Pacienții bolnavi de cancer mai au o șansă. Laboratorul de Radioterapie a Spitalului Județean Constanța, inaugurat


 
  • După o pauză îndelungată terapia cu Radioterapie, cunoscută popular ca „raze”, va fi reluată la Spitalul Județean Constanța
  • Pe 25 septembrie, a fost inaugurat laboratorul din cadrul unității spitalicești
  • Sprijinul RAJA SA și fondurile acordate de Ministerul Sănătății au stat la baza bunei finalizări a investiției
  • Bolnavii care au nevoie de acest tratament vor putea să apeleze începând cu luna octombrie, urmând să fie anunțată data deschiderii
Așteptarea a fost lungă, iar până în prezent, mulți care aveau nevoie de tratament prin Radioterapie căutau soluția la mediul privat sau făceau naveta la București.
Cancerul este una dintre principalele probleme de sănătate din România și implicit din Constanța. Tratamentul oncologic este complex, include terapii multiple și o colaborare strânsă între membrii unei echipe medicale multidisciplinare.
Radioterapia este o metodă de tratament a cancerului care utilizează radiațiile ionizate în terapia malign. Asemănător chirurgiei, radioterapia este un tratament care are ca scop evitarea recidivelor bolii, prin controlul local al bolii canceroase.
Există trei metode principale de tratament al acestei boli:
  • chirurgia (operația, intervenția chirurgicală);
  • radioterapia (tratamentul cu radiații ionizate, denumite in limbaj nemedical - raze);
  • tratamentul medicamentos (chimioterapia sau terapia citostatică, terapia cu agenți țintiți, hormonoterapia etc).
Doar 3 din 10 români care au nevoie de radioterapie beneficiază de acest tratament. La nivel de țară, avem cele mai puține aparate de radioterapie din UE, iar la Constanța există o singură clinică privată, unde acest tratament poate fi făcut contracost. Este de subliniat faptul că ideal ar fi ca în fiecare județ să existe câte un centru de radioterapie, dar până vom ajunge acolo, fiecare bolnav de cancer trebuie să se descurce cum poate.


25.09.2020 – start Radioterapie!

Laboratorul de Radioterapie al Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost complet reabilitat. Acesta va deveni funcțional în perioada imediat următoare. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a eliberat ieri, 25 septembrie, autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear. Experții CNCAN au efectuat în cursul acestei săptămâni ultimul control al aparaturii.
Noul Laborator din cadrul Spitalului este dotat cu accelerator liniar de particule 6 MeV, computer tomograf simulator, sistem de imobilizare și sistem de planificare a tratamentului. Echipamentele, în valoare de 21.358.564,43 lei fără TVA, au fost achiziționate de către Ministerul Sănătății în cadrul proiectului „Reforma sectorului sanitar - Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar”, finanţat prin acordul de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, urmând să fie livrate de către compania Elekta Limited UK.
Reabilitarea Laboratorului de Radioterapie a presupus mai multe etape și a fost posibilă cu sprijinul companiei RAJA SA.
“Pentru mine este cea mai mare realizare: aceea de a le reda pacienților oncologici șansa să învingă cancerul. Constănțenii, de fapt dobrogenii trebuie să știe că vor beneficia gratuit de radioterapie la cele mai înalte standarde, aici, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Mulțumesc pentru tot sprijinul acordat Ministerului Sănătății, Consiliului Județean Constanța și companiei RAJA.”, a declarat S.L. Dr. Cătălin Nicolae Grasa, managerul SCJU Constanța.
 

Radioterapia suspendată

În urmă câțiva ani activitatea Serviciului de Radioterapie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța a fost suspendată, după ce aparatului pe bază de cobalt i-a expirat avizul de funcționare. Altfel spus, sursa de cobalt, care are o durată de viață limitată ajunsese în incapacitatea de a mai trata pacienți.
În concluzie, epuizându-se sursa de cobalt, aparatul a ieșit din starea de funcționare , iar bolnavii care beneficiau de tratament, la acel moment, au fost nevoiți să găsească alte centre de tratament din țară sau București, acest lucru îngreunându-le major situația și așa delicată.


Ministerul Sănătății

În anul 2018 au fost depuse diligențele necesare obținerii unui nou aparat de radioterapie de la Ministerul Sănătății. A urmat o perioadă cu nenumărate drumuri la București, cu scopul de a convinge conducerea Ministerului Sănătății să includă Constanța pe lista priorităților în privința dotărilor. Ceea ce s-a și întâmplat în 2019, când Ministerul Sănătății a luat decizia trimiterii unui nou aparat de radioterapie.


Buncărul de la SCJU

Cum un aparat nou de radioterapie trebuia să fie amplasat într-o încăpere special amenajată, asemănătoare unui buncăr – foarte bine izolată și separată de celelalte secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, Consiliul Județean a alocat prin hotărâre de consiliu în anul 2018 - 106.448 lei și în anul 2019 - 884.950 lei, pentru amenajarea noului spațiu.

La aceste alocări se adaugă și sumele primite în regim de sponsorizare oferite de S.C. R.A.J.A. S.A. în valoare de 357.000 lei utilizate pentru amenajarea spațiului și 136.000 lei utilizați pentru hidroizolație sponsorizare de la Fundația Mecena.
La efortul administrației locale și al partenerilor acesteia, se adaugă efortul foarte consistent al Ministerului Sănătății, care a trimis spitalului aparatul de radioterapie în valoare de 21.358.564,43 lei fără TVA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 541

CNAS, Valeria Herdea Vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi în Planul Naţional de Cancer

11 Apr 2024 369

O descoperire importantă cu impact în tratarea cancerului de sân

07 Apr 2024 524

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 728

Palatul Buckingham pregătește înmormântarea Regelui Charles al III-lea sub denumirea „Operațiunea Menai Bridge“

31 Mar 2024 7157

Kate, prințesa de Wales a anunțat că are cancer (VIDEO)

22 Mar 2024 1067

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 04 martie 2024

04 Mar 2024 368

De ce este importantă prevenția în tratamentul cancerului mamar?

22 Feb 2024 535

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea „În România sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici”

19 Feb 2024 954

Doliu în muzica internațională A murit starul american de muzică country Toby Keith

06 Feb 2024 638

Preşedintele Klaus Iohannis „Îi dorim regelui Charles recuperare completă”

06 Feb 2024 489

Regele Charles, diagnosticat cu cancer! Anunțul Palatului Buckingham

05 Feb 2024 1598

SUA Secretarul american al apărăriii prezintă scuze pentru că a ţinut secret că suferă de cancer

01 Feb 2024 821

Nou tratament împotriva cancerului dezvoltat de cercetători israelieni

19 Jan 2024 911

Oamenii de ştiinţă au descoperit o genă care poate crește riscul de cancer al sângelui

13 Jan 2024 753