Acţiune de ecologizare pe plajă Nicolae Matei - „Năvodari este casa noastră, a tuturor, şi trebuie să dăm un exemplu”

Peste 100 de angajaţi ai Administraţiei Locale au participat la o acţiune de ecologizare. Acţiunea a fost demarată de primarul Nicolae Matei şi a vizat curăţarea zonei de nisip, care se întinde pe o distanţă de 5,9 kilometri.

Şi pentru că se doreşte ca această acţiune să devină un model atât pentru năvodăreni, cât şi pentru turişti, la activitate au luat parte lucrători din cadrul Primăriei şi administraţiei locale, în frunte cu edilul oraşului, care nu s-a sfiit să se aplece pentru a aduna deşeurile. „Să ne educăm copiii şi semenii să arunce cât mai puţine gunoaie. Să nu mai arunce din maşină hârtii şi tot felul de borcane, pachete de ţigări, pentru că zilnic trimit de la Primărie oameni să le strângă de pe marginea drumului. Iniţiativa nu este de a-i pune pe funcţionarii Primăriei să se înjosească. Noi toţi trebuie să facem curăţenie. Năvodari este casa noastră, a tuturor, şi trebuie să dăm un exemplu şi să conştientizăm această acţiune în rândul năvodărenilor”, a declarat Nicolae Matei. Acţiunea de ecologizare a fost demarată în urma unei sesizări primite din partea Elizei Dochie, care locuieşte în Năvodari. Femeia mărturiseşte că nu se aştepta ca edilul să ia măsuri atât de repede. „Mă simt mândră pentru că au răspuns mesajului meu. Probabil domnul primar primeşte o mulţime de sesizări şi mesaje şi nu mă gândeam că se ocupă personal de pagina dumnealui de Facebook. Şi când am văzut că ziua următoare am primit deja răspunsul, m-am bucurat. Sesizarea am făcut-o duminica trecută şi iată că nu a trecut nici măcar o săptămână. Mi-aş dori să devină un model şi fiecare să devină responsabil, să nu mai arunce chiştoace de ţigări şi seminţe sau sâmburi de fructe pe plajă, pentru că trebuie să ne bucurăm toţi de o plajă curată”, a declarat Eliza Dochie. 

Tabăra de copii a început să prindă viaţă

Zona de acţiune a voluntarilor a fost atât Tabăra Năvodari, care a primit prima serie de copii, cât şi plaja. „Suntem în Tabăra de copii, din care nu s-a vândut niciun metru. Foarte mulţi dintre voi lucraţi la Primărie şi ştiţi că Tabăra aparţine domeniului privat din oraşul Năvodari, care are 40 la sută acţiuni. Faţă de anii anteriori, Tabăra a început să prindă viaţă, este a oraşului şi primeşte din ce în ce mai mulţi copii. Anul acesta vom primi un număr dublu de copii. De aceea am vrut să începem acţiunea de aici. A fost o ambiţie de a mea să păstrăm Tabăra aşa cum este, să vedeţi şi voi spaţiile verzi care necesită să fie îngrijite şi făcute mai frumoase. Dacă nu era acţiunea mea să ţinem Tabăra la oraş, astăzi găseaţi pe aici tot felul de fundaţii de case, de pensiuni de la toţi şmecherii din ţară. Eu nu am vrut să se întâmple acest lucru, am vrut să păstrez cât mai intact acest patrimoniu pentru oraşul Năvodari”, a mai declarat primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei.  Firma care se ocupă de salubrizarea oraşului a sprijinit activitatea cu 400 de saci menajeri, mănuşi de unică folosinţă şi cu o maşină pentru transportul deşeurilor. Cei care s-au aflat la plajă au spus că activitatea funcţionarilor poate fi un exemplu demn de urmat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 59

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 66

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 118

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 512

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 399

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 488

Licitații Constanța Primăria Cobadin investește în lucrări pentru implementarea unei investiții publice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 365

Primăria Castelu pune în vânzare teren intravilan situat în satul Nisipari, județul Constanța

22 Apr 2024 412

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 561

Licitații Constanța Spații verzi și locuri de joacă modernizate la Cernavodă. Cine execută contractul (DOCUMENT)

22 Apr 2024 330

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 503

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 449

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 291

Oficial de la Primăria Constanța referitor la mașina care a circulat pe strada Stefan cel Mare, pe pavele (FOTO+VIDEO))

22 Apr 2024 521

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL se va ocupa de repararea fântânilor arteziene din Mangalia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 307