DNA a dispus efectuarea urmăririi penale Averile comisarilor Ciprian Mihail Fronea şi Cristian Eduard Tomescu (documente)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Sorin Florea, comisar general al gărzii financiare, Fronea Ciprian Mihail, comisar şef al gărzii financiare Constanţa, Buduleanu Mădălina şi Tomescu Eduard Cristian, comisari în cadrul gărzii financiare – comisariatul general, la data comiterii faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârşirea infracţiunilor de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi favorizarea infractorului.
 
Averea lui Fronea
 
Ciprian Mihail Fronea s-a născut în 1975. Este absolvent al ASE Bucureşti şi al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Ovidius" Constanţa. Lucrează în administraţie din anul 1998, iar din 2000 - în cadrul Gărzii Financiare Constanţa, în funcţia de comisar. Potrivit declaraţiei de avere disponibile pe site-ul Gărzii Financiare, Ciprian Mihail Fronea are, împreună cu soţia sa, Gabriela, un apartament dobândit prin cumpărare în anul 2005, în suprafaţă de 48,4 metri pătraţi. Nu deţine niciun automobil, nici bijuterii, metale preţioase, obiecte de artă şi de cult sau colecţii de artă şi numismatică. Nu are active financiare, plasamente şi investiţii directe sau împrumuturi acordate. În ceea ce priveşte capitolul datorii, în declaraţia de avere figurează un credit contractat la Banca Transilvania în 2005, în valoare de 21.000, fără a se specifica moneda. Dar cum la titlul rubricii din declaraţia de avere moneda este euro, cel mai probabil creditul mai sus menţionat, scadent în 2020, este în euro. Tot în 2005, noul comisar-şef al Gărzii Financiare Constanţa a contractat un credit de 10.200 (din nou, nu este specificată moneda), de la RBS (ABN Amro), scadent în 2015. În ceea ce priveşte rubrica venituri, Fronea a încasat de la Garda Financiară Constanţa un venit anual de 33.560 de lei, în timp ce soţia sa, de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, alături de indemnizaţia pentru creşterea copilului, 30.732 de lei. Menţionăm că declaraţia de avere a fost completată pe 20 mai 2011. La aceeaşi dată a fost completată şi declaraţia de interese. Conform acesteia, Fronea este membru de sindicat în SNFP.
 
Averea lui Tomescu
 
Cristian Eduard Tomescu este fost angajat în cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi comisar al Gărzii Financiare. Potrivit declaraţiilor de avere, comisarul Cristian Eduard Tomescu are cu ce se lăuda: bijuterii şi impresionante conturi bancare. Pe data de 15.05.2008, Cristian Eduard Tomescu a consemnat în declaraţia sa de avere că nu deţine nicio categorie de teren, însă posedă, din 1999, un apartament în suprafaţă de peste 75 de metri pătraţi, bun pe care l-a dobândit prin „cumpărare în rate". În ceea ce priveşte bunurile imobile, comisarul Tomescu a menţionat că are în posesie un Audi, model A4, fabricat în 2002, iar în dreptul categoriei destinată bunurilor sub formă de metale preţioase, bijuterii, colecţie de artă şi de cult, a declarat că are „bijuterii diverse / 300 grame aur", bunuri pe care le-a dobândit în perioada 1999 - 2008, având valoarea estimată la 21.000 de lei. Cristian Eduard Tomescu a mai declarat în 2008 că are 80.000 de euro, bani personali, reprezentând fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare.

Tot în 2008, comisarul Tomescu i-a acordat lui Tănase Cristian Dumitru un împrumut personal în nume propriu, în valoare totală de 40.000 de USD, precizând că are acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale în valoare de 17.000 de lei. Cât priveşte veniturile din salarii, Cristian Eduard Tomescu a menţionat suma de 19.800 de lei pe care a încasat-o de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul Investigarea Fraudelor. În declaraţia de avere completată pe data de 29.05.2009, comisarul Tomescu a menţionat deţinerea aceluiaşi departament şi aceloraşi bijuterii. În acest document au fost consemnate şi bijuteriile soţiei în valoare de 15.000 de lei. Conturile soţilor Tănase au ajuns la valoarea de 150.000 de euro. Cât priveşte veniturile salariale, comisarul a menţionat că în 2009 a câştigat suma de 32.000 de lei, în timp ce soţia sa a adus în casă peste 47.000 de euro. Mai mult decât atât, Cristian Eduard Tomescu a declarat şi obţinerea unor venituri din activităţi independente (chirie), respectiv 53.700 de lei. Gardistul a trecut şi cei 75.000 de euro, bani obţinuţi de la nuntă. În declaraţia de avere completată pe data de 22.10.2010, comisarul Tomescu a menţionat acelaşi apartament, însă valoarea bijuteriilor a crescut de la 21.000 cât era stabilită în 2008, la 39.000 de lei. Şi asta doar ale lui, căci soţia comisarului are şi ea bijuterii în valoare de 26.000 de lei. După cum era de aşteptat, şi valoarea conturilor a crescut, o dată cu trecerea anilor, Cristian Eduard Tomescu având puşi deoparte 125.000 de euro, bani personali, în timp ce soţia sa are 120.000 de euro. Fără datorii către unităţi bancare ori persoane fizice, Tomescu a declarat că în 2010 a câştigat din salariu suma de 28.264 de lei, în timp ce soţia sa, director al City Bank - Sucursala Constanţa a adus în casă 61.000 de lei. În aceeaşi declaraţie de avere, comisarul Tomescu a mai menţionat suma de 10.000 de euro, bani pe care i-a câştigat din botezul copilului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 441

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 711

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 605

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 657

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 677

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1275

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 787

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 706

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1393

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 909

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 841

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 420

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5475

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 619

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 534