Ediţie jubiliară a simpozionului Asociaţiei Specialiştilor din Morărit şi Panificaţie Fotini Teodorescu - „Vrem să lucrăm curat, vrem ca pâinea noastră să fie curată" (galerie foto)

07_dobrogea_1.jpgAula Magna a Universităţii Ovidius a găzduit, ieri, cea de-a XXI-a ediţie a simpozionului anual al Asociaţiei Specialiştilor din Morărit şi Panificaţie.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Specialiştilor din Morărit şi Panificaţie din România, ASMP şi Dobrogea Grup SA, cu sprijinul Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie Rompan, al Institutului Naţional de Cercetare li Dezvoltare a Bioresurselor Alimentare şi a Universităţii Ovidius, iar tema simpozionului din acest an a fost „Produsele făinoase - vector pentru o alimentaţie sănătoasă. Necesitate şi posibilităţi". „Ediţia din acest an este una jubilară, marcată de aniversarea a 20 de ani de existenţă a Asociaţiei Specialiştilor din Morărit şi Panificaţie din România.

Dobrogea1.jpgDe asemenea, în acest an, societatea noastră a sărbătorit 50 de ani de la înfiinţare", a declarat Maria Toma, directorul societăţii Dobrogea Grup SA. Reuniunea de ieri a reunit cei mai cunoscuţi specialişti din domeniu, care au dezbătut teme actuale atât pentru producători, cât şi pentru consumatori, şi anume alimentaţia sănătoasă. Cei 150 de specialişti, care s-au reunit la Constanţa, au adus în atenţia producătorilor, a retailerilor, dar mai ales a consumatorilor, inovaţii în alimentaţia sănătoasă pe baza de produse derivate din cereale. Simpozionul a fost organizat pe trei secţiuni: „Produsele făinoase şi alimentaţia sănătoasă", „Posibilităţi tehnice şi tehnologice pentru obţinerea unor produse sănătoase", „Legislaţi şi reglementări în domeniul alimentelor sănătoase". „Conceptul de sănătate se fundamentează astăzi pe ideea că este mai uşor, mai bine şi mai eficient să eviţi apariţia îmbolnăvirilor, decât să le tratezi, iar hrana constituie sursa de energie prin care organismul face faţă nevoilor vitale. Ea joacă un rol important în păstrarea echilibrului morfologic şi funcţional al organismului şi mai ales în prevenirea stării de boală. În acest context, industria alimentară poartă responsabilitatea aducerii pe piaţă a unor produse adaptate stilului actual de viaţă al consumatorului, dar şi cerinţelor comerţului modern.

La nivel mondial există o intensă activitate ştiinţifică şi legislativă în legătură cu rolul pe care îl joacă alimentele în menţinerea stării de sănătate a populaţiei şi, de aceea, cea de-a XXI-a ediţie a simpozionului şi-a propus să aducă în dezbatere noutăţile ştiinţifice şi legislative, precum şi cele mai recente realizări ale industriei produselor făinoase din lume la nivel mondial şi naţional, legate de acest subiect. Unul din mesajele noastre este: vrem să lucrăm curat, vrem ca pâinea noastră să fie curată" a precizat Fotini Teodorescu, preşedintele Consiliului de Administraţia a SC Dobrogea Grup SA. La rândul său, fostul director al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş a ţinut să sublinieze că societatea Dobrogea Grup SA va deveni unul dintre principalii producători de panificaţie din ţară. În cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Simpozionului, au fost premiaţi cei care de-a lungul timpului au contribuit la dezvoltarea acestei industrii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Constanța a anulat acțiunea deschisă de Asociația Composesorală Borșa! Taxa de timbru pentru proces era de circa 475.000 de euro (MINUTA)

28 Mar 2024 381

Furnizare de combustibil și servicii de spălare auto pe bază de carduri cumpărate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 349

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 464

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1841

Sindicatul Național al Salariaților comunelor și orașelor din România cheamă în judecată Guvernul României. Dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța

20 Mar 2024 339

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 876

Afaceristul Florin Enuc, dat în judecată de asociația de proprietari din clădirea St. Vlas Apartments Mamaia. Motivul disputei sunt spațiile comune ale imobilului!

15 Mar 2024 889

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 782

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 694

Camera de Conturi Constanța Audit efectuat asupra situațiilor financiare raportate de comuna Pantelimon pentru anul 2022. Concluzii (DOCUMENT)

09 Mar 2024 560

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, cu ocazia 8 Martie - „Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia veche de aproape 8000 de ani”

08 Mar 2024 683

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 524

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, mesaj de 8 martie. „Mama...Cel mai iubit cuvânt! Cea mai înaltă stare!”

05 Mar 2024 725

Asociația „Împreună pentru Viitor” aduce o rază de lumină în viața bătrânilor din Constanța, în luna martie (FOTO)

04 Mar 2024 537

Îndemn al Asociației „Suflete deschise” la început de primăvară - „Să fiţi buni, oricum!”

01 Mar 2024 639