Dezbatere publică la Năvodari pentru PUZ Litoral Mamaia Nord

Unitatea Administrativ Teritorială Năvodari organizează o dezbatere publică pentru definitivarea raportului de mediu pentru „Întocmire PUZ zona Litoral Mamaia Nord – Năvodari”, propus a fi amplasat în intravilanul oraşului Năvodari. Dezbaterea va avea loc pe data de 24 februarie, ora 16.00, în sala de şedinţe a Primăriei Năvodari. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Năvodari este vorba despre reglementarea zonei de la Digul de sud până la limita cu administraţia locală Constanţa privind stabilirea indicatorilor de urbanism. PUZ-ul Zonei Litoral Mamaia Nord – Năvodari presupune stabilirea funcţionalităţii acesteia. „Este o zonă de litoral (Hanul Piraţilor) pe care vrem să o sistematizăm. După întocmirea cadastrului şi a intabulării vom aduce şi utilităţile în zonă, pentru viitoarele investiţii. De altfel, deja avem solicitări de investiţii în acestă zonă. Prin acest proiect, încercăm să reglementăm, din punct de vedere urbanistic, ceea ce se va construi în perioada următoare. Ţin să precizez că în acea zonă, primăria Năvodari nu deţine proprietăţi”, a precizat edilul oraşului Năvodari, Nicolae Matei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gigel

14 Jan, 2014 04:09

Mamaia sat are PUZ?Cum se face ca s-au dat Autorizațiile de construcție in zona de case de locuit si de vacanța pentru blocuri de 7 si 4 etaje?In mamaia sat nici măcar numere de casa nu sunt date la unele proprietăți.Verificati domnule primar.Cand se va amenaja si Mamaia sat la nivel de străzi ca un cartier al orașului ca impozite plătim la nivel de Năvodari sau Constanta(mp de teren e impozitat cu circa 0,5 lei.)

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Cât plătește Primăria Năvodari pentru cosit zone verzi adiacente căilor publice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 275

Cumpărări directe Constanța Lucris Servcom SRL se ocupă de instalarea luminițelor de Paște în Năvodari (DOCUMENT)

18 Apr 2024 370

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 784

Primăria Năvodari caută salvamari pentru sezonul estival 2024. Contractul de peste 3,7 milioane de lei, scos la licitație (Document)

09 Apr 2024 600

Primăria Năvodari, județul Constanța a semnat contractul de finanțare Căminul Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, renovat energetic cu bani din PNRR

07 Apr 2024 1112

Cumpărări directe Constanța Primăria Năvodari închiriază autocisternă pentru udat spații verzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 984

Licitații Constanța Primăria Orașului Năvodari, licitație deschisă pentru servicii de asigurare obligatorie și facultativă a imobilelor aflate în proprietatea orașului (DOCUMENT)

01 Apr 2024 403

Primăria Năvodari, județul Constanța scoate la licitație vânzarea unui teren în intravilan

31 Mar 2024 635

Următorul termen stabilit în luna aprilie Decizii importante în dosarul JT Grup Oil SA vs. primarul și UAT Năvodari

31 Mar 2024 480

Primăria Năvodari anunță licitație pentru închirierea unor spații destinate birourilor

30 Mar 2024 439

Justiție Constanța Primăria Năvodari pierde un nou proces deschis Inspectoratului de Stat în Construcții

29 Mar 2024 736

Atribuiri Constanța Primăria Năvodari achiziționează urnă mobilă. Ce firmă o va furniza (DOCUMENT)

28 Mar 2024 469

Primăria Năvodari repară locul de joacă din Parcul Ion Dobre. Ce societate se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

26 Mar 2024 582

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică, în orașul Năvodari, strada Tineretului

22 Mar 2024 372

Justiție Constanța Primăria Năvodari pierde un nou proces în fața Inspectoratului de Stat în Construcții

20 Mar 2024 647