În Constanţa au fost înregistrate, în ianuarie, cu 30% mai multe cazuri de infecţii nosocomiale în spitale. DSP a aplicat amenzi


Infecţiile din spitalele din România au fost în centrul atenţiei în ultima perioadă, după ce tot mai multe cazuri au apărut în spaţiul public. De altfel, Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a prezentat un raport comparativ pentru anul 2018 şi luna ianuarie a anului curent. În ianuarie 2019, au fost cu 30% mai multe cazuri de infecţii faţă de aceeaşi lună a anului 2018. Totodată, mai multe spitale de stat şi private au fost sancţionate în urma controalelor.
 
Acţiunile tematice de control desfăşurate în unităţile sanitare publice şi private cu paturi din judeţul Constanţa în anul 2018-2019 au vizat verificarea respectării: normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile sanitare, conform Ordinului MS nr. 1101/2016; normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnici de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare, conform Ordinului MS 961/2016.
 
Au fost depistate următoarele neconformităţi şi s-au stabilit termene de remediere, iar acolo unde a fost cazul s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, după cum urmează:
- neasigurarea în cadrul unui spital privat din Constanţa a serviciilor de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale în conformitate cu reglementările legale în vigoare - s-a aplicat sancţiune contravenţională în conformitate cu HG 857/2011, art.33(1), lit. l), în valoare de 5.000 de lei;
- neraportarea infecţiilor nosocomiale de către medicii şefi de secţie către serviciile de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale de la nivelul unităţilor sanitare cu paturi - s-a aplicat sancţiune contravenţională în cadrul SCJU „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, în conformitate cu HG 857/2011, art.33, lit. m), în valoare de 500 de lei;
- nerespectarea procedurilor specifice activităţii de curăţenie şi dezinfecţie - s-a aplicat sancţiune contravenţională în cadrul SCJU „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, în valoare de 5.000 de lei;
- neaplicarea de către personalul medico-sanitar a tehnicilor şi procedurilor de pregătire pentru sterilizare, depozitare şi transport al instrumentarului, în cadrul spitalului Municipal Mangalia, în valoare de 5.000 de lei.
 
În conformitate cu Ordinul nr. 1101/2016 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, unităţile sanitare cu paturi raportează săptămânal la DSPJ Constanţa numărul infecţiilor asociate asistenţei medicale.
 
Total cazuri în 2018 raportate de unităţi sanitare cu paturi publice şi private - 294, din care:
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa - 218 cazuri raportate
- Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie - 25 de cazuri raportate;

- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase - 21 de cazuri raportate;
- Spital Municipal Mangalia - 10 cazuri raportate;
- Spitalul Municipal Medgidia - 9 cazuri raportate;

- Spitalul Penitenciar - 7
- OCH - 3 cazuri raportate;
- Spitalul Orăşenesc Cernavodă - 1 caz .
 
Total cazuri luna ianuarie 2019 raportate de unităţi sanitare cu paturi publice şi private - 36, din care:
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa - 28 de cazuri raportate;
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase - 3 cazuri raportate;
- Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie - 2 cazuri raportate
- Spitalul Municipal Mangalia - un caz
- Spitalul Municipal Medgidia - un caz
- Spitalul Cernavodă - un caz.
 
În luna ianuarie 2019 s-a înregistrat o creştere cu 30% a numărului de infecţii asociate asistenţei medicale, comparativ cu luna ianuarie a anului 2018.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Coșmar pentru o mamă din Constanța! Viața unui nou născut, pusă în pericol din cauza unei infecții nosocomiale. Femeia cheamă în instanță Euromaterna

19 Jan 2024 3011

Smart Mind Solutions SRL bifează un nou contract de consultanță cu Primăria Constanţa. Este vizat Spitalul de Boli Infecțioase (DOCUMENT)

29 Dec 2023 881

Infecții nosocomiale Spitalul Municipal Medgidia, dat în judecată pentru daune morale de 100.000 de euro

07 May 2021 5458

Managerul SCJU Constanţa, Cătălin Grasa despre infecţiile nosocomiale din unitatea sanitară

10 Nov 2017 2853

Un nou caz zguduie lumea medicală. Tânără ucisă în spital de două bacterii periculoase

02 Mar 2017 4050

Teste de laborator îngrijorătoare. Stafilococul hemolitic, în Spitalul CFR Constanţa! (document)

02 Feb 2017 5189

Ministerul Sănătății lansează campania „Mâini curate în spitale“!

02 Dec 2016 2164

Caz revoltător Tânără specialistă în IT, ucisă de bacteriile din spital

01 Oct 2016 13141

Statisticile sunt terifiante. Zeci de mii de infecţii nosocomiale, înregistrate în spitalele din România!

21 May 2016 4500

Siguranţa îngrijirilor medicale pentru pacienţii Ovidius Clinical Hospital

13 May 2016 4714

Ce spitale au fost închise în urma controalelor privind infecţiile nosocomiale (documente)

26 Apr 2016 2648

Astăzi, se lansează un program privind infecțiile nosocomiale

26 Apr 2016 2047

70 de spitale vor fi evaluate pentru a intra în programul control al infecțiilor nosocomiale

08 Feb 2016 1765

Raportul Ministerului Sănătăţii privind infecţiile din spitale, după Colectiv

28 Dec 2015 1894

Sondaj de opinie 46% dintre respondenţi au contractat o infecţie intraspitalicească într-o unitate medicală din Constanţa

14 Dec 2015 2802