Culoare, dans şi emoţie la Festivalul Dansez pentru Mare, ediţia a VII-a Marele trofeu a fost adjudecat de Grădiniţa Albă ca Zăpada din Năvodari (galerie foto)

Veselie, costume inedite, culoare, dansuri, zâmbete, emoţii, dar şi mult talent – pe scena Palatului Copiilor din Constanţa, unde, ieri, s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului „Dansez pentru mare”. Micuţii din unităţile preşcolare de învăţământ au transmis emoţii tuturor spectatorilor, care i-au aplaudat şi apreciat la justa lor valoare.

Scopul festivalului a fost descoperirea copiilor cu potenţial artistic, promovarea mişcării prin dans pentru dezvoltarea personalităţii copilului, stimularea activităţilor artistice la nivelul învăţământului preşcolar, dar şi valorificarea potenţialului creativ al preşcolarilor şi al cadrelor didactice coordonatoare. În cursa pentru marele trofeu au intrat 32 de grădiniţe din judeţul Constanţa, care au cucerit juriul şi spectatorii cu dansurile pe care le-au prezentat. Festivalul a avut două secţiuni: secţiunea I – preşcolarii cu vârsta de 3-5 ani şi secţiunea II – preşcolarii cu vârsta de 5-6 ani. Au fost prezentate mai multe genuri de dans: clasic, modern, de caracter (oriental, ţigănesc, spaniol, argentinian, polonez, italian, maghiar), sportiv (de societate şi latino-americane), cu temă şi majorete.

„Bine aţi venit la Festivalul Dansez pentru Mare
Noi aici mult v-am dorit, în acestă sală mare, la aşa o sărbătoare.
Azi e un mare Festival, cu diverşi artişti, mai mici, mai mari,
Toţi vor să ne încânte cu un dans, c-aşa e bine!
Dansul e pentru oricine un prilej de bucurie şi de mare veselie.
Vă rugăm s-aplaudaţi, pe cei mici să-i încurajaţi.
Faceţi şi fotografii! Măi, ce talentaţi copii!
Cu mişcările învăţate, copilaşii cei frumoşi concurează pentru mare, dansând foarte bucuroşi”, le-a urat spectatorilor şi concurenţilor Claudia Elena Cicu, de la Grădiniţa Aplicată din cadrul Colegiul Pedagogic Constantin Brătescu. Şi pentru că nu este la prima experienţă de acest fel (Claudia a prezentat şi ediţia de anul trecut a festivalului, alături de educatoarea Nicoleta Savu) micuţa coprezentatoare nu a avut pic de emoţie. Misiunea juriului festivalului, care a fost compusă din Irinela Nicolae, inspector şcolar de specialitate, Luminiţa Rucăreanu, profesor de dans, Alina Radu, balerina la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski şi Mihaela Burlacu, director Departamentul Cultură din cadrul CJC Constanta, Adina Popescu - director Infopress Tv România, a fost foarte dificilă. Copiii au demonstrat că sunt cu adevărat talentaţi, prin dansurile pe care le-a prezentat. Trebuie să amintim şi faptul că organizatorii ediţiei din acest an au fost:  Prefectura Judeţului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Palatul Copiilor Constanţa, Clubul Amicii şi toţi părinţii concurenţilor.

După îndelungi deliberări, locurile au fost împărţite în următorul fel:

Marele trofeu a revenit Grădiniţei Alba ca Zăpada din Năvodari, pentru dansul „Vals lent”.


Premiul I:

Grădiniţa Dumbrava minunată cu „School time”
Grădiniţa Tom Degeţel cu „Dansul Majoretelor”
Grădiniţa Albatros din Năvodari cu „Dans indian”
Grădiniţa de Aplicaţii de la Colegiul Naţional Constantin Brătescu cu „Umbreluţele vesele”
Grădiniţa Sfânta Maria din Cumpăna cu „Dans modern”
Grădiniţa 33 cu „Visul copilăriei”
Grădiniţa Mugurel cu „Kalinka”
Grădiniţa 45 cu „O zi de vară”
Grădiniţa Perluţele mării cu „Paso Doble”

