Baiatul de la cablu-accident de muncă în Constanța. Iată pățania lui descrisă de ITM Constanța

 
  • În data de 28.07.2021, ora 10:30, la SC CASARA CARGO SRL a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui angajat, se arată într-o postare de pe pagina de internet a ITM Constanța.
 
Conform sursei citate Marian M, tehnician catv, „s-a dezechilibrat și a căzut de pe o scară, de la înalțimea de aproximativ 1,5 metri”.
 
Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
 
Accidentul este în curs de cercetare de o comisie numită de SC CASARA CARGO SRL, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare.


După finalizarea cercetării dosarul întocmit de comisia numită de către angajator va fi inaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza  sau în cazul în care se constată că ancheta nu a fost efectuată corespunzător, va dispune, în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz.

Numai că până atunci baiatul de la cablu va mai avea, probabil, destul de tras, de pe urma căzăturii.
 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Accident de muncă, la o fabrică de uleiuri din Slobozia. Iată ce s-a întâmplat

07 Dec 2023 1235

Accident de muncă tragic pentru un bărbat de 41 de ani

12 Sep 2023 1229

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de muncă de la Petromidia. Un bărbat a murit și o femeie este internată în stare gravă în spital (VIDEO)

14 May 2023 2341

Femeia rănită în accidentul de muncă de la Petromidia, internată în spital în stare critică

14 May 2023 2509

Oficial de la Rompetrol Rafinare despre accidentul de muncă de pe platforma Petromidia Năvodari. Un bărbat a murit

14 May 2023 2062

Date oficiale de la ISU Dobrogea despre tragedia de la Rafinăria Petromidia

13 May 2023 1798

UPDATE Accident de muncă la Rafinăria Petromidia! Un bărbat a murit și o femeie este rănită grav (FOTO+VIDEO)

13 May 2023 3568

Intervenție de urgență la Constanța! Un bărbat are nevoie de ajutor (VIDEO)

20 Apr 2023 4333

Un bărbat din Bacău a murit IPJ Constanța, despre accidentul tragic de muncă din Piața Ovidiu. S-a întocmit dosar de cercetare penală

22 Mar 2023 1877

Oricând s-ar putea produce o tragedie în zona Piața Ovidiu! Neatenția ar putea costa scump! (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2023 1801

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de muncă de la Fabrica din Corbu. Un bărbat a decedat

19 Mar 2023 3075

Accident mortal la Midia Marine Terminal SRL. Cine controlează societatea

15 Jan 2023 4121

Cine este tânărul din Năvodari care și-a pierdut viața într-un accident de muncă la Midia Marine Terminal. „Ce băiat tânăr și frumos a luat Dumnezeu la el“

15 Jan 2023 23130

Accident mortal la Midia Marine Terminal! Un tânăr de doar 20 de ani a murit! Ce spune ITM Constanța

15 Jan 2023 16638

Ucidere din culpă! Opal Construct SRL Constanța și administratorul firmei, trimiși în judecată! Noul termen, stabilit pentru finele lunii viitoare

11 Sep 2022 6075