Explozie de cazuri de rujeola

Multi copii s-a imbolnavit si dupa vaccinare

Potrivit declaratiilor reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta, in ultima perioada numarul cazurilor de rujeola a crescut considerabil. Astfel, pana la inceputul lunii in curs au fost confirmate peste 230 de asemenea cazuri din peste 300 inregistrate. In momentul de fata, a precizat directorul DSPJ, doctorul Marius Enescu, se asteapta confirmarea si de la alte probe trimise la laborator. De asemenea, cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infectioase spun ca la sectia Pediatrie, deja nu mai exista locuri libere deoarece toate paturile sunt ocupate de copii bolnavi de rujeola. Mai grav este insa ca in prezent au aparut cazuri de imbolnavire si la copii care erau vaccinati impotriva acestei boli. In acest scop, a adaugat Enescu, s-a demarat o ancheta pentru a se verifica modul in care au fost facute acele vaccinari. Referitor la situatia creata, acesta spune ca nu pot exista decat doua cauze care ar fi putut duce la imbolnavirea copiilor vaccinati: fie ca vaccinul nu a fost administrat corect, fie ca medicii nu au vaccinat copiii si au raportat ca au facut-o, ceea ce este foarte grav. In cele mai multe cazuri, micutii au provenit din familii defavorizate, care nu au medici de familie si nu au beneficiat pana acum de un vaccin. Inspectorii DSPJ au mai declarat ca in judetul nostru exista si cazuri de imbolnaviri in randul copiilor sub un an. Cu toate acestea, autoritatile sanitare locale nu au declarat inca epidemie de rujeola.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 711

Dosarul vaccinărilor presupus false de la Mangalia. Fiul primarului din 23 August a contestat controlul judiciar. Răspunsul instanței (MINUTA)

18 Dec 2023 1210

Știri justiție Constanța Medic condamnat în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. A făcut acord cu procurorii DNA

10 Oct 2023 943

Condamnare în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia! Suspecta a bătut palma cu procurorii DNA Suceava!

25 Sep 2023 1072

Știri justiție Interceptări și condamnări pentru vaccinări fictive, la Constanța! „În cabinet e una blondă, mai focoasă aşa, poc i-ai plasat, ea ştie ce are de făcut“

25 Jul 2023 1772

COVID 19 Asistentă medicală, condamnată în dosarul vaccinărilor false, de la Constanța! Pronunțarea în apel, amânată

10 Jul 2023 1200

„Recunosc și regret faptele săvârșite“ Acord de recunoaștere încheiat cu DNA Suceava, analizat de Tribunalul Constanța. Ce acuzații aduc procurorii (DOCUMENT)

18 May 2023 2013

Vaccinări false, la Constanța! Asistentă medicală, condamnată pentru luare de mită. Pedepse și pentru cei care și-au cumpărat certificate verzi. Dosarul, în apel

15 May 2023 2284

Un nou acord de recunoaștere a vinovăției în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia

11 May 2023 1167

O nouă condamnare în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Ce pedeapsă a stabilit Tribunalul Constanța (MINUTA)

27 Apr 2023 1466

Ce spune primarul de la 23 August despre Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia

08 Feb 2023 2010

Vaccinări false la Mangalia, acuză anticorupția Suspectul a bătut palma cu DNA, Tribunalul a amânat verdictul! (DOCUMENT)

16 Jan 2023 1573

Prima condamnare în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia! Ce sentință au dictat judecătorii (MINUTA)

19 Dec 2022 1610

DNA acuză - „Mai multe cadre medicale au acționat în mod concertat!“ Ce verdict se așteaptă azi, la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Dec 2022 1970

CNSCBT Zeci de mii de cazuri de infecții respiratorii, raportate în ultima săptămână

09 Dec 2022 1818