Conflict de interese la SC Eforie SA

Uite AGA, nu e AGA

Consiliul de Administratie de la SC Eforie SA, al carui presedinte este Dan Simionescu, nu recunoaste noua componenta a conducerii, hotarata prin AGA din 19 iulie * Impreuna cu directorul general Narcisa Mosoiu, Simionescu acuza trei dintre actionari de abuz pentru ca acestia au depus la Oficiul Registrului Comertului un act aditional prin care se atesta alegerea unui alt Consiliu de Administratie * La conferinta de presa organizata de Simionescu ieri, actionarii incriminati nu au avut acces nici macar in sediu

Actionarii de la SC Eforie SA s-au impartit in doua tabere si au ajuns sa se razboiasca din cauza unor hotarari ale Consiliului de Administratie. SC Eforie SA este o societate cu capital majoritar privat, cotata la Bursa de Valori Bucuresti. Din luna iunie incoace au inceput sa se petreaca o serie de transformari in structura actionariatului datorita unei fuziuni care a avut loc in data de 7 iunie, prin care au fost absorbite si societatile la care actionar majoritar este SIF Transilvania: SC Saturn SA, Eforie Sud, Venus si Miorita. Patru zile mai tarziu, Consiliul de Administratie al SC Eforie SA a solicitat CNVM-ului sa li se actualizeze registrul actionarilor.Problema care a aparut tine de faptul ca unii dintre actionari au constituit o Adunare Generala a Actionarilor pentru datele de 19 si 20 iulie, eveniment devenit controversat intre cele doua tabere, prin care trebuia sa se hotarasca aprobarea modificarii si completarii actului constitutiv al societatii, in sensul schimbarii denumirii acesteia, precum si mandatarea consiliului de administratie in vederea negocierii contractelor de leasing imobiliar pentru Complexul Lira, H-Restaurant Selena, H-Restaurant Carmen si Hotel Azur. Numai ca, la acea data, unii dintre actionarii minoritari nu au putut participa la acea sedinta pentru ca nu au fost lasati sa intre in sediul societatii. Din cauza ca cei din urma nu au stat cu mainile in san si au facut publica atitudinea conducerii, Consiliul de Administratie, reprezentat de catre Dan Simionescu, presedinte, si Narcisa Mosoiu, director general al SC Eforie SA, a organizat o conferinta de presa pentru a clarifica lucrurile.

Varianta "sincera" a conducerii

De-a lungul conferintei de presa, presedintele Consiliului de Administratie, impreuna cu directorul general au tinut sa explice varianta oficiala a faptului ca nu a fost convocata nici o Adunare Generala a Actionarilor pentru datele de 19 si 20 ale acestei luni. Din punctul de vedere al presedintelui, AGA ar fi fost legal convocata numai in cazul in care convocatorul ar fi indeplinit cumulativ urmatoarele conditii: sa fi fost publicat in Monitorul Oficial, intr-un cotidian national doua zile consecutive si intr-unul local. Trebuia, de asemenea, ca acest convocator sa figureze pe site-ul BVB si sa fi fost transmis la CNVM. Acesta mai declara ca SC Eforie Sa a dorit sa convoace AGA pentru aceste date, drept pentru care a transmis spre avizare comunicatul care urma sa fie, ulterior, publicat conform prevederilor legale. Anterior, ca urmare a procesului de fuziune, a solicitat Oficiului de Evidenta a Valorilor Mobiliare emiterea Certificatului de Inregistrare a Valorilor Mobiliare in baza caruia REGISCO SA ar fi trebuit sa opereze majorarea de capital social si sa emita noua structura a actionariatului, fara de care nimeni nu putea tine adunarea. Prin urmare, pentru ca acest demers nu a fost finalizat, OEMV neemitand nici pana la aceasta data certificatul, desi cererea se pare ca a fost transmisa de mai bine de o luna, SC Eforie SA a fost in imposibilitatea de a proceda la convocarea AGA, dupa transmiterea la BVB a proiectului raportului curent referitor la convocator. Din cauza acestui motiv nu a putut fi publicat in Monitorul Oficial si in presa convocatorul pentru AGA. Acesta este punctul de vedere al actualului presedinte al Consiliului de Administratie al SC Eforie SA, sustinut de catre proaspatul director general, Narcisa Mosoiu.

