Creştinii ortodocşi sărbătoresc Botezul Domnului! Ce trebuie să faci ca să îţi meargă bine tot anul


 
Creştinii ortodocşi se pregătesc pentru una dintre cele mai importante sărbători din Calendarul Ortodox. Anual, pe data de 6 ianuarie, sărbătorim botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza.
 
Se spune că Iisus nu a fost botezat pentru iertarea păcatelor lui, fiindcă El era fără de păcat, ci pentru sfinţirea creaţiei. Din punct de vedere calendaristic, Boboteaza reprezintă încheierea ciclului celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă, care încep pe 25 decembrie, cu Naşterea Domnului sau Crăciunul.
 
Legenda de la care a pornit obiceiul sfinţirii apelor se referă la faptul că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii au venit pe râul Iordanului pentru a o împiedica. În acel moment, Dumnezeu le-a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele. Ca urmare, toţi diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat.
 
La fel ca în cazul tuturor celorlalte sărbători de peste an, şi de Bobotează creştinii ortodocşi respectă anumite tradiţii şi obiceiuri păstrate din generaţie în generaţie, sperând că în acest fel vor aduce bunăstarea în familia lor, vor fi feriţi de rele şi vor avea un an prosper.  
 
După slujba de sfinţire a apei din ziua de Bobotează, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleisa”- pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă sură, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casă şi interiorul casei. De asemenea, la slujba de sfinţire a apelor, se obişnuieşte ca preotul să sfinţească apa unui râu, aruncând în ea o cruce, care trebuie adusă înapoi. Bărbatul care reuşeşte să scoată crucea din apă va avea noroc tot anul.
 
În ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, fetele nemăritate care vor să îşi afle ursitul leagă un fir roşu de mătase şi o crenguţă de busuioc sfinţit la degetul inelar şi pun o altă crenguţă de busuioc sub pernă. Se spune că bărbatul pe care îl visează le este predestinat. Pentru ca ritualul să aibă efect, este bine ca fetele nemăritate să ţină post şi să spună rugăciuni în ajunul Bobotezei. Se mai spune că fetele care alunecă pe gheaţă şi cad în această zi se vor mărita sigur până la sfârşitul anului. Se pare că este valabil şi pentru băieţi.
 
O altă tradiţie de Bobotează spune că în această zi sfântă, precum şi în următoarele 7, femeile nu au voie să spele rufe, pentru a nu atrage necazuri în familie. De Bobotează, preoţii sfinţesc apele şi împart agheasmă credincioşilor, iar spălarea hainelor murdare ar însemna spurcarea apei. Femeile credincioase care nu pot avea copii trebuie să bea agheasmă de la Bobotează pentru a se vindeca de sterilitate, întrucât apa sfinţită are puteri tămăduitoare.
 

Cei care vor să aibă un an prosper, nu ar trebui să dea bani cu împrumut în ziua de Bobotează. Tradiţia spune că nu este bine să dai bani cu împrumut, întrucât aşa vei face tot anul şi rişti să atragi paguba materială în casă. Bătrânii spun că în această zi de sărbatoare este bine să te fereşti de orice împrumut, fie că dai, fie că iei.
 
Pentru a fi feriţi de boli şi de necazuri tot anul, credincioşii trebuie să bea agheasmă in fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, timp de 8 zile de la Bobotează şi în zilele de sărbătoare şi de post. Despre agheasmă se spune că poate ameliora durerile şi poate vindeca anumite boli grave, dacă bolnavul crede în puterea ei tămăduitoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.