Lista cu medicii persoane responsabile de gestionarea datelor din Registrul Naţional de Transplant. Cine este de la Constanța

În urmă cu câteva zile a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, numărul 963/28.XI.2016, Ordinul nr. 1.354 din 28 noiembrie 2016 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 477/2009 privind înfiinţarea Registrului Naţional de Transplant, desemnarea persoanelor responsabile cu gestionarea datelor din RNT din cadrul unităţilor sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe şi stabilirea datelor necesare înregistrării unei persoane pentru atribuirea codului unic de înregistrare la Agenţia Naţională de Transplant.
 
 
Cu acest prilej a fost aprobată și lista persoanelor responsabile cu gestionarea datelor din RNT din cadrul unităţilor sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic.
 
Acestea sunt angajate cu contract de muncă în unităţile din reţeaua Ministerului Sănătăţii, în unităţile din reţeaua altor ministere sau instituţii cu reţea sanitară proprie, în unităţile sanitare din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau sunt angajate cu contract de muncă în unităţi sanitare private şi îndeplinesc toate obligaţiile ce decurg din această calitate.
 
Totodată în actul normativ mai sus precizat se arată că persoanele din respectiva listă au obligaţia de a nu divulga datele de acces la RNT (utilizator, parolă, Smart card, PIN), care reprezintă secret de serviciu.
 
Iată, în continuare, și lista persoanelor responsabile cu gestionarea datelor din Registrul Naţional de Transplant din cadrul unităţilor      sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic:
 
    1. Institutul Clinic Fundeni Bucureşti - Centrul pentru Boli Digestive şi Transplant Hepatic:
    - dr. Speranţa Iacob;
    - dr. Simona Dima;
    - dr. Mariana Mihăilă;
    - dr. Alexandrina Constantinescu.

    2. Institutul Clinic Fundeni Bucureşti - Centrul pentru Uronefrologie şi Transplant Renal:
    - dr. Dorina Tacu.
    3. Institutul Clinic Fundeni Bucureşti - Centrul pentru Hematologie şi Transplant Medular:

