Enel anunţă deconectări ale curentului electric. Vezi dacă eşti pe listă

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere la instalaţiile şi reţelele electrice, precum şi la posturile de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea - Zona MTJT Constanţa anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor.

Astăzi, între orele 8.00 şi 16.00, fără curent vor rămâne abonaţii Enel din municipiul Constanţa de pe străzile Dorobanţi, Luminişului, aleea Remus, Mureşului, Th. Niculiţa, Locotenent Manoiu, Sarmisegetuza şi Răscoalei de la 1907, abonaţii din localitatea Tuzla - străzile Recoltei, Biruinţei, Inului, Aviatorilor, Fermei, Grădinilor, Lalelelor, Cerbului, Grindului, cei din Agigea - străzile Nicolae Titulescu, Ion Creangă, Nicolae Iorga, Corneliu Leu, Ion Slavici, Alexandru Vlahuţă, precum şi cei din Chirnogeni, Topraisar şi Valea Dacilor. De altfel, aceiaşi abonaţi din localităţile enumerate vor avea întreruperi în intervalul orar menţionat în fiecare zi a săptămânii, până vineri.

Mâine, în intervalul orar 8.00 şi 16.00, de lucrările Enel vor fi afectaţi abonaţii din municipiul Constanţa, de pe strada Ciprian Porumbescu. Miercuri, în intervalul 8.00 - 16.00, lucrările de reparaţii şi întreţinere la instalaţiile şi reţelele electrice, precum şi la posturile de transformare îi vor afecta pe abonaţii din Constanţa - străzile Dorobanţi, A. D. Xenopol, Breaza, Vrâncioaiei, Voievozilor, Teleajen, Posada, Scheia, Putna, Crasna, pe cei din oraşul Năvodari - străzile Cantonului, Constanţei, Gării, Plopilor, Stadionului, Teiului, pe cei din localitatea Mircea Vodă - străzile Mărului, Fulgerului, Mărgăritarului, Livezilor, precum şi pe cei din Palazu Mic şi din Gura Dobrogei. Joi, între orele 8.00 şi 16.00, fără lumină vot rămâne abonaţii din municipiul Constanţa - strada Ciprian Porumbescu, cei din oraşul Năvodari - străzile Cantonului, Constanţei, Gării, Plopilor, Stadionului, Teiului, precum şi cei din Negru Vodă, Nuntaşi, Sinoe, Istria şi Mircea Vodă. Vineri, pe lista deconectărilor programate sunt abonaţii Enel din municipiul Constanţa - străzile Arhiepiscopiei, Nicolae Titulescu, Ovidiu, Casa cu Lei, SC Astra Asigurări, precum şi cei din Negru Vodă şi Costineşti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1266

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3411

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 767

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 522

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 748

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 453

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 521

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 554

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 961

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 586

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 953

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2274

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1077

Nouă localități din județul Constanța, fără energie electrică vineri. Vizat și sediul unui post de poliție

08 Feb 2024 3157

Enel Programul magazinelor PPC Energie în data de 24 ianuarie 2024

19 Jan 2024 892