Copiii strazii de azi, adultii de maine

Povesti de viata

Toti ii numim "scursura societatii", dar povestile lor sunt impresionante si pline de suferinta ascunsa in spatele unui comportament violent * Andrei a ajuns in strada pentru ca parintii lui au vandut apartamentul ca sa-i salveze viata fratelui sau mai mare care avusese un accident * Orfan de tata, baiatul de 16 ani, nu a fost niciodata dat la scoala, dar a invatat sa citeasca la "scoala vietii", citind alfabetul de pe afisele cinematografice * Nu mai crede in Dumnezeu, dar viseaza cu ochii deschisi la o familie, la o casa si la un loc de munca

Batjocoriti, injurati, renegati de societate, copiii strazii sunt totusi o realitate pe care nu o putem ignora. Zilnic trecem pe langa ei, le mai dam cate ceva de mancare, poate ii compatimim si spunem "saracii...", dar aici se opreste contactul nostru cu ei. Andrei are in prezent 16 ani si a locuit pe strada timp de opt ani. Povestea lui este trista, ca a oricarui copil care a fost privat de o educatie adecvata, de o familie care sa il indrume si sa il dea la o scoala. Orfan de tata, Andrei are o experienta de viata cruda, care va lasa amprente si cicatrice greu vindecabile, si din care fiecare dintre noi ar putea invata ceva. Desigur ca a avut si el o casa, dar parintii lui au fost nevoiti sa o vanda dupa ce fratele lui Andrei a suferit un accident si a trebuit operat. Ca sa-i salveze viata fratelui bolnav, familia a platit un tribut enorm, ajungand in strada. Din cauza supararii, capul familiei s-a imbolnavit de inima si a murit, lasand in urma patru copii. Andrei nu a mers niciodata la scoala pentru ca, atunci cand alti copii isi luau ghiozdanele in spate pentru prima data si intrau cu emotie in clasa intai sau a doua, el isi purta singur de grija si trebuia sa se gandeasca la ce va manca a doua zi. A invatat totusi sa citeasca, ajutat de fratele lui mai mare, care il ducea in fata cinematografelor si ii arata literele alfabetului de pe afise. V-ati intrebat vreodata cum este o zi din viata unui copil care doarme in scarile de bloc si care nu stie daca se va mai trezi sau nu a doua zi? Andrei a fost de acord sa-mi povesteasca despre cum a supravietuit el pe strada, unde doar cel puternic face fata. "Noaptea, mai ales iarna cand era foarte frig si nu puteam dormi afara, intram in scarile de bloc si ma ghemuiam langa calorifer. Ca sa strang bani de mancare, cerseam sau pur si simplu furam ceva de-ale gurii din magazine, ma spalam pe la centrale si in rest hoinaream pe strazi", isi aminteste baiatul. Cu toate ca nu le face placere sa-si reaminteasca despre tot ce au patit, acesti copii se arata deschisi in fata celor care ar putea sa-i ajute in vreun fel sau macar sa le arate simpatie. Nu se tem de viata, dar le este frica de oameni, de cei care i-au ranit de prea multe ori, care i-au batut sau i-au privit de sus, ca pe niste resturi ale societatii, de care e mai bine sa ne ferim pentru ca ei miros urat, sunt rai, lovesc, nu sunt educati. Daca intr-adevar lovesc, e pentru ca ei nu au fost niciodata mangaiati, nu au cunoscut decat un mod de viata rupt din iad si nu au alte arme de aparare decat cele invatate pe strada.

"Visez mereu, cu ochii deschisi"

Chiar daca sunt adesea vazuti ca niste animale, si ei viseaza, si ei au sperante, dar cred ca toate vor ramane ascunse undeva, in inima lor, pentru ca ei trebuie sa lupte ca sa isi duca mai departe viata, pentru ca nimeni nu ii ajuta. Andrei, de exemplu, viseaza la un loc de munca stabil, la un salariu care sa ii permita un trai decent, la o casa si la o familie unita. Toti vor acasa, nimanui nu ii place pe strada, dar nu au de ales. Baiatul stie, la cei 16 ani ai lui, sa zugraveasca, sa puna faianta, a lucrat chiar si ca paznic pe plaja in timpul verii, ceea ce dovedeste ca se poate avea incredere in ei, ca nu sunt doar hoti si criminali printre cei care isi duc crucea prin canale si parcuri. Andrei nu a fost printre cei care, odata ajunsi in strada, incep sa se drogheze cu aurolac si, probabil, asta a fost sansa lui, altfel s-ar fi pierdut definitiv. Acum sta intr-un adapost care ii ofera cazare, insa cel mai mult Andrei iubeste libertatea, oricat ar fi de dificila aceasta libertate, el o prefera pentru ca a aflat ce inseamna, i-a simtit din plin gustul si a platit pretul. "Cand eram pe strada, obisnuiam sa fumez sau sa beau uneori, dar am evitat sa iau droguri, desi baietii mai mari ma imbiau si-mi spuneau ca in acest fel o sa traiesc in vise, o sa uit de probleme; acum imi pare bine ca m-am ferit si ca am putut sa ies din lumea lor", spune Andrei. Ca societate, ca oameni, ca parinti, raspundem fara voia noastra si de ei. Din pacate, noi nu ne dam seama ca a fi copil al strazii este o drama de care ei nu sunt vinovati, nu au cerut sa ajunga sa doarma in frig sau sa moara de foame, dar destinul le-a jucat o festa teribila si suntem datori sa ii ajutam, sa renuntam la aroganta si sa le dam o sansa, caci sunt printre ei copii care ar putea sa se schimbe si, daca din o suta de tineri ajunsi in drum salvam zece, efortul este rasplatit.