Campania „Motivi Loves Renașterea“, desfășurată de Fundația Renașterea Mamografii și teste Babeș-Papanicolau gratuite, pentru femeile din Constanța

Fundația Renașterea și magazinul Motivi au organizat, ieri, o conferință de presă în care au vorbit despre campania „Motivi Loves Renașterea“, prin intermediul căreia femeile din Constanța beneficiază de mamografii și de teste Babeș-Papanicolau gratuite.
 
Printre cei prezenți s-au numărat Mihaela Geoană, președintele fondator al Fundației Renașterea, Cristina Copos, vicepreședinte fondator al fundației, Luigi Ferraro, International Development Manager & Retail Manager Motivi, Loti Popescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța.
 
În perioada 8 martie - 6 aprilie 2018, Fundația Renașterea în colaborare cu Motivi, cu sprijinul Primăriei Constanța și al City Park Mall, desfășoară campania „Motivi Loves Renașterea“, prin intermediul căreia femeile din Constanța beneficiază de 200 de mamografii și 400 de teste Babeș-Papanicolau gratuite. „Campania urmărește depistarea precoce a cancerului de sân și de col uterin, precum și promovarea importanței controlului medical periodic“, spune Mihaela Geoană.
 
Investigațiile medicale sunt realizate în Unitatea Mobilă de Diagnostic Renașterea, dotată cu un cabinet ginecologic și cu unul de radiologie, care va staționa în parcarea City Park Mall din Constanța în perioada 8 martie - 6 aprilie 2018. Campania de Diagnostic Mobil se desfășoară sub umbrela Coaliției pentru Sănătatea Femeii, parteneriat strategic între ONG-uri și profesioniști din sistemul medical, ce are ca obiective promovarea importanței prevenției și reducerea mortalității asociate cancerelor ginecologice în România.
 
„Fundația Renașterea promovează accesul la serviciile medicale de calitate și dreptul femeilor din România la programe de screening și diagnostic modern. Rata de supraviețuire în România este cu 20% mai mică decât în Belgia, unde este de 64%. Prin această campanie de diagnostic mobil, pe care o desfășurăm din 2008, dorim să oferim astfel de servicii unui număr cât mai mare de femei și să promovăm importanța programelor naționale de screening pentru a crește rata de supraviețuire a femeilor afectate de aceste maladii în țara noastră.
 
Acest lucru îl putem realiza prin educarea și informarea privind importanța controlului medical anual, prin introducerea de către stat a unui program de screening național pentru cancer de sân și optimizarea celui existent pentru cancer de col. Pentru aceste obiective militează coaliția pentru sănătatea femeii“, a transmis Mihaela Geoană.
 
Unitatea Mobilă de Diagnostic pentru investigații de cancer de sân și de col uterin a fost achiziționată de Fundația Renașterea în anul 2008. Până în prezent, unitatea s-a deplasat în 55 de localități ale României, unde s-au realizat gratuit mamografii și teste Babeș-Papanicolau pentru 20.300 de femei: 18.824 de teste Babeș-Papanicolau și 10.904 mamografii.
 

Despre Fundația Renașterea

 
Fundația Renașterea a fost înființată în anul 2001, aducând pentru prima dată în atenția publicului din România o problemă cu implicații majore în viața femeilor: cancerul de sân. În urma activității susținute, Guvernul României a acordat Fundației Renașterea, în anul 2008, statutul de Organizație de Utilitate Publică. În 16 ani, Fundația
Renașterea, prin centrele sale medicale, a oferit peste 42.000 de investigații medicale gratuite femeilor din întreaga țară.

 
Prima Unitate din România de Diagnostic Mobil pentru investigații de cancer de sân și de col uterin a fost achiziționată de Fundația Renașterea, în anul 2008. Până în prezent, aceasta s-a deplasat în 55 de localități rurale/mic urbane ale României, unde s-au realizat gratuit mamografii și teste Babeș-Papanicolau pentru 18.780 de femei. În această perioadă s-au realizat 17.680 de teste Babeș-Papanicolau și 10.317 mamografii. În urma investigațiilor, 67,50% dintre femei au fost diagnosticate cu infecții genitale și 2,5% au primit indicații de consult oncologic.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanţa s-a alăturat cauzei Fundației Renașterea. Demers la meciul cu CS Mioveni

26 Sep 2021 2893

Campanie de depistarea precoce a cancerului de sân și col uterin desfășurată la Constanța de Fundația Mihaelei Geoană. Detalii (galerie foto)

27 Mar 2018 1900

Sute de solicitări la Constanța pentru programul Fundației Renașterea pentru testări Papanicolau și mamografii gratuite. Ce a declarat Mihaela Geoană despre prelungirea acestuia

21 Mar 2018 2233

Teste gratuite Babeş-Papanicolau, la Năvodari Mihaela Geoană şi primarul Nicolae Matei au dat startul campaniei

11 Aug 2014 2408