Expertize simple tinute la naftalina

Serviciul de Medicina Legala blocheaza activitatea Politiei

Cea mai mare parte a expertizelor medicale efectuate de Serviciul de Medicina Legala Constanta se fac cu mare intarziere * Potrivit declaratiei chestorului Traian Jipa, zilele acestea le-au sosit rezultatele la expertize din anul 2000, intarziindu-se astfel finalizarea dosarelor * IJP Constanta are datorii de peste 900 de milioane de lei, pe care refuza sa le achite pentru ca expertizele de medicina legala in cauza nu sunt inca efectuate * "Am bani, dar nu le dau", ne-a mai zis Jipa * SML apartine de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, insa se autofinanteaza * Cele mai multe acte medico-legale eliberate de catre serviciul de specialitate sunt legate de sinucideri, omoruri patologice si accidente rutiere * Rezultatele expertizelor ajung cu intarziere la Politie, din lipsa de personal de specialitate si auxiliar

Activitatea Inspectoratului Judetean de Politie Constanta este ingreunata de Serviciul de Medicina Legala din cauza faptului ca acesta nu are un personal adecvat. Actele medico-legale sunt eliberate cu intarziere, fapt ce duce la stagnarea unor activitati ale Politiei, dar si ale Judecatoriei. Serviciul de Medicina Legala are de recuperat aproximativ un miliard de lei de la Inspectoratul Judetean de Politie. Inspectorul sef Traian Jipa afirma ca datoria va fi achitata in momentul in care serviciul va elibera toate actele medio-legale restante. Plata se face doar dupa prestarea serviciilor, nu inainte.Serviciul de Medicina Legala Constanta apartine de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, insa are o finantare proprie, neprimind fonduri nici din partea unitatii sanitare de care apartine, nici din partea Ministerului Sanatatii si Familiei. Cu toate acestea, Serviciul de Medicina Legala isi poate procura singur materialele de care are nevoie si nu a inregistrat datorii catre furnizorii de servicii medicale sau catre RAJA si RADET. Cele mai multe acte medico-legale eliberate de catre Serviciul de Medicina Legala Constanta sunt legate de sinucideri, omoruri patologice si accidente rutiere. Urmeaza apoi femeile maltratate, in jur de sapte pe luna, si copiii batuti de parinti, in jur de trei sau patru pe luna. Datele furnizate de Serviciul de Medicina Legala sunt insa incomplete, dat fiind faptul ca nu toate femeile maltratate de soti sau de concubini au curajul sa ii actioneze in instanta pe agresori.

Nu se stie a cui e vina

Serviciul are de recuperat datorii in valoare de peste noua sute de milioane de lei pentru serviciile prestate catre Inspectoratul Judetean de Politie Constanta. Aceasta suma a fost acumulata pe parcursul primelor sase luni ale acestui an. Inspectorul sef al IJP Constanta, chestorul Traian Jipa, ne-a declarat ca este normal sa apara aceste restante, deoarece plata catre Serviciul de Medicina Legala se face doar dupa ce acesta elibereaza actele medico-legale solicitate pentru expertize. "Diferenta de plata se refera la actele medico-legale care sunt in curs de definitivare. Expertizele medico-legale care au fost efectuate si inaintate Inspectoratului Judetean de Politie necesare definitivarii unor lucrari de cauze penale au fost achitate", a explicat inspectorul sef Traian Jipa.

Serviciu contra serviciu

Acesta a aratat ca intarzierea efectuarii platii catre Serviciul de Medicina Legala se datoreaza tocmai modului defectuos in care se elibereaza actele medico-legale de catre aceasta institutie. "Actele medico-legale vin tarziu, din cauza lipsei de personal de specialitate, cat si a personalului auxiliar, cum ar fi secretare sau dactilografe. Nu are cine sa redacteze aceste acte, fapt pentru care ele sosesc in posesia noastra mult prea tarziu", a declarat inspectorul sef din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Constanta, Traian Jipa. Acesta a mai explicat faptul ca intarzierea eliberarii actelor medico-legale pune Politia in imposibilitatea de a stabili solutia legala definitiva. "Parchetul nu primeste un dosar pentru o persoana spanzurata, de exemplu, daca nu exista actul medico-legal care sa dovedeasca modul in care a murit respectivul", a mai mentionat acesta.

E ordin de la minister

Conducerea Ministerului de Interne si a cea a Inspectoratului General de Politie au trimis un ordin catre Inspectoratul Judetean de Politie Constanta prin care se cerea ca acesta sa isi onoreze datoriile catre Serviciul de Medicina Legala Constanta, insa acest lucru este, practic, imposibil, dat fiind faptul ca acesta din urma nu a redactat toate actele medico-legale. "Avem banii necesari pentru efectuarea platii, insa Serviciul de Medicina Legala trebuie sa redacteze toate actele medico-legale necesare. Acum ne-au trimis niste acte care trebuiau sa ni le furnizeze inca din anul 2000", a conchis inspectorul sef al Politiei Judetene Constanta, Traian Jipa.Oana MANOILA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 510

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 452

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 848

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 767

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 214

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 787

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 885

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 729

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 920

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 452

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 941

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 638

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2875

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 799

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 650