Centrulnatura.ro Căutarea în exterior a cauzei bolii nu funcționează

  • În toate fazele de dezvoltare ale științei medicale, de-a lungul istoriei omenirii, chiar și în cele mai îndepărtate perioade de timp, cauza principală a majorității bolilor oamenilor a fost considerată una externă.

Cu alte cuvinte – boala era considerată ceva exterior – un spirit malefic, o energie negativă, o miasmă nesănătoasă care intra în corpul omenesc și tulbura buna funcționare a acestuia – producând durere și suferință ființei umane.
Această înțelegere tip magic se păstrează și în medicina prezentului, indiferent cât de dezvoltată, avansată sau modernă pretinde aceasta că este.


Odată cu descoperirea microbilor, ciupercilor, paraziților etc – această influență magică exterioară a căpătat chip și nume și toate eforturile medicale sunt îndreptate către îndepărtarea acestor factori exteriori.

Oamenii de știință au venit cu ipoteza că singura rațiune de a exista a tuturor microbilor, virușilor, paraziților și ciupercilor este să facă rău oamenilor, să-i atace, să-i agreseze– o ipoteză la fel de adevărată precum cea cu prezența teroriștilor la Revoluția din 1989. Dușmani nevăzuți stau la pândă și așteaptă momentul oportun să atace oamenii inocenți și nevinovați, atunci când aceștia nu se așteaptă.

Cât este de diferită această ipoteză de considerațiile magice ale șamanilor antici, care vedea boala precum un spirit malefic care intra în corpul omenesc și-l poseda?

Cât de mult a avansat știința medicală în înțelegerea cauzei problemelor de sănătate ale oamenilor?
Instrumentele medicale moderne par sofisticate iar tehnologia folosită extrem de spectaculoasă, dar rezultatele aplicării acestor instrumente și tehnologii în practică nu sunt diferite de cele obținute cu tamburinele și fumigațiile șamanilor.
Sănătatea oamenilor moderni NU este mai bună ca acum câteva mii de ani.
Oamenii se îmbolnăvesc frecvent, starea fizică a majorității oamenilor este una proastă, corpul majorității oamenilor, din fragedă copilărie și perioada de adolescent – este un corp deformat, fragil, suferind, plin de mucus, de puroi și de grăsime – care se mișcă cu dificultate de pe o zi pe alta, supraviețuind într-o stare de slăbiciune și suferință incredibilă 60-70 de ani – într-o lume plină de rutine și obieciuri care țin ființa umană în această stare de slăbiciune.


Căutarea în exterior a cauzei bolii nu funcționează.
Nu a funcționat niciodată în mii de ani de evoluție omenească.

La fel cum marii filozofi și oamenii spirituali ai lumii au aflat că acea căutare în EXTERIOR a soluțiilor pentru suferința ființei umane nu funcționează.

Și atunci – de ce persistăm în direcția acestei căutări inutile?
Pentru că nu știm că mai există și alte posibilități.
Dar sunt zeci de oameni care în ultimii 100-150 de ani au schimbat fundamental direcția de căutare, au făcut experimente pe propriul corp și pe multe alte persoane, experimente prin care au căutat să schimbe direcțiile interioare de funcționare ale ființei umane.
Și au apărut rezultate uimitoare – care se lovesc permanent de criticile și neîncrederea tuturor celor implicați în procesul căutării exterioare.

