Ajutat de Asociaţia „Suflete Deschise“ şi societatea Arimex Comexim 2000 SRL, Moş Crăciun a ajuns şi la oamenii străzii (galerie foto)


Moş Crăciun şi spiriduşii Asociaţiei „Suflete Deschise“ au poposit cu sacul plin şi la persoanele aflate în dificultate. Aceştia au adus bucurii şi mângâiere mai multor familii nevoiaşe, oamenilor străzii, fără adăpost, la căminele de bătrâni, la casele de copii, dar şi la persoanele cu dizabilităţi.


De asemenea, Moş Crăciun şi spiriduşii Asociaţiei „Suflete Deschise“ au fost prezenţi peste tot în Constanţa, dar şi acolo unde a fost nevoie, aducând Vestea minunată care înmoaie inimile tuturor, Naşterea Domnului Iisus!


„În numele tuturor celor împovăraţi, celor aflaţi în lipsuri, mulţumim echipelor Delaco Distribution SRL, Dobrogea Grup SA, Smithfield Prod Com SRL, Vericom SRL, Elite SLR, Unilever South Central Europe, Arimex Comexim 2000 SRL, Ella Glob SRL, care au răspuns apelului lansat de Asociaţia «Suflete Deschise» şi au umplut cu bunătăţi sacul lui Moş Crăciun. Adevărata dăruire începe atunci când, nemaiavând nimic de dat, ne oferim pe noi înşine printr-o vorbă bună, o mângâiere, sau o ascultare atentă a celuilalt. Dăruind aceasta, ne asemănăm cu Dumnezeu, care este Iubire. Când credem că nu avem nimic de dăruit, înseamnă ca ne-am îndepărtat de Hristos, Cel care este sursă nesfârşită de bucurie. Dacă nu avem nimic de oferit, nu avem Crăciun!“, a declarat Daniela Ghioc, de la Asociaţia „Suflete deschise“.


„Şi acum, ca odinioară în Betleem, Hristos vine tainic la noi şi prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale săracilor şi ale bolnavilor, ale oamenilor singuri şi întristaţi, flămânzi şi neajutoraţi. Într-o lume care trăieşte sub semnul tristeţii, al răutăţii şi al violenţei, în care întâlneşti atâtea ziduri despărţitoare dintre fraţii de aceeaşi mamă, dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre bogaţi şi săraci, dintre politicieni şi popor, dintre preoţi şi credincioşi, singura soluţie salvatoare este să-L primim pe Hristos în sufletul nostru. Primindu-L, pacea şi liniştea ne vor călăuzi şi ne vor încălzi inimile. Vom putea dărui la rândul nostru cel mai frumos, cel mai mare dar pe care îl poate oferi un om altui om - prezenţa iubitoare.


Pe lângă aceasta, orice altceva, oricât de costisitor şi de frumos ar fi, nu înseamnă mare lucru. Adevărata dăruire începe atunci când, nemaiavând nimic de dat, ne oferim pe noi înşine printr-o vorbă bună, o mângâiere sau o ascultare atentă a celuilalt. Dăruind aceasta, ne asemănăm cu Dumnezeu, care este Iubire. Când credem că nu avem nimic de dăruit, înseamnă ca ne-am îndepărtat de Hristos, care este sursă nesfârşită de bucurie. Naşterea domnului Hristos să ne fie de folos!“, a mai spus Daniela Ghioc, de la Asociaţia „Suflete deschise”.


Sursa foto: Arimex Comexim 2000 SRL


Citeşte şi:

De Crăciun, meniuri tradiţionale şi o mulţime de bunătăţi, pregătite de Arimex Comexim 2000 pentru pacienţii constănţeni

Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 au împărţit pachete persoanelor nevoiaşe (galerie foto)

Daruri pentru micuţii internaţi în spitalele din Constanţa, de la Arimex Comexim 2000 SRL şi Moş Nicolae (galerie foto)

Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL lansează îndemnul „Fă o faptă bună, fii miracolul! Fii şi tu un Moş Crăciun!“
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, cu ocazia 8 Martie - „Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia veche de aproape 8000 de ani”

08 Mar 2024 678

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, mesaj de 8 martie. „Mama...Cel mai iubit cuvânt! Cea mai înaltă stare!”

05 Mar 2024 717

Îndemn al Asociației „Suflete deschise” la început de primăvară - „Să fiţi buni, oricum!”

01 Mar 2024 636

Asociatia Suflete Deschise, din Constanța, în sprijinul aproapelui Ajutoare pentru familiile care locuiau în ferma care a ars în Murfatlar

23 Feb 2024 864

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1268

Asociaţia „Suflete deschise” colindă sufletele creştinilor, transmiţând mai departe vestea minunată adusa de îngerul Domnului. Hristos se naşte, Domnul coboară!

14 Dec 2023 975

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete Deschise“„Arată că îţi pasă! Fii bun! Fii Miracolul! Fii și tu un Moş Crăciun! Primește și dăruiește!”

10 Dec 2023 1170

Asociația Suflete Deschise, apel pentru toți creștinii. „Fii milos, precum Hristos!”

11 Sep 2023 1369

Ziua Copilului Constanța Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația ,,Suflete Deschise” au adus bucurie micuților din spitale (FOTO)

02 Jun 2023 1256

Asociația „Suflete Deschise”, mesaj transmis doamnelor și domnișoarelor de 8 Martie

08 Mar 2023 1254

Asociația Suflete Deschise și echipa Arimex Comexim 2000 SRL, vestitorul primăverii pentru pacientele din spitalele constănțene

01 Mar 2023 2376

Asociația „Suflete Deschise” și compania Arimex Comexim 2000 SRL „Vă invităm deci, să urmăm exemplul lui Hristos, să facem fapte bune, să fim uniți, buni și milostivi”

31 Jul 2022 2918

Cuvântul scris - Cuvântul care zidește La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. (Ioan 1-1)

23 Apr 2022 2923

„Cuvântul scris, cuvântul care zideşte“ - publicaţia editată de Asociaţia „Suflete deschise” şi Arimex Comexim 2000 SRL, împlineşte 7 ani de la prima apariţie

22 Apr 2022 2517

Asociația „Suflete Deschise” și Arimex Comexim 2000 SRL, un nou îndemn pentru creștini

19 Apr 2021 2697