Concursuri, spectacole şi discuţii Săptămâna Şcoala altfel, la Grădiniţa 42 din Constanţa (galerie foto)

Concursuri, excursii, plimbări şi de multe alte activităţi  au avut parte copii de la Grădiniţa nr. 42 în cadrul săptămânii „Să ştii mai multe, să fim mai buni”.

În cadrul programului „Să ştii mai multe, să fim mai buni”, copiii de la grupa mica „Piticii Veseli”, împreună cu educatoarele Violeta-Nicoleta Marian, Nicoleta Bugeanu, dar şi cu sprijinul părinţilor şi al directorului unităţii Aurelia Diaconu au desfăşurat diverse activităţi. Astfel, micuţii au participat la concursul sportiv cu tema „Să câştige cel mai bun”. De asemenea, în cadrul activităţii gospodăreşti „Boabe de grâu am plantat şi frumos noi ne-am jucat!”, copiii au plantat seminţe de grâu şi au învăţat să aibă grijă de ele. Pentru că copiilor le place să deseneze, aceştia au participat şi la concursul desenelor pe asfalt - „Cu creta am desenat şi frumos noi ne-am jucat!”. O altă activitate, de care micuţii din grupa „Piticii Veseli” au fost cuceriţi a fost - „Împreuna ne distram şi frumos ne comportam!” - activitate de socializare în care copiii au învăţat să interacţioneze cu cei din jur, cum să se comporte în cadrul unui loc de joacă.
În plus, copiii au vizionat spectacolul de teatru „Capra cu trei iezi” şi au participat la discuţia moderată de asistentul medical al unităţii Liliana Petrof. „Consider că obiectivele propuse în cadrul programului Să ştii mai multe, să fim mai buni au fost realizate. Copiii şi părinţii au fost încântaţi de noile cunoştinţe acumulate şi de activităţile desfăşurate, iar proiectul din săptămâna 1- 5 aprilie a avut un real succes pentru grupa mică Piticii Veseli”, a declarat educatoarea Violeta Marian.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Pereții exteriori ai unor clădiri din municipiu, acoperiți cu picturi murale. Cui a atribuit Primăria Constanța acest contract? (DOCUMENT)

24 Apr 2024 246

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 616

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 394

Proiectul de hotărâre privind administrarea Creșei nr. 2, pe agenda ședinței CL Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 484

Polaris M Holding Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8, Constanța au explorat ecologia și tehnologia în Săptămâna Verde

19 Apr 2024 333

Copii de grădiniță au participat la un atelier de pictură, la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)

17 Apr 2024 466

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 337

Investiții la Grădinița cu Program Prelungit „2 Pitici" din Constanța. Vor fi montate o rampă de acces și un foișor

14 Apr 2024 438

Grădiniță sancționată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat fără să fie observați de educatoare

14 Apr 2024 488

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 849

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța la școli și grădinițe din Constanța

11 Apr 2024 467

Concurs de angajare la Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța de turtă dulce” Constanța

09 Apr 2024 772

Cumpărări directe Constanța Ce societate se ocupă de extinderea imobilului Grădiniței Nistorești, comuna Pantelimon (DOCUMENT)

09 Apr 2024 559

Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța de turtă dulce” Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

09 Apr 2024 682

Licitații Constanța Consolidare și reabilitare termică moderată la Grădinița nr. 2 de la Oltina (DOCUMENT)

05 Apr 2024 565