Eveniment organizat la Cumpăna Despre eliminarea hepatitelor virale prin implicarea autorităţilor publice locale

Primăria comunei Cumpăna, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România APAH-RO, organizează, azi, conferinţa de evaluare a proiectului „Eliminarea hepatitelor virale prin implicarea autorităţilor publice locale”.
 
Evenimentul va avea loc în data de 10 mai 2019, la Centrul Multifuncţional de Asistenţă Socio-Medicală din comuna Cumpăna. Proiectul a fost demarat în luna ianuarie a acestui an şi a avut mai multe obiective, printre care: testarea a 1.000 de persoane din comuna Cumpăna cu sprijinul medicilor de familie din localitate; campanii de informare despre hepatita C; organizarea de întâlniri lunare - sprijin şi îndrumare pentru cei diagnosticaţi.
 
La acestea se adaugă realizarea unui studiu comparativ privind strategiile naţionale de eliminare a hepatitei C din România, Bulgaria, Macedonia şi Serbia; dezbateri publice cu toţi factori decizionali - autorităţi naţionale şi locale, medici, pacienţi, experţi privind identificarea celor mai bune metode de eliminare a virusului hepatic C din comunităţile locale.
 
După trei luni, autoritatea publică locală doreşte să reia dezbaterea publică pentru a discuta despre rezultatele obţinute, despre problemele întâmpinate şi mai ales despre modalităţile de continuare a proiectului. APAH-RO speră să obţină sprijinul tuturor celor implicaţi pentru a testa aproximativ 1.000 de cetăţeni ai comunei, a le oferi informaţii despre gestionarea bolii şi a-i îndruma către tratament. Obiectivul este acela de a transforma comuna Cumpăna în model de urmat la nivelul întregii ţării şi a demonstra că aportul comunităţilor locale (autorităţi, medici, pacienţi) este esenţial în atingerea ţintei stabilite de OMS, aceea de a elimina hepatitele până în anul 2030.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 301

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 308

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1453

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 584

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 842

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 863

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 551

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 606

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 680

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 743

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 611

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 716

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 878

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 855

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 951