaşul" în ultimul interviu pe care l-a acordat înainte de accident, pentru revista TV Satelit, presimţind parcă nenorocirea care urma să i se întâmple. Tot atunci, Şerban Huidu spunea că speră ca în 2011 să nu aibă probleme de sănătate. "Îmi doresc sănătate şi putere de muncă. Cred că sănătatea este cea mai importantă", a declarat Huidu în TV Satelit.

Colegii de la «Cronica Cârcotaşilor» îl vor vedea poimâine

Potrivit lui Matei Vintilă, socrul vedetei de la Prima TV, poimâine o parte din echipa "Cronicii Cârcotaşilor" se va reuni la spitalul din Innsbruck. Mihai Găinuşă, Dezbrăcatu, Hrubaru, Mistreţul se vor afla alături de Şerban şi le vor transmite împreună un mesaj de suflet tuturor fanilor emisiunii.

Plănuiseră o vacanţăîn Toronto şi Havana

Şerban Huidu şi soţia sa, Cristina, îşi doreau să călătorească mai mult în această iarnă, însă accidentarea de pe pârtia din Austria le-a dat planurile peste cap.

Libertatea a aflat că vacanţa "cârcotaşului" trebuia să se continue în Canada, la Toronto. Huidu, soţia sa, Cristina, şi fratele său, Vlad, îşi plătiseră de anul trecut biletele de avion pentru Toronto, de unde, ulterior, pe 7 ianuarie, urmau să zboare în Cuba.

Timp de o săptămână, cei trei ar fi stat la un hotel din centrul Havanei, cu piscină şi jacuzzi pe acoperiş şi unde costul unei camere ajunge şi la 500 de euro pe noapte.

Din păcate, întrucât nu vor mai putea călători, cei trei vor pierde banii plătiţi pentru această vacanţă exotică.

Şi ei au fost la un pas de moarte în 2010

Se numără printre cei mai mari afacerişti sau decid soarta ţării de pe un fotoliu din Parlament. Cu toate acestea, câţiva dintre cei mai puternici oameni ai României au descoperit că sănătatea este cea mai de preţ avere când, anul trecut, au fost la un pas de moarte şi doar intervenţia rapidă a medicilor le-a salvat viaţa.

Silviu Prigoană, «ciuruit» de medici

Cu o durere "ca o gheară înfiptă în piept", deputatul Silviu Prigoană (47 de ani) s-a prezentat pe 5 august la Camera de gardă a Spitalului Floreasca din Capitală. Diagnosticat cu infarct miocardic acut şi operat de urgenţă, politicianul i-a dat soţiei un sms după intervenţie: "Un fleac, m-au operat".

Vîntu, cât pe ce să fie operat la Viena

Pe 18 octombrie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat la Spitalul Floreasca din Capitală. Operat pe cord în 2007, la Viena, afaceristul a fost supus unor investigaţii complete, medicii luând în considerare chiar un transfer în Austria, pentru a fi operat din nou. Vîntu a fost externat după patru zile.

Lui Văcăroiu i-a stat inima 30 de minute

Şeful Curţii de Conturi din România, Nicolae Văcăroiu, a fost internat, în primăvară, la Spitalul Floreasca, unde a fost operat pe cord deschis. În timpul intervenţiei, inima pacientului a fost oprită timp de 30 de minute.

Monica Ridzi are nevoie de un transplant de măduvă

Diagnosticată mai demult cu o maladie la măduva osoasă, Monica Iacob Ridzi a fost la un pas de moarte în noiembrie, când o infecţie i-a agravat boala. Medicii care au tratat- o la Spitalul Universitar i-au recomandat să facă un transplant de măduvă pentru că afecţiunea sa riscă să se transforme într-o leucemie. Ridzi a anunţat că se va opera în Austria.

Iliescu, vizită-fulger la Fundeni

Ion Iliescu a făcut o vizită-fulger, pe 19 februarie, la Institutul Fundeni, unde a fost consultat de prof. dr. Ionel Sinescu, şeful Secţiei de Urologie şi Transplant Renal, şi de un specialist în "spargerea" pietrelor la rinichi. Medicii au decis că problema de sănătate a pacientului nu necesită internare.

Patriciu, în spital de ziua lui

Cu o seară înainte de a-şi serba ziua de naştere, omul de afaceri Dinu Patriciu (60 de ani) a petrecut în Italia, la Veneţia. Bucatele alese i-au provocat afaceristului o hemoragie digestivă, el fiind transportat de urgenţă la un spital local, unde a stat internat trei zile.

Lis era să-şi perforeze plămânul

În urma unei căzături în casă, viaţa lui Viorel Lis a fost pusă în pericol. Două coaste fracturate riscau să îi perforeze plămânul, astfel că fostul primar s-a internat la Spitalul Floreasca. Aici, medicii i-au tratat şi problemele de diabet, aşa încât după doar trei zile, Lis s-a externat zâmbitor şi a mers direct la o sală de jocuri mecanice.

www.libertatea.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 583

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 583

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 540

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 777

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 540

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 697

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 853

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 576

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1241

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 615

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 425

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 627

ZIUA LIVE În ce direcție se îndreaptă orașul Mangalia? (VIDEO)

09 Apr 2024 664

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 1021

ZIUA LIVE Proiecte candidaților PNL pentru primăriile comunelor Cobadin și Tortoman din județul Constanța (VIDEO)

04 Apr 2024 1249