Foarte mulți dintre naturiștii și terapeuții moderni au căutat cauza cea mai importantă care produce boală și suferință în interiorul ființei umane.
În comportamentul acestei ființe umane.
Personal, m-am aliniat acestei căutări de foarte devreme – întrucât cariera medicală urmată a avut drept scop descoperirea ”manualului de funcționare a ființei umane”.
Dintotdeauna am dorit să cunosc cum funcționează omul, cum se defectează și cum poate fi reparat – pentru că mi s-a părut uimitor care pentru fiecare mașinărie pe care o folosim – de la calculator, telefon mobil și până la automobile – să existe manuale extensive de folosire – și cursuri de lungă durată de învățare a utilizării – dar pentru corpul fizic pe care îl avem să nu existe astfel de manuale.
De aceea m-am dus la Facultatea de Medicină, să aflu răspunsuri la întrebările fundamentale care m-au frământat toată copilărie: de ce se îmbolnăvesc oamenii? Ce este boala? Cum apare? De ce atâta suferință? De ce mor oamenii în chinuri și cu dureri?
După 20 de ani de practică a medicinii, multe specializări și cursuri făcute în țară și în străinătate, multe căutări personale cu propria sănătate care se degrada – nu aveam încă răspunsurile la aceste întrebări.
Cât timp am căutat în exterior cauza cea mai importantă a bolilor și tratamentul cel mai eficient și mai natural al acestor probleme – rezultatele au fost dezamăgitoare.

Știam că trebuie să caut în interior – în propriile mele comportamente și obiceiuri – care erau cu siguranță eronate și greșite undeva.
Ce n-am știut niciodată a fost cât de eronate erau unele lucruri aparent fundamentale, învățate din copilăria mică și considerate actual o parte din normalul vieții așa cum este ea organizată.
Iar direcția de căutare m-a dus la cauza primordială și cea mai importantă a tuturor bolilor oamenilor – alimentația!

Cu multe descoperiri – treptat făcute – aplicate – integrate – care m-au învățat – dincolo de îndoială despre efectele alimentelor asupra corpului fizic.
Am scris și voi mai scrie multe articole despre alimentație și efectul acesteia asupra stării de sănătate a omului.
Drumul meu personal m-a dus treptat de la o stare de degradare și boală avansată a corpului fizic, pas cu pas, către refacere și regenerare, către recăpătarea puterilor și mai ales, către claritatea mentală fără precedent, care îmi permite să înțeleg din ce în ce mai bine ce se întâmplă.
Am reușit să văd fără urmă de îndoială efectele fiecărui tip de alimente asupra organismului omenesc.
Am reușit să identific legături și conexiuni care se confirmă iar și iar, cu privire la legile naturale de funcționare ale corpului biologic pe care îl avem.
Descoperirile mele din ultimii ani – mi-au permis să validez parțial teoriile existente în medicina modernă (cu privire la microbi și germeni și predispoziția genetică), dar în același timp să realizez cât sunt de incomplete și parțiale aceste teorii – în absența înțelegerii elementelor de integrare și legătură între diferitele sisteme.

Gradul de curățenie interioară și de claritate mentală pe care mi-l oferă schimbarea alimentației îmi permite să avansez în testarea, experimentarea și înțelegerea direcției interioare de căutare a cauzelor importante ale bolilor și suferinței omenești.
direcția interioară presupune asumarea responsabilității pentru starea de bine, fizică, emoțională și mentală.
Direcția interioară presupune o deschidere mentală suficient de mare pentru a putea cuprinde legăturile și conexiunile între multe elemente componente.
Direcția interioaăr presupune detașare emoțională și asumarea unei poziții de observator neutru, care privește jocul, nu doar participă în mod inconștient la el.

Am descris aceste căutări și stadiul actual al dezvoltării mele în cartea SĂNĂTATE 5D – o carte care s-a scris de la sine – ca o explicație pe care mi-am oferit-o mie însămi după o anumită perioadă de căutări, descoperiri și revelații.
Vă invit să o parcurgeți și să vă informați despre drumul pe care vi-l descriu.

Vă va deschide o altă perspectivă către înțelegerea cauzei celei mai frecvente a tuturor bolilor oamenilor –alimentația!

Sursă text: centrulnatura.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 334

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 398

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 697

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 392

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 325

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1058

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 373

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 505

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 493

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 891

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 755

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 608

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 603

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 723

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 869