Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL lansează îndemnul „Fă o faptă bună, fii miracolul! Fii şi tu un Moş Crăciun!“

 
În apropierea sărbătorilor de iarnă, Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL, societatea care asigură hrana necesară bolnavilor internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul CFR din Constanţa, lansează un nou îndemn: „Înseninează-ţi viaţa!  Fă o faptă bună, fii miracolul! Fii bun! Fii şi tu un Moş Crăciun!“
 
„Fiţi buni! Înmulţiţi binele! Dacă nu putem înmulţi pâinea sau peştele, binele îl putem înmulţi. Stă în puterea fiecăruia dintre noi şi să nu uităm că cel ce are milă de sărman împrumută Domnului.
 
Milostenia este gestul creştin de a face bine, din dragoste şi compasiune pentru cel aflat în nevoie. Ea este mai preţioasă decât un act de caritate, după cum gestul de a dărui este mai valoros decât cel de a dona. Valoarea stă în dăruirea de sine către cei din jur, într-o vorbă bună sau o mână de ajutor oferită omului trist sau împovărat, fără a aştepta nimic în schimb. Ajutorarea celui în nevoie nu ţine cont de luna cadourilor şi alte ocazii oficiale de a dărui, pentru că, la rândul nostru, noi suntem iubiţi şi ajutaţi zi de zi“, au transmis reprezentanţii Arimex Comexim 2000 SRL.
 
„Mulţi au atâtea hăinuţe sau încălţăminte care nu le mai poartă de ani şi le ţin în şifonier până le mănâncă moliile sau chiar le aruncă la gunoi. Au jucării, deşi nu mai au copii, au tot feluri de lucruri adunate şi de netrebuinţă. Confortul îi opreşte să facă o mică excursie de binefacere, să meargă câţiva kilometri pe jos sau cu maşina ca sa ajute pe cineva. Şi când te gândeşti că un copil sărac se bucură atât de mult chiar şi de o jucărie stricată! Dacă aveţi hăinuţe pe care nu le mai purtaţi, încălţăminte, jucării sau alte bunuri ce vă prisosesc, donaţi-le celor sărmani, aflaţi în nevoinţă mare. Cei care doresc să vină în sprijinul acestora sunt rugaţi să aducă darurile la biserica de care aparţin sau, dacă nu se pot deplasa, să sune la numerele de telefon  0241.660.580; 072.256.7873; 0733.687.968, sau pot trimite un mail pe adresa sufletedeschise@yahoo.com în intervalul 8.00 - 18.00, iar donaţiile vor fi preluate de o echipă de voluntari ai Asociaţiei Suflete deschise“, au precizat reprezentanţii Asociaţiei „Suflete deschise“.
 
Dacă un obiect mai poate fi folosit, nu îl etichetaţi ca fiind bun de aruncat. Un aragaz vechi, pe care aţi decis să îl înlocuiţi, poate îmbunătăţi traiul unei familii nevoiaşe. O viaţă nouă pot primi şi un pat mai vechi sau un şifonier, un căruţ, o maşină de spălat sau o bicicletă. De asemenea, un medicament rar poate salva pe cineva grav bolnav şi fără posibilităţi. Oferirea unui loc de munca stabil sau ocazional este cel mai bun mod de a ajuta pe cel nevoiaş. În multe familii, un salariu pentru unul din părinţi poate însemna supravieţuirea. Puteţi oferi un loc de muncă unei persoane care doreşte să muncească? Lucraţi într-o societate cu locuri de muncă disponibile? Ajutaţi un om nevoiaş!
 
„Priviţi la Sfântul Nicolae. La el se gândesc toţi cei care-l aşteaptă. A fost sărac pentru că nu a vrut să fie bogat. A fost sărac pentru că i-a ajutat pe cei săraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni. A fost doritor de înmulţirea binelui şi a bucuriei. A intervenit pentru ajutorarea celor ce erau să piară în păcat. Dacă Sfântul Nicolae ar trăi în vremea noastră şi ar birui răutăţile din sufletul nostru, ce credeţi că ne-ar îndemna să facem? Fără îndoială că ne-ar îndemna să fim milostivi, ne-ar îndemna să avem şi noi ceva de dat fraţilor noştri, care au trebuinţă de ajutor. Să oferim daruri şi să facem asta cu inima curată, cu dorinţa de a împlini lipsurile celor săraci. Să o facem cu inimă de părinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce mulţumire şi seninătate. Pentru a face milostenie, o faptă bună, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. O mângâiere, un sfat bun, o faptă de milostenie sunt binefăcătoare, precum leacul peste rana bolnavului“, a declarat Daniela Ghioc, administratorul Asociaţiei „Suflete Deschise“.
 
Aşadar, se cuvine să urmăm exemplul Sfântului Nicolae, să ne oprim şi să-i ajutăm pe cei aflaţi în dificultate, să fim şi noi buni samariteni şi astfel să fim mai aproape de Dumnezeu. „Lipsa de omenie, refuzul de a fi onest şi drept, harnic, milostiv şi generos sunt mult mai păgubitoare decât sărăcia. Este important să nu sărăcim spiritual, să ne îmbogăţim în bunătate prin cuvântul bun, de încurajare, printr-un sfat bun, o mângâiere, o mână de ajutor întinsă celor mai săraci decât noi“, a spus, la rândul său, Virgil Drăghici, administratorul SC Arimex Comexim 2000 SRL.
 
Citeşte şi.

 
Un nou număr al publicaţiei „Cuvântul scris“, editată de Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000, a ajuns la pacienţi (document)

În ziua Naşterii Maicii Domnului, meniu de sărbătoare pentru pacienţii din Constanţa, oferit de echipa Arimex Comexim 2000

200 de pachete, împărţite persoanelor aflate în dificultate Apel umanitar lansat de Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, cu ocazia 8 Martie - „Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia veche de aproape 8000 de ani”

08 Mar 2024 680

De 1 Martie, Arimex Comexim 2000 SRL a oferit pacientelor din Constanţa flori, mărţişoare, iconiţe, zâmbete şi un meniu delicios!

01 Mar 2024 842

Meniu special de Revelion pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2023 1399

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1270

Meniu de Crăciun oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

24 Dec 2023 1268

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete Deschise“„Arată că îţi pasă! Fii bun! Fii Miracolul! Fii și tu un Moş Crăciun! Primește și dăruiește!”

10 Dec 2023 1171

Sf. Apostol Andrei și 1 Decembrie Meniu de sărbătoare oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

30 Nov 2023 1374

Sfinții Mihail și Gavril Meniu special pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Nov 2023 1291

Arimex Comexim 2000 oferă un meniu special de Sfântul Dimitrie pentru pacienții din Constanța

25 Oct 2023 1365

Asociația Suflete Deschise, apel pentru toți creștinii. „Fii milos, precum Hristos!”

11 Sep 2023 1371

Nașterea Maicii Domnului. Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Sep 2023 1421

Adormirea Maicii Domnului Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

14 Aug 2023 1556

Arimex Comexim 2000 SRL, meniu special pentru pacienții din spitalele din Constanța

05 Jun 2023 2125

Ziua Copilului Constanța Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația ,,Suflete Deschise” au adus bucurie micuților din spitale (FOTO)

02 Jun 2023 1257

Meniu special de Paște, oferit pacienţilor unităţilor sanitare din Constanţa de Arimex Comexim 2000 SRL

16 Apr 2023 1651