Premiul II

Grădiniţa Steluţele Mării cu „Dans rusesc”
Grădiniţa Căsuţa din Pădure cu „Ciupercuţe talentate”
Grădiniţa Amicii cu „Jellyfish Dance”
Grădiniţa Micul univers cu „Bollywood”
Grădiniţa C.A.Rosetti cu „Fantezia mării”
Grădiniţa Delfinii jucăuşi cu „Tango argentinian”
Grădiniţa Neghiniţă cu „Azur Team Dance”

Premiul III

Grădiniţa Norocel cu „Dansul umbrelelor”
Grădiniţa Zubeyde Hanim cu „Onehi de ordek”
Grădiniţa 7 din Medgidia cu „Valsul frumuseţii”
Grădiniţa Guliver cu „Cotton Eye Joe”
Grădiniţa Tom şi Jerry Junior cu „Dansul ploii”

Menţiune

Grădiniţa 44 cu „Anotimpurile”
Grădiniţa 53 cu „Try”
Grădiniţa 42 cu „Turn Me on”
Grădiniţa 57 cu „Balcan Girls”
Grădiniţa Lumea copiilor cu „Jungle”
Grădiniţa Lumea poveştilor cu „Rednex Cotton eye joe”
Grădiniţa Căsuţa de turtă dulce cu „Ruslana”
Grădiniţa Rita Gărgăriţa cu „Tangled”
Grădiniţa Pinochio cu „Dansul Florilor de mac”
Grădiniţa 8 cu „Dansul Veseliei”

„Dragii noştri de copii au cântat şi au dansat
Şi pe toţi ne-au bucurat.
Dar,iată! Festivalul s-a încheiat, însă noi n-am terminat.
O urare la final, pentru toţi cei mici şi mari:
Vă dorim să aveţi parte numai de noroc în toate
Să se bucure oricine de viaţă, de sănătate,
De iubire şi dreptate,
De frumoşii copilaşi, pe care-i poftim la dans”, le-a urat în încheie participanţilor Claudia Elena Cicu.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Organizator

25 May, 2013 10:06

Din juriu au mai facut parte si alte persoane. de ce nu le scrieti? Scrieti doar ce vreti? ADMINISTRATOR ZIUA DE CONSTANTA A fost,doar o omisiune, fără nicio intenţie. Este bine acum?

Articole asemanatoare

UNTOLD ODYSSEY Cinci zile de festival pe un vas de croazieră, în Marea Mediterană

17 Dec 2020 534

12 decembrie 1992 S-a înființat formația Pasărea Colibri

12 Dec 2020 1977

Festivalul NEVERSEA va avea loc între 8 - 11 iulie 2021

08 Dec 2020 1044

Ediția a șasea a festivalului UNTOLD S-a anunțat data evenimentului

26 Nov 2020 615

FNT3 Nu o constrângere, ci un privilegiu!

25 Nov 2020 484

Iluminat festiv în Cernavodă! Ce firmă va închiria echipamentul și la ce sumă

17 Nov 2020 2040

UNTOLD, cel mai urmărit festival românesc de pe TikTok din lume

16 Nov 2020 555

Concursul "Constanța International Competition-Festival for Young Pianists", la a treia ediție. Iată câștigătorii!

05 Nov 2020 784

Daniela Vlădescu despre ediția a 46-a a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului „Vom porni aventura cea mai aventuroasă”

31 Oct 2020 4021

Teatrul "Oleg Danovski" anunță ediția a 46-a a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului

29 Oct 2020 2752

Începe concursul ”Constanța International Competition- Festival for Young Pianists”

28 Oct 2020 1026

Constanța Începe ediția specială a Festivalului-Concurs „Dan Moisescu”

27 Oct 2020 864

Evenimente de marcă, organizate pe scene virtuale Festivalul constănțean al tinerilor pianiști de pretutindeni

29 Sep 2020 3379

Concursul ”Constanța International Competition-Festival for Young Pianists” se va desfășura online

18 Sep 2020 970

NEVERSEA și The Green Challenge Green Party pe mare și un DJ performance alimentat, în premieră mondială, cu energie verde (galerie foto)

08 Sep 2020 717