23 August, sarbatorit cu produse romanesti si tataresti

1219607152.jpg

Intreceri sportive traditionale, mancaruri specifice, dar si concursuri neconformiste au animat Ziua comunei 23 August. Spectacolul pentru toate gusturile i-a tinut pe locuitorii comunei pana la miezul noptii pe stadion.

Sute de masini parcate de o parte si de cealalta a carosabilului, iar pe stadion o mare de oameni. Acesta este tabloul care-l intampina pe orice turist ce mergea, sambata, dinspre Constanta spre Mangalia, la intrarea in comuna 23 August. Motivul l-a reprezentat sarbatorirea zilei comunei. Peste 2.000 de suflete se stransesera pe stadion pentru a petrece si a asista la surprizele pregatite de primarie si Consiliul Local(CL) 23 August. Dupa cum ne-a declarat primarul Mugur Mitrana, pentru cei veniti la sarbatoarea ajunsa la cea de-a noua editie, au fost pregatiti 5.000 de mititei si 3.000 de litri de bere. Asa ca toti cei prezenti au avut cu ce stropi din belsug sarbatoarea. Manifestarile au debutat cu o inedita prezentare de elicoptere si masini teleghidate, urmata de luptele tataresti, kures. Acestea i-au infierbantat pe participanti, fiecare incurajandu-si idolul. Luptele s-au desfasurat pe categorii de varsta, in final castigand, la categoria usoara, Saledin Baiar, de 20 de ani, din Mosneni, iar la categoria grea, Denis Saledin, de 19 ani, din Valu lui Traian. Cei doi au primit cate un bairac (un pom incarcat cu prosoape, caciuli si batice), dar si cate un batal (berbec) din partea administratiei locale. "Traditiile musulmane si implicit cele tataresti sunt cu sfintenie respectate la noi", ne-a declarat primarul comunei, Mugur Mitrana. "Avem in comuna trei geamii, trei biserici ortodoxe si doua manastiri, iar romanii si tatarii convietuiesc deosebit de armonios. De altfel, tatarii reprezinta 17% din populatia comunei, dar totul pleaca de la respectul reciproc".

Suberek, baclavale si "minuni" tataresti

In fata celor prezenti, gospodinele din localitate au pregatit pentru sarbatoarea comunei bucate traditionale. Asa ca, pe langa mititei, s-au putut servi suberek, baclavale si "minuni" tataresti, niste prajiturele mici, dar foarte gustoase. Sarbatoarea a fost desavarsita de un spectacol de zile mari. Pe scena special adusa si amplasata pe stadionul din localitate au urcat: Laura Lavric, Angelica Stoican, Ionut Dolanescu, Mioara Velicu, Carmen Serban, Authentic si Anna.

Scris de: {autor}Alexandru STANCU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 543

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 479

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 681

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 607

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 763

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1414

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 656

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 505

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 727

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1259

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 446

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1057

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1083

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 861

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 383