Varianta taberei adverse

O alta problema pusa pe tapet chiar de catre Dan Simionescu este faptul ca actualii administratori ai SC Eforie SA raman cei inregistrati la Registrul Comertului, si nicidecum cei care au fost numiti in presa: Luca Ciocanel, Sorin Muflic si Paul Dan. Cert este ca insusi Simionescu a pus la dispozitie presei un act aditional la actele constitutive ale societatii, prin care Consiliul de Administratie are componenta mentionata mai sus. Acest act este datat cu 20 iulie, poarta stampila si semnatura Oficiului Registrului Comertului Constanta, reprezentand o hotarare scrisa a faptului ca, in urma AGA din data de 20 iulie, s-a stabilit o alta conducere in fruntea societatii. Acest act este insa contestat de catre Simionescu si directorul general, care spera ca aceasta institutie sa nu avizeze acest act, considerand in acest caz ca se comite o ilegalitate. Unul dintre argumentele pentru care nu se putea tine aceasta AGA, aduse de catre presedintele Consiliului de Administratie, ar fi ca, dat fiind faptul ca actiunile societatii sunt tranzactionate la BVB, pentru a se aviza constituirea Adunarii Generale trebuia ca tranzactiile sa fie suspendate pentru o anumita perioada de timp, ceea ce, in viziunea acestuia, nu s-a intamplat. Insa Paul Dan, alaturi de ceilalti incriminati ca au comis un abuz sustin - fapt certificat, de altfel, printr-o verificare efectuata de catre redactia noastra - ca aceasta suspendare de pe piata tranzactiilor a fost reala, cu mentiunile referitoare la constituirea AGA, programata pentru 19-20 iulie. Organizarea conferintei de presa care a avut loc la sediul societatii s-a rezumat numai la o parte din actionarii societatii, cei agreati de catre conducere, Simionescu si Mosoiu, si la reprezentantii presei locale si centrale convocati. Celorlalti actionari nu li s-a permis accesul in incinta societatii, cu atat mai mult cu cat situatia ii privea cat se poate de direct. Gura targului sustine ca insasi fuziunea creata cu greu, preparativele durand un an, vine sa acopere unele gauri in bugetul societatii, cu atat mai mult cu cat directorul general a fost schimbat cu putin timp inainte ca actiunile societatii sa fie suspendate la Bursa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului investește în lucrări la trei imobile (DOCUMENT)

28 Mar 2024 172

Licitații Tulcea Ce firmă va livra carne la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

28 Mar 2024 207

Afaceri Constanța AGOA societății Romanța Estival 2002, convocată în ședință. Ce se va discuta

27 Mar 2024 424

Modificări în firma Grand SRL! Firma fostului consul general al României la Toronto a suferit modificări

27 Mar 2024 536

Firme Constanța Mandatul directorului general al Nuclearelectrica Serv SRL, Mihai Laurenţiu Gioară, prelungit

27 Mar 2024 777

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Comat Constanța SA, convocată în ședință

27 Mar 2024 376

Univers SA s-a retras din societatea Aliment Murfatlar SRL. Iată care este noua structură a capitalului social

27 Mar 2024 410

Decizia asociaților, publicată în Monitorul Oficial Aliment Murfatlar SRL scoate la licitație un teren, situat în zona Inel I din Costanţa

27 Mar 2024 439

Firme Constanța Acționarii Service Neptun 2002 SA, în AGOA!

27 Mar 2024 326

Firme Constanța Acționarii Hotel Club Estival 2002 SA, convocați în ședință. Iată ce se va discuta

27 Mar 2024 339

Acționarii Remat Constanța SA sunt convocați în Adunare Generală Ordinară. Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2024, pe ordinea de zi

27 Mar 2024 314

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1 București - Pitești

27 Mar 2024 250

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A3

27 Mar 2024 254

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Banat Estival 2002, convocată în ședință

26 Mar 2024 447

Atenție șoferi! Două transporturi agabaritice vor porni la drum din Agigea. Ce traseu vor avea

26 Mar 2024 486