Accident de muncă anchetat de ITM Constanța. Și medicii se accidentează nu-i așa?

 
  • În data de 16 iulie anul curent, la ora 14:15, la SC MED LIFE SA a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui angajat, potrivit unui comunicat postat de ITM Constanța pe pagina sa oficială de internet.
 

Conform documentului la care facem referire medicul PNR, „a fost victima unui eveniment rutier și ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale”.
 
„Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de către SC MED LIFE SA, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare” mai scrie ITM.

Dupa finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanta, unde se va analiza dosarul, îl va aviza  sau în cazul în care  se constată că ancheta nu a fost efectuată corespunzator, va dispune, în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, dupa caz.

 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Explozie în Bacău! Două victime cu arsuri și una cu atac de panică

23 Nov 2021 345

Constanța Accident de muncă. Un bărbat a murit după ce a căzut de la 5,5 metri înălțime

14 Sep 2021 8012

Accident de muncă raportat de ITM Constanța Un gestionar a fost lovit de un utilaj ce efectua operațiuni de stivuire. Cum s-a produs evenimentul

31 Aug 2021 1192

Accident de muncă anchetat de ITM Constanța. Cum s-a întâmplat

25 Aug 2021 2145

Accident de muncă mortal pe Plaja H2O din Mamaia Nord. Ce spune ITM despre decesul tânărului de numai 17 ani

17 Aug 2021 4540

Banalul accident de muncă, de la CT-BUS, care s-ar fi putut transforma într-o nenorocire. Ce spune ITM Constanța

17 Aug 2021 3173

Accidente de muncă la Auchan. Ambele identice ca oră și împrejurare. Ce spune ITM Constanța

10 Aug 2021 2840

Accident de muncă la Kaufland. Cum s-a întâmplat

07 Aug 2021 2393

Accident de muncă la Oil Terminal Constanța

05 Aug 2021 2414

Bătaia de la Plaja Eforie Nord, dintre turiști și salvamari, încadrată la accident de muncă. Date din dosarul ITM Constanța

04 Aug 2021 2102

Accident de muncă la Șantierul Naval Constanța. Date din dosarul ITM. Cum s-a produs evenimentul

02 Aug 2021 1840

Baiatul de la cablu-accident de muncă în Constanța. Iată pățania lui descrisă de ITM Constanța

30 Jul 2021 5660

Accident mortal de muncă raportat de ITM Constanța. Nenorocirea are la bază o întâmplare banală

29 Jul 2021 10381

Accident de muncă, pe bicicletă, în Constanța. Ce a pățit un cărăuș. Ancheta ITM Constanța

27 Jul 2021 1859

Accident de muncă la Kaufland Constanța. S-a tăiat la feliatorul de mezeluri

26 Jul 2021 10110