Ajutorul social ar putea să fie acordat trei luni după ce persoana găsește de muncă

  • Un proiect de lege vizează acordarea de ajutor social pentru persoanele care își găsesc de muncă, pentru încă trei luni
 
Persoanele apte de muncă şi care primesc ajutor social vor putea să primească acest drept încă trei luni după ce se vor angaja, potrivit unei propuneri legislative înregistrate la Senat, ale cărei prevederi ar trebui să se aplice de anul viitor.
 
Inițiatorii sunt Alexandru Victoria-Violeta - deputat PNL; Balint Liviu-Ioan - deputat PNL; Ciofu Cătălina - deputat PNL; Moisin Radu-Marin - deputat PNL; Molnar Ervin - deputat PNL; Roman Florin-Claudiu - deputat PNL; Varga Glad-Aurel - deputat PNL.
 
Propunerea legislativă, ce vizează modificarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat şi a Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, stipulează că ajutorul social va fi acordat pe o perioadă de trei luni, o singură dată pe an, membrului de familie care realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme de angajare sau desfăşoară activităţi independente ori agricole, înregistrând venituri până la nivelul salariul minim brut pe ţară.
 
„Beneficiarii de ajutor social, apţi de muncă, trebuie să muncească, să devină independenţi de ajutorul de la stat, să îşi poată întreţine familia. Amendamentul adus Legii 416/2011 prin care dacă refuză un loc de muncă, aceştia nu mai primesc ajutorul social a avut beneficiul aşteptat, în sensul că a redus numărul de dosare de ajutoare de tip social cu circa 50.000. (...) Următorul pas trebuie să fie integrarea pe piaţa muncii a acestor persoane. Fără un loc de muncă, aceste persoane rămân dependente de ajutoarele de la stat. Şi nu putem reduce ajutoarele sociale fără a pune în loc măsuri de sprijin pentru obţinerea unui venit prin muncă, cu forme legale”, scriu iniţiatorii propunerii.
 
Prevederile propunerii ar trebui să intre în vigoare de la începutul anului viitor. De asemenea, iniţiatorii urmăresc să îi facă pe asistenţii sociali sau persoanele care se ocupă de asistenţa socială din cadrul primăriei să acorde mai multă atenţie acestor persoane pentru a descoperi care sunt cauzele pentru care nu-şi găsesc un loc de muncă.
 
„De la 1 ianuarie 2022, pentru stimularea unei vieți active și a participării pe piața muncii, în situația în care un membru al familiei realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme legale de angajare, sau desfășoară activități independente ori agricole, înregistrând venituri până la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, beneficiează de ajutorul social, pentru o perioadă de 3 luni de la semnarea contractului, o singură dată pe an”, se arată în proiect.
 
Din datele Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, în anul 2020, din aproximativ 170.000 familii beneficiare de ajutor social, pentru aproximativ 700 a fost încetată plata, din cauza refuzului unui loc de muncă. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna februarie 2024 au depăşit 1,22 miliarde de lei

14 Apr 2024 389

Schema de ajutor minimis - termen de depunere al cererilor, 1 aprilie 2024, inclusiv

26 Mar 2024 505

Știri Constanța Sprijin financiar de la Primăria Constanța pentru serviciile oferite de bone! Detalii

30 Jan 2024 646

Ședință CLM Constanța Iată cine poate beneficia de serviciile Cantinei de ajutor social Constanța din municipiu în anul 2024

29 Jan 2024 659

Pachete de sărbători și pentru persoanele defavorizate din Constanța

20 Dec 2023 779

Campania „Să dăruim copiilor din comunitate” se apropie de final. Încă mai avem o șansă să dăm o mână de ajutor

20 Dec 2023 595

Slovacia anunță încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine

26 Oct 2023 757

Primăria Constanța De pe 2 noiembrie 2023, se pot depune cererile pentru acordarea venitului minim de incluziune. Iată detalii

24 Oct 2023 1068

Peste 25 milioane de lei, pentru plata alocaţiilor pentru susţinerea familiei în luna august 2023

01 Oct 2023 845

Știri din Constanța Direcția de Asistență Socială anunță că nu se mai acordă sprijinul financiar pentru nou-născuți în baza OUG 113/2023

20 Aug 2023 2135

Bătrânii din Constanța urmează să primească sume de bani din partea Primăriei! În ce constă ajutorul?

18 Jul 2023 6628

APIA a deschis cererile pentru solicitarea ajutorului de stat! Ce sume le vor putea fi acordate fermierilor

04 Jul 2023 706

Compania fostulului șef al UNPR Constanța va supraveghea plaja din 23 August în sezonul estival (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1381

Refugiații ucraineni, obligați să-și vândă mașinile dacă vor să mai primească ajutor social

28 Feb 2023 14233

Detalii despre situația femeii care a sunat la 112 după ajutor LIVE VIDEO-TEXT. City-managerul municipiului Constanța, Felicia Ovanesian, precizări importante despre avariile care afectează multe școli și locuitori din diferite cartiere

02 Feb 2023 2892