Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL, alături de familia micuţului decedat după ce a fost lovit de o maşină la Valu lui Traian

Asociaţia „Suflete deschise“ şi societatea Arimex Comexim 2000 SRL nu au rămas indiferente faţă de tragedia care s-a abătut asupra unei familii din Valu lui Traian. Matei, un copil de patru ani, a decedat, săptămâna trecută, după ce a fost lovit de o maşină.
 
Copilul  a fost înmormântat sâmbătă, la cimitirul din Valea Seaca. Slujba de înmormântare a fost ţinută de preotul Cristinel Florea, parohul bisericii. Asociaţia „Suflete deschise“ s-a îngrijit de  parastas, la care au participat 100 de persoane. Copilaşul mai are o soră, care învaţă în clasa I. Ambii se aflau în plasament familial la bunica Valentina Bric, întrucât mama lor are probleme de sănătate.
 
Reamintim că micuţul Matei a decedat săptămâna trecută, după ce a fost lovit de un taxi în localitatea Valu lui Traian, în zona cimitirului. Potrivit martorilor, copilul ar fi luat-o la fugă din mâinile mamei şi a ajuns în stradă. El a fost preluat de un echipaj SMURD şi a fost transportat, în stare gravă, la spital. Din păcate,  micuţul nu a supravieţuit.
 
„Dumnezeu să-l ierte! Din păcate, ei au o situaţie financiară precară. Stau cu chirie în casa bunicilor mei. Copiii sunt crescuţi de bunica lor, deoarece mama este cu probleme“, a scris pe o reţea de socializare Marina L.
 
„La data de 19 septembrie, ora 19.20, în localitatea Valu lui Traian, un bărbat, în vârstă de 38 ani, a condus un autoturism pe Calea Dobrogei, pe banda nr. 2, dinspre Murfatlar către Constanţa, şi, în apropierea intersecţiei cu strada Crinului, a surprins şi a accidentat grav un minor de 4 ani, care, fiind nesupravegheat corespunzător, a pătruns pe partea carosabilă, angajându-se în traversare prin loc nepermis“, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat la ieșire din Constanța spre Valu lui Traian! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1425

Știri Constanța Un șofer fără permis a intrat cu mașina într-un gard la Valu lui Traian! Suspectul a fugit de la fața locului

23 Feb 2024 630

UPDATE Accident rutier grav pe DN3 între Constanța și Valu lui Traian! O victimă, inconștientă (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Feb 2024 5196

Știri Constanța Accident rutier pe DN3 în apropiere de Valu lui Traian! Un șofer fără permis, implicat

02 Feb 2024 1049

Știri Constanța azi Accident rutier la intrare în Valu lui Traian. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Dec 2023 2013

Accident rutier Constanța azi Eveniment rutier cu victimă pe drumul Constanța-Valu lui Traian! Un copil a fost rănit (FOTO)

23 Dec 2023 1685

Accident rutier Constanța azi O mașină s-a răsturnat pe strada Ștefăniță Vodă!

12 Dec 2023 1374

Accident mortal Constanța Cine este tânărul de 24 de ani, mort după ce s-a răsturnat cu mașina la ieșire din Constanța (VIDEO)

12 Dec 2023 13304

Accident mortal la ieșirea din Constanța spre Valu lui Traian Un șofer cu permisul suspendat a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

12 Dec 2023 5739

ISU Constanța Accident rutier la Valu lui Traian. O mașină, răsturnată

22 Nov 2023 1464

(FOTO+VIDEO) Accident mortal în Constanța! Sentință definitivă. Decedatul, vinovat 30%, șoferul 70%

20 Nov 2023 2849

UPDATE Accident rutier pe DN3 între Constanța și Valu lui Traian. Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Sep 2023 5260

Un autotren s-a răsturnat într-un sens giratoriu din județul Constanța! O victimă a ajuns la spital

04 Sep 2023 7739

UPDATE Accident rutier pe A4! Mai multe mașini implicate (FOTO)

07 Aug 2023 1399

Accident mortal spre Valu lui Traian! Șoferul, condamnat cu suspendare. Decedatul, vinovat 30% (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Jul 2023 3063