    - dr. Zsofia Varady.
    4. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov:
    - dr. Carmen Daniela Neculoiu.
    5. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş:
    - dr. Mihaela Ispas.
    6. Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca:
    - dr. Muntean Adriana.
    7. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C. C. Iliescu" Bucureşti:
    - dr. Ovidiu Chioncel.
    8. Spitalul Clinic "Sf. Maria" Bucureşti:
    - dr. Dragoş Chiriţă.
    9. Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" Iaşi:
    - dr. Simona Hogaş.
    10. Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti:
    - dr. Dan Constantin Griţac.
    11. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş:
    - dr. Aliz Tunyogi.
    12. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Turcanu" Timişoara:
    - dr. Cristian Marius Jinca;
    - dr. Andrada Licinia Oprisoni.
    13. Spitalul Clinic Colţea Bucureşti:
    - dr. Andrei Coliţă.
    14. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M. S. Curie" Bucureşti:
    - dr. Vlad Costel.
    15. Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti:
    - dr. Mareş Emil.
    16. Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - Clinica de Ortopedie:
    - dr. Andrei Ioan Bogdan.
    17. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova:
    - dna Peţa Maria Minodora.
    18. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş:
    - dr. Marton Denes.
    19. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brînzeu" Timişoara:
    - dr. Mitrulescu Cătălin.
    20. Spitalul Clinic Colentina Bucureşti:
    - dl Iacob Gheorghe.
    21. Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" Bucureşti - Secţia Clinică de Oftalmologie:
    - mr. dr. Macovei Laura.
    22. Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" Bucureşti - Secţia Clinică de Ortopedie şi Traumatologie:
    - lt. col. dr. Stănescu Marius.
    23. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea:
    - dr. Hozan Călin.
    24. Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi:
    - dr. Ungurianu Sorin.
    25. Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava:
    - dr. Hău Iuliana Magdalena.
    26. Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi:
    - dl Dana Mihai.
    27. Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Victor Popescu" Timişoara:
    - dna Prodan Cristina.
    28. Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular "Foişor" Bucureşti:
    - dna Dinu Cristina.
    29. Spitalul Clinic Judeţean Mureş:
    - dr. Zuh Sandor.
    30. Oculus - S.R.L. Bucureşti:
    - dr. Moraru Mircea Cristian.
    31. Medsystem Varad - S.R.L. Oradea:
    - dna Szoke Katalin.
    32. Spitalul Clinic de Urgenţe "Sf. Spiridon" Iaşi - Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie:
    - dr. Gîrleanu Irina.
    33. Spitalul Clinic de Urgenţe "Sf. Spiridon" Iaşi - Secţia Clinică de Oftalmologie:
    - dna Ceornea Augustina.
    34. West Eye Hospital - S.R.L. Bucureşti:
    - dl Milea Alexandru.
    35. Medlife - S.A. Bucureşti:
    - dna Nyikora Dorina.
    36. Biogenesis IVF - S.R.L. Bucureşti:
    - dna Butunoi Laura Mariana.
    37. Clinica Polisano - S.R.L. Sibiu:
    - dna Zgripcea Livia.
    38. Euromaterna - S.A. Constanţa:
    - dna Lalu Cristina Brânduşa.
    39. Avicena Profertis - S.R.L. Iaşi:
    - dr. Socolov Răzvan .
    40. Life Line - Medical Center - S.R.L. Bucureşti:
    - dna Giurcaneanu Anişoara.
    41. Clinica Medicală Gynera - S.R.L. Bucureşti:
    - dr. Codreanu Dorina.
    42. Gynatal - S.R.L. Bucureşti:
    - dr. Dorneanu Virginia Liliana.
    43. Vivamed - S.R.L. Braşov:
    - dr. Lupu Gabriela.
    44. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca:
    - dr. Dan Oana.
    45. Fertigyn - S.R.L. Iaşi:
    - dna Alexoaei Smaranda Gliselda.
    46. Medical Business Expert - S.R.L. Bucureşti:
    - dna Ranetescu Georgiana Mirela.
    47. Hit-Med - S.R.L. Craiova:
    - dr. Văduva Alice Roxana.
    48. Promed System - S.R.L. Târgovişte:
    - dr. Sandu Lăcrămioara.
    49. Newlife - BM - S.R.L. Iaşi:
    - dr. Bors Adraian.
    50. Spitalul Clinic de Obstretică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu" Bucureşti:
    - dr. Carp-Veliscu Andreea Marilena.
    51. Medical City Blue - S.R.L. Bucureşti:
    - dr. Braşoveanu Marilena Gianina.
    52. Sapiens Medical Center - S.R.L. Bucureşti:
    - dl Negriu Lucian.
    53. Teo Health - S.A. - Spitalul "Sf. Constantin" Braşov:
    - dr. Moldovan Andreea Anamaria.
    54. Centrul Medical Policlinico di Monza - S.R.L. Bucureşti:
    - dr. Ionescu Dorin.
    55. Babe - S.R.L. Sângeorgiu de Mureş:
    - dr. Bartha Edina.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei persoane salvate după un tranplant de organe de la un bărbat în moarte cerebrală

15 Oct 2023 844

Trei vieți, salvate! La Spitalul Județean Constanța s-a realizat prima prelevare de organe din acest an (FOTO)

22 Apr 2023 1495

HIV Un nou caz de vindecare confirmat după un transplant de măduvă osoasă

20 Feb 2023 1644

Primul transplant hepatic la copil, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Care este starea copilului

18 Feb 2023 1151

Ministerul Sănătății, despre clinica acuzată de trafic de organe. Agenţia Naţională de Transplant şi-a îndeplinit sarcinile conform atribuţiilor şi competenţelor sale legale

26 Aug 2022 1077

Percheziții la sediul unei clinici medicale din Capitală, acuzată de trafic de organe. Ce au stabilit anchetatorii

26 Aug 2022 1468

Poezia zilei Transplant - Valentina Popescu

04 Jun 2022 3416

Fetiţa de 5 ani transplantată hepatic la Insitutul Clinic Fundeni a murit

18 May 2022 3366

Starea fetiţei transplantate hepatic la Institutul Clinic Fundeni este critică

16 May 2022 1545

Noi detalii despre fetiţa de 5 ani în urma transplantului de ficat. Anunțul reprezentanților IC Fundeni

02 May 2022 1409

Transplantul hepatic la fetița de 5 ani cu boala Wilson și insuficiență hepatică s-a făcut cu succes. Anunțul Ministerului Sănătății

01 May 2022 1678

Târgu Mureş O adolescentă de 16 ani a beneficiat de primul transplant de cord din acest an

30 Apr 2022 2014

Fetiţa de 5 ani cu hepatită severă a fost transferată la Institutul Fundeni pentru transplant

29 Apr 2022 1347

Ziua Națională a Transplantului Ministerul Sănătății a terminat protocoalele și ghidurile de practică medicală standardizate în domeniul transplantului

15 Apr 2022 1149

Poezia zilei Transplant - Valentina Popescu

12 Mar 2022 1612