135 de ani de la înfiinţarea Diviziei 9 Infanterie Mărăşeşti Cine au fost comandanţii marii unităţi, din prima zi de funcţionare, până astăzi (galerie foto)

Sâmbătă, 22 februarie, se împlinesc 135 de ani de la înfiinţarea Diviziei Active „Dobrogea”, redenumită în anul 1903 Divizia 9 Infanterie, ai cărei ostaşi au plătit un greu tribut de sânge pe câmpurile de bătălie ale Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial pentru independenţa şi unitatea naţională a poporului român.
 

Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, continuatoare a tradiţiilor şi faptelor de arme ale Diviziei 9 Infanterie „Mărăşeşti” împreună cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, filiala Constanţa organizează în zilele de 21 şi 22 februarie o serie de manifestări dedicate acestei aniversări. Activităţile vor avea loc în cazarma Brigăzii 9 Mecanizate “Mărăşeşti” din Constanţa şi se vor desfăşura conform următorului program: în ziua de 21 februarie, începând cu orele 10.00, prezentarea unei expoziţii de tehnică şi armament, prezentarea unui poligon de supravieţuire şi vizitarea Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, filiala Constanţa. În ziua de ziua de 22 februarie manifestările vor continua cu un ceremonial religios de cinstire a eroilor fostei divizii şi un simpozion de evocare a tradiţiilor de luptă ale Diviziei 9 Infanterie „Mărăşeşti”.
 
File din istoria plină de glorie
 

La 22 februarie 1879, prin Înalt Decret 373, se înfiinţa la Constanţa prima mare unitate militară, sub denumirea de „Divizia Activă Dobrogea”. Acest moment din istoria militară a Dobrogei se întâmpla la scurt timp după revenirea la patria mamă a străvechiului pământ românesc dintre Dunăre şi Marea neagră, în urma Războiului de Independenţă din anii 1877-1978. În anul 1903, prin ordinul Circular 15, diviziei i s-a schimbat denumirea în Divizia 9 Infanterie. Sub acest nume, divizia a participat la campaniile militare ale armatei române. „Contribuţia cu totul specială la succesul unor confruntări de anvergură a desemnat-o drept una dintre marile unităţi de bază ale armatei noastre”, a precizat colonelul Constantin Zeca, unul dintre comandanţii unităţii. Destinul a făcut ca Divizia 9 să apere sectorul Mărăşeşti în Războiul de reintegrare naţională. În semn de recunoaştere a faptelor de vitejie şi în cinstirea memoriei celor decedaţi pe câmpul de luptă, la aniversarea a 40 de ani de la celebra bătălie a Mărăşeştilor, Diviziei 9 Infanterie i s-a decernat titlul „Mărăşeşti” pentru a aminti imensul sacrificiu al ostaşilor dobrogeni şi rolul important pe care l-a avut acestă mare unitate în istorica bătălie.
 
Comandanţii Diviziei a 9-a
 
Din cartea „Divizia 9 Mărăşeşti, 120 de ani de la înfiinţare”, semnată de Jipa Rotaru, Leonida Moise, Ion Giurcă şi Costin Scurtu, aflăm cine au fot comandanţii Diviziei a 9-a, începând cu momentul înfiinţării.
 
1.       1879 - general Gheorghe Angelescu
2.       1881 – general Dimitrie Racoviţă
3.       1883 – general Nicolae Chiriţescu
4.       1883 – general Constantin Barozzi

5.       1885 – general Iulius Dunca
6.       1894 – general Grigore Ipătescu
7.       1895 – general Grigore Contili

8.       1895 – general Constantin Pilat
9.       1896 – general Constantin Poenaru
10.       1897 – general Michail Popescu
11.       1898 – general Iacob Lahoran
12.       1899 - general Alexandru Popescu
13.       1901 – general Vasiliu Năsturel
14.       1905 – general Alexandru Angelescu
15.       1909 – general Ion Colceag
16.       1910 – general Nicolae Golescu
17.       1912 – general Constantin Hârjeu
18.       1913 – general Ion Istrate
19.       1915 – general Ion Basarabescu
20.       1916 – general Nicolae Petală
21.       1916 – general Ion Holban
22.       1917 – general Constantin Scărişoreanu
23.       1918 – general Nicolae Rujinschi
24.       1918 – general Constantin Scărişoreanu
25.       1919 – general Alexandru Atanasiu
26.       1920 – general Gheorghe Mironescu
27.       1920 – general Ion Vlădescu
28.       1925 – general Ion Ghiorghian
29.       1926 – general Ion Vlădescu
30.       1930 – general Ştefan Popescu
31.       1931 – general Dumitru Todicescu
32.       1936 – general Nicolae Ciupercă
33.       1937 – general Nicolae Macici
34.       1937 – general Schwab Hugo
35.       1942 – general Marin Manafu
36.       1942 - general Constantin Panaitiu
37.       1943 – general Costin Ionaşcu
38.       1945 – general Ion Stănculescu
39.       1946 – general Ion Teodorescu
40.       1947 – general Ioan Botea
41.       1949 – colonel Gheorghe Colceag
42.       1951- lt.col. Nistor Lungu
43.       1952 – lt.col. Ioachim Mihu
44.       1956 – col. Crăciun Teodorescu
45.       1957 – lt.col. Vasile Milea
46.       1958 – lt.col. Mihai Chiriţă
47.       1958 – lt.col. Dumitru Gafencu
48.       1972 – col. Gheorghe Popa
49.       1990 – lt. Col. Nicu Apostu
50.       1992 – col Constantin Zeca, care s-a retras din activitatea militară pe 5 aprilie 2005, fiind pensionat.
 
În prezent, împuternicit după ieşirea la pensie a generalului Vasile Hermeneanu, la comanda Brigăzii 9 Mecanizate se află, cu împuternicire, colonelul Alexandru Soci.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aniversare la Brigada 9 Mecanizată Mărășești. Despre ce este vorba. Ce unități militare compun fosta Divizie Activă Dobrogea. Cine este comandant (galerie foto)

22 Feb 2018 5197