Dotări la Centrul de dializă al Spitalului Judeţean

spital_-_Spitalul_judetean.jpgCentrul de dializă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean va avea un sistem online modern şi eficient, al doilea din România, care va fi de un real folos pacienţilor.

„Cu ceva timp în urmă, i-am propus managerului spitalului un suport informatic prin care se vor monitoriza pacienţii în ceea ce priveşte prescripţia de dializă. Dializa este un tratament care are o prescripţie. Prescripţia de dializă trebuie urmărită şi adaptată la starea clinică a pacientului. Acest sistem îşi propune să facă o bază de date care să conţină parametri, eficienţă, materiale. Pacientul va fi conectat la maşina de dializă, iar prin sistem putem urmări tot ce se întâmplă cu pacientul din sala de dializă", a declarat doctorul Bogdan Câmpineanu, specialist în dializă. Aşadar, 48 de pacienţi înscrişi la Centrul de Dializă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa vor putea fi monitorizaţi chiar şi atunci când se mută în alt centru de dializă. Este vorba despre un sistem informatic ce va urmări evoluţia pacientului. Costurile investiţiei se ridică la 15 mii de euro pentru acest sistem şi alţi 25 de mii de euro pentru partea de soft a aparaturii.„Vorbim despre un parteneriat public - privat între Spitalul Judeţean şi Centrul de dializă Fresenius, care ne-a pus la dispoziţie softul", a precizat managerul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, dr. Dănuţ Căpăţînă.

Avalanşa de prezentări la Urgenţe

Sezonul estival a început, iar activitatea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa a fost dată peste cap de numărul mare de solicitări. „Avem zile în care am avut şi 800 de prezentări la urgenţe, ceea ce a creat mari probleme organizatorice în ceea ce priveşte timpii de aşteptare", a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul unităţi sanitare, dr. Dănuţ Căpăţînă. Cu toate că sunt patru linii de gardă, medicii de la Urgenţă lucrează la foc continuu, iar numărul pacienţilor este în continuă creştere. Mai mult, temperaturile înalte din ultimul timp au crescut numărul pacienţilor la secţiile de Cardiologie şi Neurologie, care s-au internat cu accidente vasculare, afecţiuni cardiace sau puseuri hipertensive.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A sunat alarma la secția UPU a Spitalului Bagdasar – Arseni Pacienții și personalul au fost evacuați

31 Mar 2024 523

Tânără de 19 ani rănită de o petardă ce i-a fost aruncată în mașină! principalul suspect, un bărbat de 48 de ani

27 Dec 2023 1256

Bilanț minivacanță Peste 1600 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța

04 Dec 2023 836

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului "Bagdasar Arseni", inundată

31 Aug 2023 663

Accident în Mureș UPDATE. O mașină a plonjat în albia pârâului Gălăoaia (FOTO)

15 Aug 2023 924

SCJU Constanța Peste 18 pacienţi pe oră, la Unitatea Primiri Urgenţe şi sute de internări, în minivacanţa de 1 Mai

02 May 2023 1012

Cine livrează mai multe materiale sanitare către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” (DOCUMENTE)

23 Feb 2023 2059

Peste 1.400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, la Spitalul Județean Constanța, de la Revelion. Câți au rămas internați

03 Jan 2023 1101

De 4 ani Heka Hospital duce excelența la un alt nivel

28 Jun 2022 2487

Lucrări de reabilitare efectuate în Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Apr 2022 1264

UPDATE Incendiu la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Bagdasar-Arseni din București. Mai mulți pacienți, evacuați (GALERIE FOTO)

12 Apr 2022 1315

Constanța Un bătrân zace pe podeaua spitalului minute în șir până să fie ridicat de asistenți. „Lasă-l să stea acolo!"

03 Feb 2022 2486

Week-end aglomerat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța de Revelion și Anul Nou. Câte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

03 Jan 2022 1816

UPDATE Caz șocant în județul Vrancea! Tânără însărcinată în luna a șaptea, înjunghiată. În ce stare este femeia

14 Dec 2021 1687

Cu istoric de vaccinare recentă CNCAV, despre decesul unui bărbat de 47 de ani din Târgu Jiu

04 Mar 2021 1631