Eveniment caritabil, organizat de Rompetrol 1.000 de km pentru pacienţii Hospice Casa Speranţei

KMG International, denumit anterior Grupul Rompetrol, a organizat evenimentul intern Rompetrol Run for Hospice, un semimaraton caritabil ce presupune implicarea angajaţilor în susţinerea unor cauze sociale tip CSR. Astfel, 79 de angajaţi au parcurs 1.000 de km şi au strâns 10.000 de dolari. Banii vor fi folosiţi pentru îngrijirea paliativă a 14.6000 de pacienţi de la Hospice Casa Speranţei.
 
„Prin acest eveniment, promovăm nu doar alergarea şi valorile sportului în rândul angajaţilor Rompetrol într-o inedită experienţă de socializare, ci oferim colegilor posibilitatea de a fi parte activă a inițiativelor noastre de CSR (n.r. Corporate Social Responsibility), de a susține cauze în care cred și de a întoarce în comunitate contribuția consolidată a companiei și a oamenilor săi“, a declarat Azamat Zhangulov, vicepreședinte senior al KMG International.
 
Angajaţii au parcurs alături de familie distanţe de cinci, zece, 15 sau 21 de km, iar pentru fiecare kilometru, Rompetrol a donat 5 euro. „Consider această acțiune ca fiind un semn de bun augur, cu o zi înainte inauguram noua unitate hospice din București și anunțam că am deschis toate serviciile, mai puțin unitatea cu paturi, pentru care mai trebuie să strângem 390.000 de euro. Datorita echipei Rompetrol, această sumă nu a rezistat mai mult de câteva ore, banii strânși de alergători prin www.galantom.ro, împreună cu fondurile oferite de Rompetrol pentru kilometrii alergați, au redus targetul și cu siguranță au apropiat momentul când vom putea începe internările“, a subliniat Alex Pădureanu, CEO Hospice Casa Speranței București.
 
Rompetrol a sprijinit Hospice şi prin alte proiecte de fundraising sau donaţii. Platforma de responsabilitate socială, CSR, a fost lansată în 2009 şi cuprinde programul naţional „Împreună pentru fiecare“, ce are ca scop dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale şi alte parteneriate strategice sau iniţiative punctuale din domeniile mediu, sănătate şi cultură. De când a fost iniţiată platforma, compania a alocat peste 1.250.000 de dolari pentru dezvoltarea a 101 proiecte în toate regiunile României, în beneficiul direct al 300.000 de persoane.
 
Evenimentul se află la prima ediţie, iar participanţii au avut posibilitatea de a crea un cont de fundraiser pe www-galanton.ro şi de a strânge bani în beneficiul Hospice şi al pacienţilor cu boli ameninţătoare de viaţă ce au nevoie de îngrijire paliativă.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 550

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 515

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1685

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1520

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 693

Rompetrol Rafinare SA anunță noi investiții pentru care a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

17 Mar 2024 609

Rompetrol Rafinare SA, reclamant într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

12 Mar 2024 799

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 748

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 893

Rompetrol Rafinare SA a solicitat acord de mediu pentru construirea unei conducte de racordare la Făclia, județul Constanța

01 Mar 2024 721

Constanța Reparații la instalația MHC, efectuate de Rompetrol Rafinare. Documentația, depusă la Mediu

15 Feb 2024 682

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete din această noapte din cauza unei avarii

11 Feb 2024 3737

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord, Lazu și Agigea, fără apă la robinete

11 Feb 2024 767

Atenție, se oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea!

09 Feb 2024 730

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete la începutul săptămânii viitoare

08 Feb 2024 4330